Pentru ce (mai) militează (şi) ASUR (?!)

REFERINȚĂ: http://verticalnews.ro/toma-patrascu-romanul-care-dinamiteaza-%E2%80%9Einhaitarea%E2%80%9D-dintre-stat-si-biserica/

Navigând somnoros pe net, am găsit ceva foaaaarte interesant. Cum micul meu comment deranjant de conştiinţe „libere” nu a fost acceptat pe pagina lor (am intrebat dacă a existat rezistenţa anti-comunistă la noi şi dacă cei de la ASUR sunt gata să moară pentru principiile lor), mă simt obligat să comentez mai detaliat. Am dat copy/paste manifestului lor în caz că îşi „modifică” optica. Ştiţi, doar, cum e o conştiinţă atât de „liberă”: se mai întoarce la 153 de grade din când în când.

1. „Taxarea cultelor religioase. Statul ar trebui să aducă bani la buget, cu atât mai mult într-o perioadă de criză”.

ŞTIM cu toţii cum sunt direcţionaţi banii de la buget şi ce buzunare desfată. De aceea, personal, mă bucur că nu sunt impozitate şi cultele religioase. Nu mă pot, totuşi, abţine să observ că paiaţa asta de criză e folosită să te sperie oricând, oriunde, dar nu oricum: trebuie să existe un ţap ispăşitor pentru criză. Pentru cei de la ASUR, BOR-ul este ţapul ispăşitor. BOR-ul este ţinta predilectă, iar nu cultele religioase în general (vezi titlul articolului: înhăitarea dintre stat şi biserică[1]).

2. „Stoparea îndoctrinării religioase din şcoli. Asociaţia cere eliminarea orei de religie predată confesional şi înlocuirea sa cu o oră de istorie a religiilor. Pătraşcu e foarte nemulţumit de unele manuale de religie. Unul dintre ele, apărut la editura Sf. Mina şi adresat elevilor de clasa I, arată o fetiţă neascultătoare peste care dă o maşină. „Învăţătură: neascultarea se pedepseşte”, este motivat accidentul în manual. Referitor la acest aspect, Pătraşcu le cere părinţilor să îi anunţe pe adresa asociaţiei dacă se confruntă cu astfel de cazuri.”

Sincer, eu nu am văzut manualul despre care vorbeşte d-nul Toma. Ar fi fost util să scan-eze lecţia respectivă şi să o post-eze, pentru ca să vadă şi ochii noştri. Dar hai să-l credem pe cuvânt.

„Îndoctrinare religioasă” a devenit sinonim cu orice tip de demers pedagogic utilizat la orele de religie. Poate că titlul lecţiei la care vă referiţi este niţel cam ambiguu, dar pentru o mică eroare umană trebuie eradicat un sistem întreg, nu? Nu acesta este mesajul? „Pătraşcu e foarte nemulţumit de unele manuale de religie.” De fapt, doar de unul singur. ERGO: Stoparea îndoctrinării religioase din şcoli. Dar remember, please: una hirundo non facit ver!

Religie predată confesional vs. Istoria religiilor? ŞTIM cum se scrie istoria şi cât este de „adevărată”. Şi, desigur, bănuim că dumneavoastră, ASUR-ul, aveţi deja o „istorie a religiilor” pregătită pentru copiii noştri.

Două simple întrebări, d-le Toma. Dumitale nu-ţi stă inima în loc atunci când vezi copii traversând strada neregulamentar? Sau poate pe dumneata te interesează doar soarta propriilor dumitale copii?

3. „Eliminarea legii parteneriatului între stat şi biserică în domeniul asistenţei sociale (prin care statul ar urma să finanţeze cu 80% acţiunile de protecţie socială ale cultelor). „Noi am spus-o pe faţă. Considerăm că acestă lege nu este altceva decât mită electorală pentru biserici. Proiectul este vechi, de ani de zile zace în Parlament”, spune Pătraşcu. În plus, acest tip de asistenţă socială va fi folosită pentru prozelitism, consideră el”.

