Una cal(fe)dă, alta rece(lată) – e din 2009

Inaugurăm, prin această postare categoria “pamflet”. Toate materialele postate la această categorie sunt pamflet și trebuie considerate ca atare.

Inițiativa Ortodoxă

REFERINȚĂ: http://despre-biblie.manifest.ro/2009/08/09/de-ce-ma-lasa-crestinismul-rece/

Îmi promisesem deunăzi să mă las de oina metafizică. Dar, navigând agale, am găsit un om serios cu o propunere serioasă: discuţii libere despre Biblie. I-am citit articolul (vezi link-ul de mai sus). Îmi place. O minte civi(lizată) şi (flu)idă. Aşa că m-am gândit să accept invitaţia la un asemenea ospăţ te(mbel)ologic. Să purcedem, cumva, pantagruelic:

1. La aperitiv, propun să degustăm un ad-hominem fumé: m-am gândit că e mai gustoasă schimbarea pseudonimului Ahaz cu A(m)haz. Numai dacă nu vă este strein simţul umorului. Ca să nu-l asemuim pe A-haz cu fratele său geamăn, A-teu.

2. La felul întâi, accept cu căldură propunerea rece a dv., domnule A(m)haz: o ciorbiţă de discuţii libere despre Biblie. Sincer, nu ştiu cum vă place dv. ciorbiţa biblică, dar eu o prefer cu smântână şi ardei iute. Adică, pe farfurioara expunerii ce este adusă înaintea ciorbiţei, e musai să avem ceşcuţa cu cauze şi finalitatea cu codiţa învelită în staniol. Şi, cum dorim să ne desfătăm pe deplin de savoarea ciorbiţei, e musai să adăugăm sare şi piper: decenţă verbală şi onestitate a discursului. După gust. Să aveţi poftă!

3. „Intermezzo”: până vine felul al doilea, rememorarea gustului ciorbiţei se pretează la descrierea reţetei. Ciorbiţa biblică ţine neapărat de o tradiţie „culinară” perfecţionată de „bucătari” iluştri, de-a dreptul inspiraţi. Fiecare i-a adăugat ceva aparte, dupre talentul său, iar când reţeta a atins perfecţiunea, urmaşii lor, de-a lungul vremii, nu au făcut decât să păstreze reţeta în forma ei cea mai autentică. Să ştiţi că nu toate „restaurantele” au reţeta despre care vorbim. Personal, am degustat ciorbiţe biblice după diverse prescripţii, dar cred că gustul veritabil, inconfundabil de bun,  l-am găsit la „restaurantul ortodox”. Acolo „bucătarul” foloseşte (NB!) cu dibăcie arta literară conjugată de smerenie şi de rugăciune în Biserică.

4. La felul al doilea merg tot pre mâna dv., domnule A(m)haz, urmând ca să mă revanşez alegând eu desertul…Şi iată-ne în faţa unui delicios ghiveci informaţional ce ar merge asortat cu delicateţe noetică. Ce e în farfurie: „Ce înseamnă pentru el (Dumnezeu Tatăl, n.n.) acest sacrificiu? Ce a pierdut prin această mutare? Cum poţi să cazi pe spate la un asemenea sacrificiu când până la urmă nu este niciun sacrificiu la mijloc? La fel si cu durerea si ruşinea batjocoririi – ce înseamnă durerea pentru D-zeu (tatăl şi fiul sunt una parcă, nu?)”. Şi mai ce: Ei, cum se numeşte atunci când vorbeşti de jertfă şi sacrificiu, referindu-te la durerea despărţirii de cel drag, la moarte, la chinurile torturii, biciuire, răstignire – toate privite din perspectiva muritorului, dar subiectul fiind fiul lui D-zeu? Este cea mai crasă SCOATERE DIN CONTEXT din câte se pot imagina, păcălire pe care s-a clădit întreg creştinismul.

5. „Intermezzo”: până la desert, domnule A(m)haz, haideţi să aprofundăm gustul felului doi tot ad reţetam. Ar fi două lămuriri pentru ce-urile de mai sus.

