Monthly Archives: November 2011

Nicio tramă nu e rea cu Rea-litatea mea[1]!

După cum noi, bloGa(n)giii de pe I.O., subliniam în alte articole (1, 2, 3), consumatorilor de ştir(i) li se serveşte, din când în când, o vituperaţie (fie ea cu perdea) la adresa BOR. Să luăm articolul acesta spre discuţie. Se observă chiar din lunetă[2] cum „chelnerii” de la rea-litatea, care se visează jurnalişti, au obiceiul de a umfla nota de plată a clienţilor, că deh…unii clienţi sunt de bună-credinţă (sublinierile etc. or fi ale mele :D).

1. Titlul: „TRAGEDIE Au murit după ce biserica le-a spus că i-a vindecat de HIV VIDEO” (sic!) Bun! Sunt, deci, avertizat că mi se va livra o tragedie. Aşa şi este: au murit (din nefericire, aflăm în subtitlu că au murit oameni, iar nu maimuţe sau ţânţari) din cauza faptului că nişte cărămizi mortale, lipsite de morală dar lipite cu mortar în formă de „biserică” (că n-o fi vorba de „Biserică”), le-au spus că i-au vindecat de „Hiv video”. A comandat careva semne de punctuaţie? Nu? Nu.

2. Subtitlul: „O istorie incredibilă a avut loc în Marea Britanie, unde mai mulţi oameni au murit după ce biserica le-a spus că pot opri tratamentul pentru HIV”. Ce spun tastatorii pasionaţi ai realităţii? Că această „o istorie incredibilă” nu are loc în România? Oricum şi de oriunde ar fi, „cărămizile” în discuţie sigur nu sunt uşă de biserică! Cică au murit şi vreo „mai mulţi oameni”. Cam câţi mulţi-oameni trebuie să moară pentru ca Rea-litatea să o pună de-o tragedie-n titlu?  În paragraful I al ar(tic)olului scrie că „cel puţin 6 oameni”. Ar fi sunat la fel de tragic pentru rea-liştii noştri dacă murea „cel puţin 1 om”? Nu cred. Noroc de Stalin, de statistică şi de departamentul de „resurse (!) umane”!

3. Paragraful I: „…unele biserici evanghelice din Londra, Manchester, Birmingham şi Glasgow susţin că vindecă pacienţii infectaţi cu HIV prin rugăciune”. Pauză retorică!

4. În cele din urmă, parcurgând tot articolul, am aflat că „biserica” din titlu era, de fapt… cât se poate de evanghelică (whatever this means today): “The Synagogue Church of All Nations”… adică SCOAN!

5. Paragraful 3: „SCOAN le-a spus reporterilor (undercover, n.m.) că vor putea renunţa la medicamente după ce se vor vindeca şi că îşi vor putea întemeia o familie, relatează Sky News”. Uau! Dacă nu era vorba de boala cauzată de acel „Hiv video” din titlu, aceste cuvinte ar fi sunat ca o banală încurajare, rătăcită în gura vreunui medic stagiar or a unui popică optimist, luat de val…

6. Paragraful 5-6: „În cadrul “procesului de vindecare”, pastorul strigă în faţa bolnavului ca diavolul să iasă din corpul său şi îi pulverizează apă pe faţă…SCOAN deţine o avere impresionantă şi are filiale în toată lumea, precum şi un canal de televiziune. Pe site îşi promovează apa sfinţită, folosită la “vindecare”, şi face bani inclusiv din comercializarea de DVD-uri, CD-uri şi cărţi. Membrii bisericii, care este înregistrată şi ca organizaţie caritabilă în Marea Britanie, trebuie să facă donaţii în mod regulat”. Care-o fi rolul acestor cuvinte? Nu-mi pot da seama. Mai ales că orice asemănare a acestor [cuvânt-de rău-neinDEXat] de la SCOAN cu BOR-iştii este exclusă (sanchi!).