Bine, măi oameni buni, pe de o parte imputaţi Bisericii că are grijă de bolnavi, de copii orfani şi de bătrâni pe banii statului. Desigur, ştiţi că donaţiile sunt atât de la buget, cât şi din mediul privat. Dar aţi considerat inutil să mai adăugaţi aceasta. Pe de altă parte, tot dumneavoastră imputaţi Bisericii că nu are servicii de asistenţă socială, că de fapt e o mascaradă (nu la aceasta vă referiţi când consideraţi banii de la stat mită electorală pentru biserici?). Vă rog, deci, hotărâţi-vă! E albă sau neagră?

Prozelitism? Păi bine, domnii mei, se numeşte prozelitism faptul că îl învăţ pe omul de care am grijă să repete şi el gestul de bunătate faţă de semenii săi, dacă şi cum poate? Asistenţa socială nu-i tot una cu „cadourile” date cuiva pentru a-l atrage la o sectişoară obscură. E o „confuzie bine-intenţionată” la care nu mă aşteptam din partea „conştiinţelor libere”. De fapt, glumesc: mă aşteptam. V-o spun pe faţă!

4. Educaţie ştiinţifică serioasă. „E putred învăţământul. Corpul profesoral este depăşit. Este nociv. Nu la nivel individual. E o problemă de cultură la nivelul corpului profesional, la nivelul ministerului şi al societăţii”, arată vicepreşedintele ASUR. Pătraşcu exemplifică printr-un mail primit pe adresa asociaţiei: „Nu mai avem nicio şansă. Sora mea, elevă la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Ploieşti mi-a spus ieri că ea nu crede în evoluţie pentru că toţi profesorii ei spun că e o prostie. Cel de biologie,  cel de filosofie, cel de religie. Medicul de familie i-a zis acelaşi lucru. Argumentele mele sunt egale cu zero în faţa ei pentru că eu sunt un simplu absolvent de Drept, nu am competenţe necesare în domeniul respectiv. Şi încă ceva: i s-a mai zis la şcoală că nu se ştie sigur că Pământul e rotund pentru că omul nu a călcat în spaţiu şi că toate emisiunile spaţiale sunt trucate la Hollywood. Nu se mai poate reforma învăţământul românesc. Aşa că nu ar trebui să ne mai mire atitudinea clasei politice. România e pierdută”.

Deci, domnule vicepreşedinte al ASUR, să văd dacă am înţeles corect: Corpul profesoral este nociv, dar nu la nivel individual. Adică, la nivel social profesorii sunt maimuţe, iar la nivel individual sunt oameni? Da, aveţi dreptate, e „o problemă de cultură la nivelul corpului profesoral”. Bravo! Acum profesorimea e putredă. Poate putred de săracă, putred de jenată şi umilită de felul cum se comportă românimea cu ea! Mai bine spuneaţi că BOR-ul este de vină pentru „confuzia” din şcoli. Măcar din nevoia de a fi consecvent în afirmaţii.

Educaţia ştiinţifică la care vă referiţi este evoluţionismul. Hehe! Dar e o confuzie mare de tot. Evoluţionismul este religios, ne cere să credem în the little tiny dot which evolved into a Big-Something-Bang. Macro-evoluţia nu are treabă cu micro-evoluţia. Evoluţionismul nu are treabă cu ampicilina.

Desigur că noi credem că Pământul e rotund pe baza manualelor, noi credem în autoritatea Şcolii şi a Televizorului. Nici eu şi nici dumneavoastră, domnule Toma, nu am fost pe lună să vedem dacă aşa stau lucrurile sau altfel. Vedeţi că ştiinţei îi stă bine cu credinţa? Dar ştiaţi şi asta, scuzaţi-mi, vă rog, insistenţa!

Mail-ul expus este de-a dreptul hilar. Chiar tragic de hilar. Un fidel evoluţionist face prozelitism în cadrul propriei familii. Să ai o soră de alte convingeri religioase? Rău am mai ajuns. Unde este „libertatea conştiinţei”, mon cher?

