Ad calendas graecas: „Calendarul Științific” al ASUR pe 2011

Toată lumea ştie ce importanţă acordau grecii calendelor. Ei bine, m-am gândit că trebuie ca noi, românii, în special creştin-ortodocşii, să acordăm aceeaşi importanţă (nici mai mult, nici mai puţin) calendarului ştiinţific marca ASUR. Am motivele mele să nu fiu entuziasmat de noua găselniţă ASUR.

Lăsând la o parte informaţia utilă pe care ne-o furnizează asuriştii (îi felicit, sincer, pentru efortul depus, a cărui intensitate sunt convins că i-a epuizat :D); trecând – ţinându-mă de nas – ca să nu inhalez parfumul religios pe care îl are calendarul în sine (muşcă-ţi buzele, ateule), am semnalat câteva scăpări  cu privire la vieţile şi activităţile sfinţ… pardon (rutina e de vină), ştiinţificilor din calendarul propus de ASUR. Sublinieri, îngroşări, paranteze etc. de la mine pentru tine…

1 ianuarie: Giuseppe Piazzi era de-a dreptul preot catolic (amănunt, evident, jenant pentru un ateu).

5 ianuarie: dragă cititorule, tastează „5 ianuarie” pe google search. Vei găsi o pagină cu evenimente istorice petrecute în ziua de ia ghici?. Ar mai fi fost un eveniment interesant (pentru mine mult mai interesant decât Eris), dar nu prea interesant pentru secular-umaniştii români. „În 1828, s-au deschis, la Iaşi, cursurile „Școlii de românește și latinește”, la mănăstirea Trei Ierarhi, conduse de Iordache Săulescu. Pedagogia, lingvistica, dacă îmi amintesc bine, or fi tot un soi de ştiinţe. Au dreptul să figureze într-un calendar ştiinţific? Că tot veni vorba: poate te gândeşti, ateule, să mă taxezi cu o întrebare-gratis, genul „de când înfiinţarea unei instituţii, societăţi etc. (cum e şcoala de mai sus) este un act ştiinţific”? Răspuns-gratis: Caută în calendarul ASUR la 27 ianuarie.

7 ianuarie: Galileo, se pare, că a descoperit 4, iar nu 3 sateliţi ai lui Jupiter (cum ar fi informaţi asurienii noştri dragi).

8 ianuarie: poate ar fi fost util de adăugat despre Alfred Russel Wallace că, pe lângă teoria amintită de asurişti, domnul amintit mai sus a fost împotriva vaccinării şi a susţinut unele chestii care i-ar face să roşească pe ştiinţificii ce cred că planeta Marte ar fi fost sau ar putea fi locuită.

11 ianuarie: Sateliţii lui Uranus descoperiţi, bine. Dar, în 1922, pe 11 ianuarie, a fost folosită prima dată insulina în tratamentul diabetului la oameni. Care insulină, cu ajutorul doctorului Paulescu (cel puţin un religios convins), încă salvează vieţile a mii de oameni. Deh, măi, e greu să fii uman când eşti umanist şi mai ales umanizant al unor hominide din ce în ce mai ştiinţifice!

26 ianuarie: ASUR: „S-a născut exploratorul R.C. Andrews, care a descoperit multe fosile importante, inclusiv una de velociraptor”. Din păcate, Wiki e la fel de confuză: „In the 1920s, he went to Mongolia, hoping to find out something about the origin of man. He didn’t find out anything about man, but he discovered a treasure trove of dinosaur bones (amestecate, sau cum?). During four expeditions in the Gobi Desert, between 1922 and 1925, he discovered Protoceraptos, a nest of Protoceratops eggs (later studies revealed them to be Oviraptor eggs), Pinacosaurus, Saurornithoides, Oviraptor and Velociraptor, none of which were known before.”

3 februarie: ASUR: „s-a născut fizicianul Gideon Mantell, care a numit şi a descris Iguanodon, unul dintre primii dinozauri descoperiţi (1790).” Wiki: „Gideon Algernon Mantell was an English obstetrician, geologist and paleontologist (deci fizician). His attempts to reconstruct the structure and life of Iguanodon began the scientific study of dinosaurus. In 1822 he was responsible for the discovery (and the eventual identification) of the first fossil teeth (adică dinţişor), and later much of the skeleton (dar nu integral, nu? n.m), of Iguanodon.” Cam asta despre Iguanodon si despre descrierea lui, care este o reconstruire mentală a lui Gideon, evident, plecând de la nişte oase găsite în pământ. Vorba lui Kent Hovind: „If you find a fossil in the dirt, all you know is it died…” (de urmărit de pe la min. 3.40)

8 februarie: trebuie să-i cred pe cuvânt pe cei de la ASUR! Cică „a fost radiografiată fosila unui ou vechi de 150 milioane de ani. S-a descoperit (faimosul impersonal românesc) că aceasta conţinea un embrion de dinozaur”. Asta chiar că „a marcat istoria omenirii”, cum zic asuriştii noştri în intro la calendar. Păi, poate că oul radiografiat chiar era de dinozaur! Care-i dăşteptul (subiectul logic al propoziţiei de mai sus) care a făcut enorma descoperire? Ar trebui să predea logică!