Ca o încheiere… Chiar că e o tragedie ce se întâmplă! E o tragedie că buna-credinţă a unor oameni, direcţionată greşit, poate fi letală. E, de asemenea, o tragedie că Rea-litatea, de fapt, trage (a)die(ri) „parfumate”… pe care le crede articole…Eu cred că profetu’ ăl’ jmeker de la SCOAN a avut dreptate când a zis că „Better is not good enough. The best is yet to come.” Şi mai cred că „profeţia” asta-i şi pentru Rea-litatea!

Deodorantus


[1] Definiția tramei o gasiți aici. Proverb parodiat: „Nici otrava nu e rea cu muierea mea”.

[2] Din fr. „lunette” = o lună mai mică (etimologie inventată) 😛

Lucruri vechi ambalate în culori noi. Canonizarea „sfinților moldoveni” sau despre ambivalenţa din spatele unei decizii sinodale

Am primit de curând un mail care m-a mâhnit foarte tare. Cineva care credea că serveşte o cauză nobilă făcea reclamă unei campanii demarate de Biserica Ortodoxă din Moldova (adică cei care au rupt trupul duhovnicesc al Basarabiei în două şi care şi acum, prin multe metode, fac multe greutăţi credincioşilor care ţin de Mitropolia Basarabiei, adică fiilor duhovniceşti ai Bisericii Ortodoxe Române). Deci, oamenii promovează un proiect al unei entităţi anti-româneşti. Care oameni? Exact aceia care se declară a fi foarte patrioţi şi foarte tradiţionalişti şi pe care adesea îi auzim vorbindu-ne despre românism scrâşnind din dinţi. Ce fel de proiect? Unul profund antiromânesc!

Ceea ce provoacă mare nedumerire este faptul că acest proiect este promovat de oameni care de multe ori dau impresia că românismul este pentru ei la fel de important, dacă nu şi mai important, decât Ortodoxia… Revenind: cum se face că aceşti oameni, atât de ataşaţi valorilor româneşti, susţin acum un proiect al acestei entităţi anti-româneşti? Pentru mine este un non-sens, dar cred că îi pot găsi unele explicaţii:

1. Problematizarea în public a motivelor pentru care Sinodul Bisericii Ortodoxe Române nu demarează canonizarea unor oameni cu viaţă evident îmbunătăţită a fost făcută cu atâta agresivitate (inclusiv de către oameni care au aruncat la coş ierarhia şi calendarul BOR şi au conferenţiat pe la Biserica Ortodoxă din Moldova) încât cei care acum susţin cu atâta ardoare campania ruşilor (pentru că da, despre ei este vorba, pentru cei care nu cunosc foarte bine problematica) au fost mai întâi aduşi în stadiul de a-şi dori aceste canonizări cu orice preţ, trecând peste învăţătura patristică care ne arată că omul este dator să lucreze ascultarea şi supunerea faţă de mai marii săi (pentru mai multe detalii pe acest subiect, care, am observat, ridică mari probleme în mintea şi în sufletul unora, recomandăm, cu toată căldura, cartea Stareţului Efrem Filotheitul, Stareţul meu, Iosif Isihastul, apărută anul trecut la editura Evanghelismos).

2. Nu putem să nu constatăm că ataşamentul faţă de valorile româneşti în cazul acestor oameni nu este atât de mare pe cât s-ar fi putut crede iniţial. Dacă ar fi fost mare, ei nu ar fi fost acum partizanii unei manevre de manipulare executată de tovarăşii cu grade şi cu studii KGB-iste pe la Moscova de la conducerea Bisericii Ortodoxe din Moldova.

3. Ignoranţa şi naivitatea partizanilor acestei acţiuni este una care atinge cote alarmante. Afirm asta pentru că sunt convins că cei mai mulţi dintre ei nu ştiu ce înseamnă Biserica Ortodoxă din Moldova, ci au impresia că este vorba despre o mitropolie din cadrul Bisericii Ortodoxe Române. Acestora ţin să le precizez că Biserica Ortodoxă din Moldova este o structură prin care Moscova urmăreşte destabilizarea prin teroare a fiinţei româneşti din Moldova de peste Prut (îmi povestea un cunoscut acum câţiva ani cum într-un sat din acest teritoriu românesc au venit reprezentanţii mitropoliei care ţine de Moscova să aşeze un preot de-al lor în satul respectiv. Oamenii au încercat să se opună, doar că rusofilii/fonii/dulii veniseră şi cu jandarmii, care au calmat situaţia cu multă lipsă de calm. O femeie a fost trântită la pământ şi în timp ce un jandarm stătea cu un picior pe ea, a zis spre cei de faţă: „Ciocu’ mic! Aici Moscova comandă!”). Ei bine, cum să interpretez eu afilierea unor români la acţiunile acestor antiromâni?!