5. În curând, ASUR va lansa o campanie legată de recensământul din această toamnă. „Toţi banii care se alocă, se alocă conform datelor recensământului. Iar datele de la recensământ sunt putrede. Nu se poate ca în România cei atei sau fără religie să fie 0,1%. Nici Nea Nicu la alegeri nu se alegea de unul singur cu 99,99% din voturi. Nici el nu avea tupeul ăsta. Nu se poate ca 99,99% să fie credincioşi”. Pătraşcu spune că, pe de altă parte, sondajele Gallup arată că 7% din populaţie spune că religia nu are nicio importanţă pentru ei. Nu vrea să spună că se minte pe faţă, ci că există presiuni. Spre exemplu, oamenii cred că dacă au fost botezaţi sunt ortodocşi, iar alţii, care sunt atei, se tem să recunoscă de frica marginalizării. „În esenţă, să declari pe bune ce crezi. Şi să nu-ţi fie frică sau jenă de nimeni să-ţi asumi identitatea. Pentru că ceea ce spui e ca la vot: are implicaţii majore în viaţa ta”, spune el.

Dacă până acum mai avea logică cât de cât, domnule A.D., aici ați dat-o în bară. Se întâmplă suspect ceva cu limba română pe care o folosiți.

Dar să trecem la chestiuni esenţiale. Transmiteți-le, vă rog, domnilor de la ASUR că îi susţin în demersul lor de a supraveghea îndeaproape recensământul din această toamnă. Nu de alta, dar poate se uită şi ei mai bine în căsuţele alea de bifat şi observă că credincios nu-i tot una cu ortodox. Mai sunt şi alte religii (vor avea mult de muncă).

De asemenea, transmiteți-le, vă rog, celor de la Gallup că este posibil să nu fi tradus bine chestionarele din frangleză. Nu-mi dau seama ce i-or fi întrebat pe cei 7% din populaţie (bănuiesc că vorbim de România, nu de Terra) de au răspuns că religia nu are nici o importanţă pentru ei. Dar îmi dau seama că cei 7% nu sunt neapărat atei. Pot fi religioşii universali, pentru care religia creştină sau musulmană este totuna. Doar Dumnezeu este acelaşi peste tot, şi la noi şi la turci.

Oamenii cred că dacă au fost botezaţi sunt ortodocşi. Păi, sigur că da. La fel: oamenii care cred că se trag din maimuţă sunt demnii urmaşi ai strămoşilor lor! Mai mult: pentru a evita confuzia (încep să cred că sunteţi un artist confuz, d-le Toma), e mai bine să spuneţi: oamenii cred că dacă au primit botezul ortodox sunt ortodocşi. Nu de alta, dar e posibil ca oamenii ăştia…cum le zice…ăştia proştii…ăăă…religioşii, da, da, religioşii, să se încurce între ei şi să se creadă toţi ortodocşi, chiar dacă se botează la Frăţiile Alfa-beta-gamma-delta. Să vedeţi atunci cum or să arate datele recensământului!

Ateii se tem de marginalizare? Doamne, fereşte! Păi cum să se teamă de marginalizare tocmai ei, cu „conştiinţele atât de libere”? Eu cred că emiteţi BALIVERNE agasante.

În încheiere, voi urla că nu mi-e frică să-mi asum identitatea (whatever this means). Şi ştiţi dumneavoastră, cei de la ASUR, de ce? Pentru că ceea ce spun e ca la vot: are implicaţii majore în viaţa mea!

Theodoros


[1] Cuvântul „biserică”, în contextul folosit, se scrie cu majusculă. Este prima omisiune de nivel gramatical din articolul despre care vorbim.

Advertisements

6 responses to “Pentru ce (mai) militează (şi) ASUR (?!)

  1. Să–ţi dea Dumnezeu sănătate şi putere şi inspiraţie să mai scrii pe teme din astea, că avem nevoie!

  2. Multzam’fain, Moshule, de urare. Multzam’fain si tie, Costele, pentru link. Imbatraneam fara sa stiu ca, intre un “moment” si doua “schite”, I.L.C. mai cugeta si liber. 🙂

  3. Excelent! Am ras cu lacrimi! Felicitari!

  4. Pingback: Col(h)iba unchiului Tom(iţă) | Inițiativa Ortodoxă

  5. Pingback: Mai am un Singur Doru | Inițiativa Ortodoxă

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s