Monthly Archives: June 2011

Pavele, Coruţule, ce secret, drăguţule?

Gândurile ce le expun mai jos se adresează doar compatrioţilor mei creştini-ortodocşi[1]. Ele au fost selectate şi aranjate în formă literară de nuş-ce, la dorinţa unui cititor intrigat de veleităţile ufoistico-elohi(mistice) coruţiene. În mod normal, nu mi-aş încărca inima şi creierul cu concepţii religioase putrescibile[2]. Dar, dintr-un imbold ce imită (nu îndeajuns de rafinat) resorturile spirituale patristice, am găsit că se cade a răspunde pozitiv rugăminţii frăţiorului nostru (nick Ala bun). 1, 2, 3….şi!

(Despre) Pavel Coruţ (s-)a scris şi (se) va mai scrie. Mult sau puţin (calitativ şi cantitativ), depinde de fecunditatea literară a fiecăruia. Bine sau nebine, depinde din ce unghi priveşti activitatea scriitoricească. Pentru cazul de faţă, în cel mai (para)wittgensteinian mod posibil.

Primul meu contact optic cu cărţile domnului Coruţ (mai precis doar cu una bucată carte) a fost mediat de către soţia mea acum 2-3 ani. Ea mi-a oferit spre lectură, în scopuri terapeutice (spre amuzament), acest manual ce ne învaţă să ne (an)trenăm pentru longevitatea vitală mult dorită de către noi toţi, ca oameni de rând ce ne place să fim; această carte originală, secretoasă şi auroasă, despre care voi risipi câteva cuvinte.

Secretele vârstelor de aur [3] este cumva o contra-carte pe care v-o recomand cu căldură, tuturor coreligionarilor mei. Chiar dacă vreţi, chiar dacă nu vreţi să trăiţi suta de ani. Lecturarea ei vă va face să înţelegeţi mai bine cine scrie. Ochii cât cepele, zâmboceala pe buze, iar inimile întru dreapta-înţelegere, frăţiorii mei ortodocşi, că vă las pe voi nu să concluzionaţi, ci să continuaţi lista de întrebări!

Da, voi pune întrebări. 6 la număr. Banale. Netrebnice. Idioate. Sublinierile, îngroşările şi parantezele îmi aparţin:

1. De ce are domnul Coruţ o problemă cu „misticii” (în principal cu cei creştini, pentru că sunt majoritari în ţara noastră)? Indiciul 1 (pag. 4): „Până în decembrie 1989, am lucrat ca ofiţer de marină, ofiţer de contra-informaţii, ofiţer de relaţii externe al Armatei Române, şef de birou contraspionaj în direcţia informaţii a Armatei Române. În 1990 am trecut în rezervă la cerere şi am devenit scriitor-editor”. Indiciul 2 (pag. 693): „S-ar putea ca unii dintre dumneavoastră să fie jigniţi sau indignaţi de unele afirmaţii făcute de mine în carte, în special împotriva misticilor.

2. De ce insistă domnul Coruţ că nu este „vreun şarlatan care îşi face reclamă, ci un om de ştiinţă…” (pag. 4)? Indiciul 1 (pag. 5): „În pofida bârfelor, criticii serioşi şi-au pus o problemă ştiinţifică: Cum a putut Pavel Coruţ scrie atât de mult şi atât de atractiv într-un timp atât de scurt? (merită citit tot paragraful)”. Indiciul 2 (pag. 6): „Nu-mi plac manipulatorii mistici, nici şarlatanii autori de lucrări pseudo-ştiinţifice. Ori de câte ori am ocazia, combat astfel de specimene, prin cărţi şi emisiuni televizate”. Indiciul 3 (pag. 8): „nu e vorba de vreo scamatorie mistică, ci de ştiinţă pură, probată în milioane de cazuri (vide 5)”.

3. De ce are nevoie adevărul domnului Coruţ de (para)noţiuni-cheie ca încredere şi credinţă? Indiciul 1  (pag. 4): „…vă precizez câteva informaţii strict necesare pentru a mă cunoaşte ca amic de încredere”. Indiciul 2 (pag. 8): „Care este secretul dragii mei? Să presupunem că toţi oamenii din România ar căpăta credinţa fermă că perioadele de vârstă ale omului sunt următoarele…Ce s-ar întâmpla dacă majoritatea cetăţenilor români ar crede cu tărie în această periodizare a vieţii omului? Amicii mei, în acest caz, s-ar produce o minune aparentă (adică, lasă domnul Coruţ să se înţeleagă: un fapt normal, explicabil ştiinţific, pe care misticii imbecili îl consideră gest divin – pag.9).