Nu pot să consider această acţiune ca fiind una sinceră din partea Bisericii Ortodoxe din Moldova. De când au început ruşii să aibă drag de valorile româneşti? Personal, consider că este doar o acţiune de discreditare şi de destabilizare dusă împotriva Bisericii Ortodoxe Române şi o încercare de dezbinare a românilor. Şi, ca să fiu sincer, trebuie să recunosc că e o campanie bine pregătită şi bine pusă la punct: pregătirile pentru aceste acţiuni au început cu ani buni în urmă, lucru care vădeşte cu prisosinţă tenacitatea lor.

În altă ordine de idei, responsabilitatea de a se lăsa manipulaţi nu poate reveni decât celor care se entuziasmează fără nicio conştienţă (sic!). Ruşii îşi fac treaba lor. Ideea e că ar trebui să ne-o facem şi noi pe a noastră. Ar trebui să nu ne lăsăm păcăliţi atât de uşor să adulmecăm mirosul inconsistent al unei acţiuni ambalate frumos.

Deşi încerc să trag atenţia unui lucru grav, în care românii sunt din nou manipulaţi de ruşi (aştept să văd când ruşii îi vor numi pe sfinţii pe care îi vor canoniza români! Le vor zice doar moldoveni sau basarabeni) probabil că nu vom asista la nicio revizuire a atitudinii celor care acum au început să lucreze împreună cu ruşii (conştient sau nu) la destabilizarea fiinţei naţionale a românilor (din Moldova de peste Prut şi din România). Era să uit: sunt convins că titlul acestui articol i-a făcut pe mulţi dintre băieţii „veseli” care lovesc în ierarhia Bisericii Ortodoxe Române să-l citească. Altfel, nu cred că s-ar fi obosit.

Un om…

P.S. Site-ul Patriarhiei Rusiei (http://www.patriarchia.ru) are și o secțiune în limba moldovenească, unde principalele știri și comunicate pot fi citite în cea mai frumoasă și mai curată limbă română

Site-urile ortodoxe şi libertatea personală

Zilele astea un bun prieten mi-a lansat provocarea de a scrie un material despre cam cum ar trebui să procedeze cei care citesc informaţii şi/sfaturi de pe site-urile ortodoxe.

Trebuie să recunosc că mi-am pus şi eu de multe ori problema aceasta, dar nu m-am gândit că e un lucru despre care ar trebui să scriu. Asta, în primul rând pentru că mă gândeam că poate, totuşi, nu e o problemă atât de importantă. În al doilea rând, pentru că oricât de non-polemic aş scrie, mă tem că tot voi supăra pe unii dintre cititori, lucru pe care nu-l doresc.

Totuşi, având mai multe îndemnuri de a încerca o minimă lămurire a unor aspecte legate de această problemă, am zis să încerc să scriu câteva rânduri, cu grija de a nu supăra pe nimeni şi, mai ales, aceea de a nu spune lucruri care să fie greşite.

1. Un prim aspect care, cred eu, ar trebui evidenţiat în această chestiune este următorul: nu poate face nimeni o listă clară a siteurilor ortodoxe. Nu poate exista o autoritate ecclesiastică/duhovnicească prin care să se reglamenteze acest aspect. Motivele pentru care o astfel de autoritate nu poate exista sunt multiple. Nu mă refer aici la site-urile administrate de instituţiile bisericeşti (Patriarhie, Mitropolii, Episcopii, Parohii). Ele au o responsabilitate clară faţă de credincioşii cărora sunt datori să-i îndrume, iar această responsabilitate poate fi uşor urmărită. În cazul lor, este vorba atât de o responsabilitate, cât şi de o autoritate.