Prima e finuţă: domnul meu, în loc să apelăm la întrebarea-gratis, care se trage din ignoranţa „culinară” savantă, mai bine ne-am informa olecuţă mai mult despre compoziţia „ghiveciului” pe care tocmai l-am îmbucat. De exemplu, pentru sacrificiu putem citi (ne place să citim mult şi bine, nu?) observaţiile pertinente ale unui nene dăştept, un fel de critic „culinar”: René Girard (fuguţa pe wiki, să vedem ce-i cu el). Ei bine, el asezonează sacrificiul cu delicioase ingrediente filosofice ca mimesis, ţap-ispăşitor ori proces de victimizare. Citindu-l, vom accede poate la starea de pohtă noetică dată de insolita savoare a creştinismului.

A doua e cam nas(oală): adică e cu băgatul nasului unde nu-ţi fierbe oala. Antenuţa la mine. Cică:

P1: Tată este Dumnezeu

P2: Tatăl şi Fiul sunt una (aici e con-textul, got that?)

P3: Fiul moare

Ergo (ab absurdum): Dumnezeu moare

Monşerică, nu face să ne exprimăm aşa de „tulburător” cu SCOATERE DIN CONTEXT etc., că dăm dovadă de neştiinţă în ale modului cum se „mănâncă” creştinismul. No, mă, ca să avem scoatere din context, e musai să avem contextul. Or, se vede de la „restaurantul” de peste drum că nu-l cunoştem pre mistăr context. Aşa că, dacă l-am terminat de citit pe Girard, să trecem cât mai rapid la Iaroslav Pelikan (fuguţa pe wiki), ca să „ginim” cine-i, bre, contextul ăsta mistărios de care vorbim.

6. La desert, un biscuite digestiv: cel puţin o „babă murdară pe picioare” este demnă (palid cuvânt) de tot respectul nostru. De „veneraţie”. De beatificare, de canonizare. Vă dau numele unei babe murdare pe picioare nu ca să-l pronunţaţi (nu suntem vrednici noi să-i rostim numele), ci ca să meditaţi la el din când în când. Că tot vorbeam de sacrificiu. Baba se numeşte Elisabeta Rizea (fuguţa pe wiki).

Ne oprim aici. Deocamdată. Să vă fie de bine!

Theodoros

Advertisements

5 responses to “Una cal(fe)dă, alta rece(lată) – e din 2009

  1. Am stat şi eu de vorba cu autorul articolului respectiv; sincer, nu prea dă dovadă de decenţă verbală! Pentru el, toată religia este o mare absurditate care ţine omenirea “îndărăt”; nu poate fi nici vorbă de imparţialitate în atitudinea lui; m-aş mira să urmărească linkurile tale.
    Nu vreau să-l critic, încerc să-l înţeleg; dacă tot ce a vazut el în creştinism până acum a fost doar ipocrizie, dacă înainte să citească Biblia o fi citit vreun Dawkins, atunci nu-l poţi acuza prea mult. Măcar e bine că poate intra în contact cu bloggeri pentru care religia înseamnă altceva; poate asta îi va da de gândit.

  2. Sunteti prea decent pentru acest tip de discurs ateist patat de intransigenta grobiana! 😀 Va multumesc de comment. 😀

  3. Buna seara,

    Am stat pe ganduri daca sa va raspund sau nu la acest post. De regula sunt deschis si interesat de asemenea dezbateri, dovada ca am creat acel blog (da, ati ghicit, eu sunt autorul acelei ciorbite, si ma bucur sincer ca trezeste reactii chiar si dupa 2 ani de pauza).
    Am citit pe diagonala alte postari de pe acest blog, precum si comentarii si raspunsuri la comentarii, si am ramas usor dezamagit de acest “alt fel” de atitudine/blog, nu cred ca serveste cauzei o astfel de atitudine malitioasa (sau poate ar trebui sa ma bucur, nu? orice deserveste cauzei voastre, serveste cauzei noastre 🙂 )

    Long story short, m-ati pierdut inca de la punctul 1 (aperitivul). Nu stiu unde ati gasit ca as fi folosit pseudonimul A(m sau n-am)haz, va rog sa imi aratati, si il mananc, ca doar tot suntem la specialitati culinare.

    Referitor la “Intermezzo”, eu zic ca nu trebuie sa fii bucatar ilustru, de-a dreptul inspirat sa constati ca o oarecare ciorba este stricata. Ori iti chioraie matele si o mananci pentru ca iti satisface o nevoie si iti da un oarecare confort ingurgitarea ei, ori o refuzi si incerci altceva de pe meniu. In ambele variante, nu vad de ce nu ai putea sa o/n-o recomanzi si altora.