4. Care este scopul intrinsec al acestei cărţi „ştiinţifice”? Căutarea ştiinţifică-pe-bune a adevărului despre atingerea vârstelor de aur (deci, ipoteza de lucru ar trebui să fie falsificabilă)? Indiciul 1 (pag. 20): „Chiar dacă nu sunteţi toţi convinşi de adevărul celor scrise de mine, vă veţi convinge pe parcursul acestei cărţi”. Indiciul 2: cuprinsul cărţii. Indiciul 3 (p. 54): „Ca oameni de ştiinţă…experimentăm căi de legătură cu civilizaţii superioare (extraterestre, adică), care ne-ar putea da răspunsul la întrebare (întrebarea: de unde venim?)”. Indiciul 4 (p. 54): „În nici un caz, nu cădem în greşeala misticilor, de a suplini lipsa de informaţii adevărate cu produse ale imaginaţiei noastre (recomand citirea întregii cărţi, pentru torturarea eficientă a timpului liber de care dispuneţi)”.

5. Ce rol au „generalizările” cu miros de exprimare persuasivă într-un discurs ştiinţific? Indiciul 1 (pag. 8): „prea puţini oameni cunosc acest lucru (marele secret)”. Indiciul 2 (p. 4): „Mulţi dintre cititorii manualelor de arta succesului scrise de mine s-au vindecat de cele mai diferite slăbiciuni şi afecţiuni”. Indiciul 3 (pag. 5): „Mulţi (cititori) s-au lecuit de slăbiciuni şi de boli, s-au îmbogăţit, au promovat în ierarhii profesionale ori au obţinut alte genuri de succes”. Cam cât de mulţi ar fi ei? Iată: „La un moment dat, aveam doi saci cu scrisori primite de la cititorii care reuşiseră în viaţă pe baza scrierilor mele. Dacă veţi studia cu seriozitate aceste cărţi, aveţi toate şansele de succes şi fericire în viaţă, chiar şi la vârste mai înaintate” (doar şansele, nu succesul, şanse pe care, logic, orice om le poate avea fără a citi cărţile domnului Coruţ).

6. Să-l credem pe domnul Pavel Coruţ pe cuvânt când afirmă că: „am scris această carte cu un efort extraordinar” (pag. 692)? Indiciu (pag. 4): „Până în prezent, am scris 123 de cărţi cu tematică variată: dezvăluiri senzaţionale (se înţelege compatibilitatea coruţian-otevist-diaconesciană), aventuri, SF, romane de dragoste, poezii, romane istorice şi 16 manuale de psihologie aplicată la arta succesului”.

Până completaţi voi, dragii mei coreligionari, lista cu întrebări începută de mine, eu mă voi „programa” puţin să citesc câteva cuvinte rostite de un om cu muuuult mai interesant decât Pavelică al nostru. E vorba de Sf. Luca al Crimeei[5], care a fost un popă-chirurg-scriitor, nu un…vide 1.

Theodoros


[1] Dragă cititorule adept sau viitor adept al religiei-sistemului filosofic-etc. coruţian, am rugămintea ca (în virtutea bunului-simţ) la recensământul din toamnă să NU te declari creştin-ortodox! De ce? Pentru că eşti „liber-cugetător”, aşa, ca domnul Coruţ (pag. 316).

[2] Vrei nu vrei, nici o lectură nu rămâne fără consecinţe. Din grijă faţă de inimile şi minţile noastre, Biserica nu ne recomandă nouă, credincioşilor fără discernământ duhovnicesc, citirea cărţilor eretice, de exemplu! Ca să ne ferească de manipularea – pardon – sugestionarea (fie ea) pozitivă: http://www.youtube.com/watch?v=x-u0EwT-wA0 (secvenţa 5,25-5,50).

[3] Pavel CORUŢ, Secretele vârstei de aur, ed. Coruţ Pavel, Bucureşti, 2008.

[4] Cititorilor care vor să se edifice/pietrifice în concepţia coruţiană, le recomand filmul (sau cartea): What the bleep do we know? (2004).