În ceea ce priveşte alte siteuri ortodoxe, chiar dacă avem şi aici de a face cu o responsabilitate, ea poate fi urmărită doar de atotştiinţa lui Dumnezeu. Adică, de multe ori cei care publică acolo nu publică cu numele real (sau nu semnează cu numele complet) ori nu-şi semnează articolele[1]. Aici apare o mare problemă: aceea a autorităţii sursei. Autoritatea are în Biserică o mare importanţă. Din acest motiv, Biserica nu a reţinut de-a lungul vremii decât contribuţia teologică a marilor Părinţi, rezervându-şi libertatea de a da la o parte părerile celor care nu au ajuns să fie consideraţi o autoritate în cadrul Bisericii. Dacă nu ştiu de la cine îmi vine un sfat duhovnicesc, am nevoie de un discernământ mult mai mare în adoptarea şi punerea lui în practică, decât atunci când cunosc în mod real persoana care mi-a dat acel sfat şi ştiu că este o persoană demnă de încredere. Una e să primeşti un sfat de la duhovnicul tău, alta e să citeşti un sfat pe internet şi să te apuci să-l pui în aplicare. Atunci când sfatul primit e de la duhovnic suntem sub ocrotirea harului, care ne ajută să nu cădem în vreo ispită/înşelare. Când însă credem că ceea ce am citit pe internet este foarte folositor duhovniceşte şi ne apucăm să punem în practică (uitând, nu ştiu cum se face, să-i cerem duhovnicului binecuvântare), ne expunem din start la mai multe pericole, printre care cel mai mare este înşelarea; înşelarea ca ceea ce am citit să nu fie chiar atât de folositor pe cât am crezut iniţial; înşelarea de a perpetua aplicarea acelui sfat, fără să-i spunem despre el şi duhovnicului; şi alte înşelări, dar pe care nu le pot eu prevedea eu acum, mai ales că asta e caracteristica de bază a înşelării: imprevizibilitatea.

Dar şi dacă cel care scrie articolul îl semnează, nu înseamnă că am scăpat de toate pericolele. Nu înseamnă că dacă cineva scrie articole pe net devine automat o autoritate în problemele duhovniceşti. Dimpotrivă, observarea atentă a unor astfel de situaţii ne-a dus la formarea părereii că cei care se pricep cu adevărat la problemele duhovniceşti stau de cele mai multe ori retraşi, nemanifestând nicio dorinţă de a ieşi în vreun fel în evidenţă. Este un lucru pe deplin explicabil, în perfect acord cu tradiţia Bisericii şi cu modul de a fi al Părinţilor. Cuvântul de folos duhovnicesc este un cuvânt care vine de la Dumnezeu, iar nu de la om; vine de la Dumnezeu prin om. Iar dacă vine de la Dumnezeu, însemnă că omul care caută cuvânt de folos duhovnicesc trebuie să fie pregătit să-l primească. Acum, în treacăt fie spus, putem presupune că după ce am tocit tastatura preţ de vreo 3-4 ore nu suntem în cea mai bună stare de a primi cuvânt duhovnicesc (a se citi: cuvânt de la Dumnezeu)[2]. După cum nici cuvânt duhovnicesc (= cuvânt de la Dumnezeu) nu poate cineva împărtăşi prin inspiraţie digitală.

2. Din această problemă, decurge o alta: subiectele abordate de diferite siteuri. Sunt sigur că dacă nu ar exista site-uri care să inflameze spiritele în mod gratuit, mulţi creştini ortodocşi şi-ar fi trăit viaţa fără să ştie că cutare sau cutare episcop e mason şi/sau ecumenist. Iar această „ignoranţă” sunt sigur că nu le-ar fi periclitat mântuirea. Am temerea însă că tulburarea pe care astfel de informaţii (de cele mai multe ori de origine şi veridicitate dubioase) o pricinuiesc în sufletele multora dintre internauţii ortodocşi este în măsură să primejduiască drumul spre mântuire. Din mai multe motive: 1) Omul nu se mai ocupă cu ale lui, ci cu ale altora. În loc să se judece pe sine, îi judecă pe ceilalţi; 2) Dacă nu-i judecă pe cei despre care aude grozăvii care mai de care mai menite să înfricoşeze, omul ajunge de multe ori la deznădejde; 3) Alţii, mai rari, e drept, ajung la lehamite[3].