    Ideea ghiveciului meu era urmatoarea: nu conteaza ce interpretare ii dai acelui sacrificiu: moarte, batjocorire, victimizare, etc, el scoate in evidenta o vulnerabilitate a celui de sus, vulnerabilitate incompatibila cu statutul de “atotputernic”. O astfel de entitate trebuie in mod necesar sa fie deasupra oricarei dureri, emotii, dezamagiri, iubiri, deasupra oricarui astfel de sentiment (tipic omenesc de altfel).

    Desertul este si el servit fara sa fi fost comandat – ce legatura are respectiva tanti (de care recunosc ca nu am auzit) cu ideea mea? A fost o luptatoare impotriva regimului comunist? jos cu palaria, saru’mana tanti, tot respectul! Nimic de asemenea cu nicio alta tanti care intruneste respectivele calitati, era doar o expresie folosita de nenea Tutea care comparand o astfel de tanti cu un laureat al premiului Nobel ateu, concluziona ca cel din urma este dihor, iar babuca om.

    In rest, numai bine!

    • Domnul meu,
      Tin sa va asigur ca pamfletul de mai sus nu a aparut din sentimente ostile dumneavoastra. Ma bucura faptul ca mi-ati raspuns: deschiderea spre dialog poate fi, uneori, benefica ambelor parti.
      Cat priveste forma “articolelor” de pe blog-ul nostru, este normal sa fiti dezamagit. Nu prea luam in serios provocarea ate-rr-ista, dar ne aplecam asupra ei din cand in cand. Mai ales daca atinge fara delicatete sfera religiosului de factura crestina (cum ati procedat si dv., poate, involuntar).
      1. La aperitiv am facut o mica glumita. Nu prea pe gustul dumneavoastra, vad, dar vorba ceea: “scripta manent”. Ideea mi-a venit citind articolul dv. despre regele Ahaz. Poate stiati, dar va reamintesc ca straniul Ahaz si-a sacrificat fiul pentru nush-care-zeitate. Cum tema sacrificiului Fiului era “pe masa”, ma gandeam ca ar fi mai “dragut” daca am trata-o mai cu “Haz”. De ce?
      2. Pentru ca lectura “sacrificiala” a Bibliei a aparut in mediul occidental. Nu numai ca nu este ortodoxa (corecta), dar este, pe departe, una din erorile grosiere de interpretare scripturistica. Va reamintesc numele unui autor “digerabil” (pe tema sacrificiului): Rene Girard.
      3. Pentru relatia Tatal-Fiul (care sunt una dar nu prea) este musai sa va documentati asupra unor termeni ce au suscitat multe discutii (ousia, homoousios)
      4. Finalul pamfletului meu s-a vrut emfatic. Eu cred ca Petre Tutea (stiam ca va referiti la afirmatia lui) a observat foarte bine cum stau lucrurile. Un “hominid” este OM in masura in care nu este duplicitar. Oamenii “simpli” (un termen fad si neadecvat) cu siguranta nu sunt duplicitari mai ales daca sunt capabili de sacrificiu (Elisabeta Rizea). Cat despre Premiile Nobel, am inceput sa am dubii despre “sinceritatea” acordarii lor (ma refer la categoria “pro pace”) exact din anul cand dv. scriati articolul pe care l-am apostrofat mai sus .
      Pentru nelamuriri sau dez(bateri) va stau la dispozitie.
      Numai bine!

  4. Buna ziua forum,
    ideea de vulnerabilitate, versus atotputernicie, e cel putin comica, asa cum este ea enuntata de unul din participantii la forum, prin scoaterea din context.
    Prima ar fi sa privim atent la definita atotputerniciei din DEX:
    ATOTPUTÉRNIC, -Ă, atotputernici, -ce, adj. Cu putere nelimitată, care poate orice. ♦ (Substantivat, m. art.) Dumnezeu. – Atot- + puternic (după lat. omnipotens).
    Dumnezeu FIUL , intrupat in om “hominid”, este capabil de moarte, batjocorire, victimizare, etc” si le INVINGE prin INIVEREA sa, avand ca scop MANTUIREA noastra prin DRAGOSTEA manifestata LIBER, asadar invinge acele “vulnerabilitati” pentru noi. Ea devine asadar o manifestare cu finalitate a atotputerniciei lui, cel putin daca ne uitam, fara a manipula, sensul dat de DEX definitiei sale.
    Toate cele bune,
    P.S.Domnule Theodorus, puteti sa mi trimite ti pe mail materialele scrise de Jaroslav Pelikan , va rog frumos.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s