[5] http://www.youtube.com/watch?v=leDQopAxmOA (atenţie la secvenţa 17,5-17, 45)

Advertisements

Întrebări retorice legate de „scandalul” acatistelor online

Ira furor brevis est.

Însă am și eu limitele mele.

Îmi cer scuze pentru postarea pe care o arunc acum pe blog. Voi reveni (curând, nădăjduiesc) cu materiale în care voi dezvolta aceste întrebări retorice:

  1. Cât de dobitoc (în sensul de animal fără discernământ) să fii să ceri bani (sume fixe, în euro) pentru un acatist on-line [mai ales când vezi că Biserica este atacată din toate părțile]?
  2. Cât de hienă (în sensul de animal necrofag) să fii să vânezi orice derapaj al unor creștini ortodocși, numai pentru a te agăța de orice pretext pentru a ataca Biserica?
  3. Realitatea TV are vreun angajat plătit special ca să scarmene netul în căutarea lucrurilor mai „neortodoxe” făcute de ortodocși?

Pentru că ori Realitatea TV are ceva cu BOR, ori nu mai are subiecte, ori cineva de acolo urăște (sincer) Ortodoxia. Altfel nu îmi explic de ce săptămânal mai apare câte ceva împotriva creștinismului, Ortodoxiei sau BOR …

Andreevici

Pătraşcu Toma şi Pepsi Twist

REFERINȚĂ: http://www.contributors.ro/societatelife/sfinta-cola-si-cartea-judecatii-de-apoi/

Nici nu ştiu cum să încep. Imagi(naţia) asta de ateu mă intrigă. Pe de o parte, văd sclipirea unui om inteligent, nu mă interesează dacă e creat sau evoluat sau co-evoluat. Pe de altă parte, simt în substrat bine-cunoscutul homo hominis lupus. M-am gândit să eructez un comentariu mai (dar nu foarte) extins cu referire la domnul Pătraşcu şi la articolul dumisale: Sfânta Cola şi Cartea Judecăţii de apoi.  Un comentariu dedicat, de fapt, ţie, dragul meu cititor te-rr-ist. Dar ăsta rămâne secretul nostru.

Articolul de la link-ul de mai sus are două părţi. Prima este despre relaţia membrilor familiei Cola (Coca & Pepsi) şi despre felul în care l-a influenţat ea (familia) pe prietenul nostru asurist, Toma Pătraşcu. A doua ne arată, de fapt, că metaforele „coca” şi „pepsi” sunt raportate unor realităţi de la noi. „Coca-Cola” este post ’89-istă şi se re(fiară) la s(fiara) religiosului din România, impusă cu de-a sila, răuvoitoare, medievală, lipsită de scrupule şi mai ales electoral-mitarnic bor-istă. Într-adevăr, nu acestea sunt cuvintele în articolul de faţă. Le-am adunat de pe ici, de pe acolo, din activitatea comunicaţională a domnului Pătraşcu şi le-am mai periat puţin. „Pepsi-Cola”, la antipod, este simbolul generaţiei care a dus-o bine ante ’89. Când zic bine mă refer la candoarea ce se degajă din cuvintele domnului Pătraşcu. E şi normal să fie aşa, din moment ce copilăria e incomparabilă ca seninătate (sau aşa ar trebui să fie, după mine). Dincolo de asta, mestecând textul, se simt aromele unui O, ale unui N şi mai ales ale lui G, cele trei litere împreună-făuritoare de destine umanist-seculare.

Dar îi lăsăm pe alţii mai chiţibuşari să-şi bată capul cu problematica deja plictisitoare pe care o ridică articolul expus la link-ul de mai sus (metodologia lui de recensământ, azi şi mâine!). Ne limităm la a demonstra, o dată în plus, că domnul Pătraşcu este un artist confuz, aşa cum l-am „complimentat”, pe bună dreptate, acum 3-4 luni. Întrucât, de data aceasta, tonul articolului este (cumva) amiabil şi decent, voi fi rezervat în afirmaţii maliţioase.

Mi-au plăcut teribil de mult 3-4 afirmaţii, destul de profunde dacă sunt luate câte 2 (conform teoremei lui Rogozanu):

1. „În fine, în realitate lucrurile sunt ceva mai complicate; chiar dacă în continuare îmi place Pepsi şi o beau cu plăcere, de fapt e o plăcere mai mult teoretică; în practică beau… ceai!”