3. O altă problemă, mai puţin sesizată de omul obişnuit, dar cu care se confruntă mulţi duhovnici, este dezorientarea cu care mulţi dintre fiii lor duhovniceşti ajung la scaunul de spovedanie din cauza părerilor „folositoare de suflet” pe care aceştia le-au citit pe net. Odată, într-o discuţie particulară în care un duhovnic îmi spunea de drama[4] prin care trec mulţi dintre cei care citesc siteurile de folos sufletesc, am întrebat de ce nu le interzice, efectiv, să le mai frecveteze. Părintele mi-a răspuns că nu are cum, pentru că pentru mulţi dintre ei are greutate mai mare ceea ce citesc acolo şi ar lua ca o agresiune la adresa voinţei lor o astfel de ascultare! Ca să ajungă cineva să-şi pună duhovnicul într-o situaţie atât de dureroasă mi se pare încă de nedescris! Ca să nu mai zicem de cei care îi aduc pe oameni într-o astfel de stare.

Pe de altă parte, ar fi îmbucurător dacă am vedea că cei care îşi expun părerile pe net ar fi nişte somităţi într-ale teologiei. Din păcate, nici aici lucrurile nu stau foarte îmbucurător.

4. O altă mare problemă apare atunci când administratorii diferitelor siteuri ajung să aibă vreo duşmănie între ei. E de la sine înţeles că acea duşmănie se va traduce într-un război în spaţiul cibernetic, în care fiecare va încerca să inoculeze cititorilor cât de nociv e călălalt administrator de site.

Nu am folosit în rândurile de mai sus nici nume de persoane, nici de siteuri, pentru că, după cum am afirmat la începutul articolului, nu dorim să intrăm în polemică cu nimeni. Nu putem fi acuzaţi nici de inventarea unei problematici inexistente: cei care nu s-au întâlnit până acum cu problemele despre care am scris, însemnă că i-a păzit Dumnezeu şi le dorim să nu se întâlnească nici în continuare, iar cei care s-au lovit de ele, înţeleg despre ce e vorba. Nu am vrut să creez vreun motiv de dezbatere, ci doar să atrag atenţia asupra unei probleme. De aici mai departe, fiecare dintre cei care vor citi aceste rânduri, vor putea face ce vor cu ele. Dacă le-au fost de vreun folos, le doresc să le pună şi în aplicare, în măsura în care se poate aplica ceva, iar celor care nu le-au fost de folos, le cer iertare pentru timpul pierdut şi îngăduinţă pentru neputinţele personale (precum şi reţinere în cazul în care ar dori să posteze un comentariu mai neavenit).

Nu am epuizat (nici pe departe) problemele pe care le ridică informarea omului în probleme duhovniceşti prin intermediul internetului şi a surselor sale neverificate, dar aici am vrut doar să atragem puţin asupra problemei. Pentru cei care îşi doresc în mod real mai multe lămuriri, îi sfătuiesc frăţeşte să îşi întrebe duhovnicul.

Un om


[1] Este drept că nici eu şi colegii mei de acest blog nu publicăm sub numele real, dar noi avem conştiinţa că nu scriem pentru a forma deprinderi duhovniceşti, lucru care implică o mare responsabilitate înaintea lui Dumnezeu, ci pentru a ne spune părerea în diferite probleme. Motivele pentru care scriem sub pseudonim se întâmplă să fie strict personale, fără nicio legătură cu direcţia blogului nostru sau din fuga de responsabilitate.

[2] Cel care caută un cuvânt duhovnicesc trebuie să aibă acea stare a omului hotărât în mod real să înfăptuiască ceea ce va auzi. De aceea, putem spune că cel care doreşte să primească un cuvânt de folos, trebuie să fie deja în starea în care va trebui săvârşit acel cuvânt. Iar dacă nu, va trebui să aibă o voinţă de fier pentru a-şi adapta starea şi voinţa la exigenţele cuvântului pe care l-a primit. Acest lucru trebuie înţeles în sensul că mai fiecare dintre noi cam ştim ce avem de făcut pentru a progresa în viaţa duhovnicească, dar nu facem. Ce facem în schimb? Căutăm mereu câte un cuvânt duhovnicesc de la care aşteptăm ca auzindu-l să se întâmple ceva miraculos cu noi şi să devenim nişte mici sfinţi în cel mai scurt timp. Tragedia este că din lucrători ai cuvântului lui Dumnezeu, aşa cum ar trebui să fim, ajungem „înmagazinatori” ai lui. Credem că problema este că nu am găsit acel cuvânt care să facă marea schimbare înlăuntrul nostru. De fapt, marea problemă este că nu punem în lucrare nicunul dintre cuvintele pe care Dumnezeu ni le-a descoperit prin duhovnic sau prin alţi oameni. Problema este faptul că nu vrem să ne schimbăm şi de aceea lăsăm pocăinţa (= metanoia, care înseamnă schimbarea minţii, adică schimbarea modului de a gândi. Omul ataşat de patimi gândeşte că patimile înseamnă ceva, pe când omul care lucrează pocăinţa conştientizează că patimile sunt nimic. Sf. Maxim Mărturisitorul ne spune că pătimaşul este omul care se ocupă cu nimicul) la o parte şi căutăm alte căi, căci de aceea căutăm mereu cuvinte. Iar altă cale în afara pocăinţei nu există. Bineîneţeles că lucrurile nu sunt chiar atât de simple, dar nimeni nu poate spera să găsească o rezolvare decentă a lor pe internet. Este adevărat că şi atunci când omul lucrează pocăinţa, are întrebări şi nelămuriri, dar să recurgi la surse neacreditate (= duhovnic/părinte duhovnicesc) de Biserică pentru acest scop este cel puţin hazardat (hazardat < hazard).

[3] Aceste categorisiri nu sunt rodul imaginaţiei noastre, ci al experienţei şi contactelor foarte dese şi personale cu mulţi oameni în ultimii ani.

[4] Este un cuvânt folosit în deplină concordanţă cu proprietăţile sale lexicale.

Ad calendas graecas: „Calendarul Științific” al ASUR pe 2011

Toată lumea ştie ce importanţă acordau grecii calendelor. Ei bine, m-am gândit că trebuie ca noi, românii, în special creştin-ortodocşii, să acordăm aceeaşi importanţă (nici mai mult, nici mai puţin) calendarului ştiinţific marca ASUR. Am motivele mele să nu fiu entuziasmat de noua găselniţă ASUR.

Lăsând la o parte informaţia utilă pe care ne-o furnizează asuriştii (îi felicit, sincer, pentru efortul depus, a cărui intensitate sunt convins că i-a epuizat :D); trecând – ţinându-mă de nas – ca să nu inhalez parfumul religios pe care îl are calendarul în sine (muşcă-ţi buzele, ateule), am semnalat câteva scăpări  cu privire la vieţile şi activităţile sfinţ… pardon (rutina e de vină), ştiinţificilor din calendarul propus de ASUR. Sublinieri, îngroşări, paranteze etc. de la mine pentru tine…

1 ianuarie: Giuseppe Piazzi era de-a dreptul preot catolic (amănunt, evident, jenant pentru un ateu).

5 ianuarie: dragă cititorule, tastează „5 ianuarie” pe google search. Vei găsi o pagină cu evenimente istorice petrecute în ziua de ia ghici?. Ar mai fi fost un eveniment interesant (pentru mine mult mai interesant decât Eris), dar nu prea interesant pentru secular-umaniştii români. „În 1828, s-au deschis, la Iaşi, cursurile „Școlii de românește și latinește”, la mănăstirea Trei Ierarhi, conduse de Iordache Săulescu. Pedagogia, lingvistica, dacă îmi amintesc bine, or fi tot un soi de ştiinţe. Au dreptul să figureze într-un calendar ştiinţific? Că tot veni vorba: poate te gândeşti, ateule, să mă taxezi cu o întrebare-gratis, genul „de când înfiinţarea unei instituţii, societăţi etc. (cum e şcoala de mai sus) este un act ştiinţific”? Răspuns-gratis: Caută în calendarul ASUR la 27 ianuarie.