2. „So what? Păi, să presupunem că in cadrul unui sondaj de opinie am fi întrebaţi “Ce fel de cola beţi?” Ce am răspunde? “Pepsi” pentru că ea a fost prima cola gustată, chiar dacă acum bem “Coca”? “Coca Cola” pentru că aşa beau toţi cei din jurul nostru, chiar dacă azi sîntem băutori de “Pepsi”?

3. „În mod evident, imensa majoritate a oamenilor şi-ar afirma deschis opţiunea actuală, nu cea din copilărie. În urma cu 20, 30 sau 40 de ani, nu am avut nici un cuvânt de spus; decizia a aparţinut părinţilor şi societăţii; acum decizia ne aparţine şi e normal să ne-o asumăm.

4. „De aceea este important ca noi toţi, fie că sîntem băutori de Coca, de Pepsi sau de ceai, ortodocşi, catolici sau atei, sa ne declarăm aşa cum sîntem azi, fără a ceda presiunii tradiţiei si fără a încerca sa facem pe plac unui (sic!) clase politice aflată (sic!) într-o simbioză sulfuroasă cu Biserica.

1+1. În realitatea propusă de domnul Pătraşcu, ceaiul e metafora ateilor. E un lichid nobil preferat de englezi la o oră „albastră”, oră la care românii preferă ştirile cu mult „roşu”. „Cola”, indiferent că e „coca” sau „pepsi”, e religia privită simplist ca un mod de viaţă (cf. ultimul paragraf din articolul cu care ne jucăm).

1+2. Domnule Pătraşcu, credeţi că toţi locuitorii spaţiului c.d.p. sunt atât de [mi-e jenă de cuvântul la care vă gândiţi] încât să nu poată răspunde că doresc/nu doresc să bea cola? Sau că preferă ceaiul? Doar popii (cum vă place să-i alintaţi pe toţi preoţii, indiferent de conduită) nu sunt agenţi INS, ca să-i forţeze pe săracii români să spună că-s ortodocşi, nu-i aşa? Sau poate credeţi, ca Rogozanu, că or fi popi infiltraţi pe la INS?

1+3. Cum adică şi-ar afirma deschis? De ce modul optativ, domnule Pătraşcu? Păi, cine îi sileşte să nu-şi afirme deschis opţiunea (cola sau ceai)? BOR-ul? Mie mi se pare că vi se pare că vi s-ar părea că s-ar putea să trăiţi în alte vremuri. Alea în care părinţii vă obligau să beţi pepsi. Şi tot alea în care tovarăşii învăţători v-au ordonat (de la ordine, armonie) să scrieţi sînt/sînteţi/sîntem!

1+4. Uite faza nasoală pe care o observ eu aici (sofism): a. dacă coca e credinţa strămoşească[1] la care noi, ortodocşii, ţinem; b. dacă tradiţia noastră (faţă de care manifestăm cel puţin afinitate) impune cinstirea strămoşilor (să-i numim cu latinescul lari) şi a credinţei lor; c. concluzia ar fi că ortodocşii români de azi sunt -fili de [cuvânt compus prin sudura termenilor îngroşaţi mai sus]? De aia “beţi” dumneavoastră “ceai”, domnule Pătraşcu?

Cam atât pentru articolul ăsta. În încheiere, o imagine sugestivă, care nu are legătură cu marca celebră adusă în discuţie. O metaforă dedicată tinereţii domnului Pătraşcu, perioadă temporală în care ar fi trebuit, poate, să se mai „rafineze” un pic. Adică, să bea mai multă pălincă. Metaforic vorbind. În sănătatea lui Tomiţă!

Th(omiţă) e odor(ul) os(tentativ) al ASUR


[1] Intermitenţe istorice le putem dezbate, dacă doriţi, într-un topic separat.

La început de vară. Bilanț

Am pornit la drumul alcătuirii acestui blog împreună cu alti doi vechi prieteni, ideea unei astfel de exprimări neaparţinându-mi. Sincer să fiu, multă vreme am căutat  să mă ţin departe de astfel de apariţii în public (chiar şi sub pseudonim) deoarece sunt conştient că orice vorbă pe care o trimiţi spre ceilalţi nu rămâne fără efect. Acesta poate fi unul ziditor, dar şi unul care să rănească. Iar noi, fiind destul de tineri şi de lipsiţi de experienţă, nu ştiu cât de ziditori putem fi. Totuşi, tinereţea este doar o scuză. Ar trebui să fim copţi la minte de mult. Am stat mult timp în cumpănă cum să facem să nu devenim prea acizi sau prea montaţi împotriva celorlalţi. Din păcate, în România ne lipseşte foarte mult cultura dialogului. Românii, în general (deşi nu-mi plac generalizările), nu ştiu să comunice unii cu alţii. Scurta experienţă de până acum pe care am acumulat-o în activitatea legată de acest blog mi-a confirmat (încă o dată) acest lucru. Pentru a mă face mai bine înţeles de către dumneavoastră, cei care îmi faceţi favoarea de a citi aceste rânduri, ar trebui să aveţi acces la comentariile blocate de către moderatorul blogului, acces pe care nu putem să vi-l oferim din sincerul motiv că nu vrem să vă murdărim. Totuşi, au trecut doar vreo trei luni, cu vreo 20 de postări, în care, în mare parte, am fost nevoiţi să facem referiri directe la acţiunile unor oameni. Lucrul acesta îmi displace atât mie, cât şi celor doi prieteni cu care am pornit în acest demers. Nu fac aici vreo mea culpa, doar că nu este chiar lucrul pe care ni l-am fi dorit. Îmi asum şi rândurile mai acide pe care le-am scris (şi pe care poate o să le mai scriu…), doar că trăiesc sentimentul că nu este exact ceea ce ar trebui să fac. În acelaşi timp, nu o să abandonez proiectul.

Am fost acuzaţi că suntem plătiţi pentru ceea ce scriem … Nu am fost, nu suntem şi nu vom fi plătiţi pentru ceea ce facem, dar această acuzaţie nu mă face decât să cred ceea ce am scris până acum, mai ales cu litera celor doi prieteni ai mei, a deranjat pe cei (puternici) din spatele campaniei agresive de discreditare a BOR. Acest lucru nu poate decât să  mă bucure, în sensul că e bine că trei oameni au reuşit să atragă atenţia celor care vor cu orice interes (mă scuzaţi, am vrut să zic: preţ) Biserica, că nu le va fi atât de uşor pe cât au crezut şi că în România se mai poate găsi conştiinţă naţională şi creştină. M-aş bucura să văd că apar din ce în ce mai multe bloguri cu o prezenţă asemănătoare cu a noastră. Acest lucru probabil că i-ar face pe tovarăşii (nu ştiu ce am azi, voiam să zic: domnii), care vor să ne bage otrava lor (ateisto-sexualisto-seculară[1]) pe gât, să realizeze că au greşit un pic adresa şi că românii sunt un neam care îşi iubește valorile tradiţionale.

Totuşi, revin la dilema mea de mai sus: cum să facem să avem un mesaj la fel de clar şi de direct, dar să nu devenim nişte vânători de antieclesialişti[2]? Nu vreau să renunţ nici la a-mi arăta identitatea în faţa celor care speră că nu mi-o voi manifesta, dar nici nu vreau să devin un om brutal din cauza modului de a dialoga la care mă obligă să apelez cei care se iau de credinţa mea, dar cu care nu pot să am o discuţie civilizată. Acestea sunt nişte întrebări pe care mi le pun în primul rând mie, dar la care aştept sugestii şi din partea celor dintre dumneavoastră care vor considera că merită timpul să mi le transmită. Celor care militează pentru cine ştie ce ideologii anti-orice, le transmit de acum mesajul să nu se obosească să posteze nimic, pentru că vom aplica cenzura. Da, cenzura din cauza căreia ei sar doi metri în sus, dar pe care o folosesc în fel şi chip atunci când interesele lor (meschine) o cer…

Un om


[1] Mă refer aici la campaniile extrem de agresive promovate prin mass-media de susținere a ateismului, a perversiunilor sexuale şi a (non)valorilor omului „modern”.

[2] Mi-am permis o exprimare forţată în limba română.

UPDATE: Textul a suferit mici modificări de formă, pe care nu le-am mai notat în postare, pentru fluența textului. Esența rămâne aceeași.