7 ianuarie: Galileo, se pare, că a descoperit 4, iar nu 3 sateliţi ai lui Jupiter (cum ar fi informaţi asurienii noştri dragi).

8 ianuarie: poate ar fi fost util de adăugat despre Alfred Russel Wallace că, pe lângă teoria amintită de asurişti, domnul amintit mai sus a fost împotriva vaccinării şi a susţinut unele chestii care i-ar face să roşească pe ştiinţificii ce cred că planeta Marte ar fi fost sau ar putea fi locuită.

11 ianuarie: Sateliţii lui Uranus descoperiţi, bine. Dar, în 1922, pe 11 ianuarie, a fost folosită prima dată insulina în tratamentul diabetului la oameni. Care insulină, cu ajutorul doctorului Paulescu (cel puţin un religios convins), încă salvează vieţile a mii de oameni. Deh, măi, e greu să fii uman când eşti umanist şi mai ales umanizant al unor hominide din ce în ce mai ştiinţifice!

26 ianuarie: ASUR: „S-a născut exploratorul R.C. Andrews, care a descoperit multe fosile importante, inclusiv una de velociraptor”. Din păcate, Wiki e la fel de confuză: „In the 1920s, he went to Mongolia, hoping to find out something about the origin of man. He didn’t find out anything about man, but he discovered a treasure trove of dinosaur bones (amestecate, sau cum?). During four expeditions in the Gobi Desert, between 1922 and 1925, he discovered Protoceraptos, a nest of Protoceratops eggs (later studies revealed them to be Oviraptor eggs), Pinacosaurus, Saurornithoides, Oviraptor and Velociraptor, none of which were known before.”

3 februarie: ASUR: „s-a născut fizicianul Gideon Mantell, care a numit şi a descris Iguanodon, unul dintre primii dinozauri descoperiţi (1790).” Wiki: „Gideon Algernon Mantell was an English obstetrician, geologist and paleontologist (deci fizician). His attempts to reconstruct the structure and life of Iguanodon began the scientific study of dinosaurus. In 1822 he was responsible for the discovery (and the eventual identification) of the first fossil teeth (adică dinţişor), and later much of the skeleton (dar nu integral, nu? n.m), of Iguanodon.” Cam asta despre Iguanodon si despre descrierea lui, care este o reconstruire mentală a lui Gideon, evident, plecând de la nişte oase găsite în pământ. Vorba lui Kent Hovind: „If you find a fossil in the dirt, all you know is it died…” (de urmărit de pe la min. 3.40)

8 februarie: trebuie să-i cred pe cuvânt pe cei de la ASUR! Cică „a fost radiografiată fosila unui ou vechi de 150 milioane de ani. S-a descoperit (faimosul impersonal românesc) că aceasta conţinea un embrion de dinozaur”. Asta chiar că „a marcat istoria omenirii”, cum zic asuriştii noştri în intro la calendar. Păi, poate că oul radiografiat chiar era de dinozaur! Care-i dăşteptul (subiectul logic al propoziţiei de mai sus) care a făcut enorma descoperire? Ar trebui să predea logică!

Gata, m-am plictisit. Mă opresc aici. Cu siguranţă mai sunt şi alte scăpări în calendarul ştiinţific asurist. Am o propunere, dragă cititorule. Dacă ai chef, poţi vâna alte scăpări asuriste, pe care le poţi posta la noi pe blog, la comment-uri. Poţi începe „cercetarea” chiar cu ziua ta de naştere sau cu o zi specială pentru tine. Dacă n-ai chef, nu-i bai; te înţeleg…

T(reburi) h(âde) e(lucubrează) o(bstructorii) d(in) o(rganizaţia) r(omână) o(bscurantist) s(eculară)