Gata, m-am plictisit. Mă opresc aici. Cu siguranţă mai sunt şi alte scăpări în calendarul ştiinţific asurist. Am o propunere, dragă cititorule. Dacă ai chef, poţi vâna alte scăpări asuriste, pe care le poţi posta la noi pe blog, la comment-uri. Poţi începe „cercetarea” chiar cu ziua ta de naştere sau cu o zi specială pentru tine. Dacă n-ai chef, nu-i bai; te înţeleg…

T(reburi) h(âde) e(lucubrează) o(bstructorii) d(in) o(rganizaţia) r(omână) o(bscurantist) s(eculară)

Advertisements

52 responses to “Ad calendas graecas: „Calendarul Științific” al ASUR pe 2011

  1. Prima reacție pe care am avut-o când am văzut „calendatul” asuriților a fost următoarea: … aaaaaaaaaaaaaa hahahahahahahahaha haha ha ha … ha … Adică râs cu lacrimi! :))
    Problemele serioase pe care le ridică această mizerie le discutăm mai încolo …

  2. Theodoric Bobocul

    Iată, dragă cititorule, pe cine mi-au oferit spre meditaţie asuriştii de ziua mea (8 septembrie): „Americanul Jonas Edward a realizat primul vaccin împotriva poliomelitei”. Ca să vedeţi şi dumneavoastră ce anume vor asuriştii să puneţi pe perete odată cu acest calendar, apelez la un domn priceput pentru a ne explica ce e cu vaccinul ăsta: pastorul ex-prof de biologie, Kent Hovind.
    1. http://www.youtube.com/watch?v=d82OdDDOlTU&feature=relmfu (partea a 2-a din conferinţă; de la min. 2 vorbeşte despre vaccin, dacă vreţi să vă informaţi despre politica vaccinării în general)
    2. http://www.youtube.com/watch?v=wJq317mQP4w&feature=relmfu (partea a 3-a; la început, despre vaccinul împotriva poliomelitei. Simpaticul pastor e unul din cobaii vaccinului)

  3. Cu ce drept vorbesc ăştia în numele oamenilor de ştiinţă contrapunându-i Religiei? O bună parte (ca să nu spun “o mare parte”) erau şi sunt practicanţi ai diverselor Biserici şi culte. Chiar şi… Galileo Galilei!

    • Theodoric Bobocul

      Bine punctat, D.! Intr-un alt ar(tic)ol de-ale mele :D, i-am explicat succint domnului Patrascu (viceregele ASUR) ca stiinta nu se bate cap in cap cu religia si ca, de fapt, dumneasa confunda ateismul (sau libercugetatorismul) cu stiinta! 😀

      • „A confunda” mi se pare că exprimă o greșeasă neintenționată, pe când demersurile asurienilor sunt total și deliberat împotriva religiei, ba aș merge mai departe și aș spune că ei nu fac altceva decât să atace Ortodoxia (restul acțiunilor lor sunt doar pendente temei principale: fără Ortodoxie!). Spun asta fiindcă nu prea i-am văzut să zică ceva de catolicism, islamism sau (hmm) mozaism.

  4. Foarte tare articolul! L-am gasit navigand aiurea pe net! Am cautat la ziua mea de nastere (21 iulie) si l-am gasit trecut, pomenit, amintit (nu stiu cum e corect) pe Jean Picard despre care, de asemenea, nu se spune (in Calendarul Stiintific) ca era preot catolic iezuit (informatia am gasit-o pe wikipedia). Cu multumiri celor de la Initiativaortodoxa!.

  5. Danilaprepeleac

    Dragii mei “initiati” ortodocsi,
    Ma bucura initiativa voastra! Asa ca am cautat la ziua mea de nastere si…surpriza…n-am gasit nimic relevant. Insa, pentru a nu fi mai prejos decat altii, m-am gandit sa caut la ziua de nastere a PF Sale. In C.S. e trecut Gregor Mendel despre care interesantii de la ASUR au uitat sa spuna ca era membru al clerului (ordinul augustinian). M-a frapat un element ignorat de ASUR: Gregor Mendel “a murit ignorat de COMUNITATEA STIINTIFICA”! (http://ro.wikipedia.org/wiki/Gregor_Mendel)

  6. Hi! Mie-mi place craciunul. Asa ca am cautat pe 25 decembrie si l-am gasit pe Isaac Newton. Super omul asta de stiinta a fost si teolog (zice pe wikipedia). Mai mult decat atat, s-a nascut pe 25 dec stilul vechi, deci pe 4 ianuarie stilul nou. Calendarul de la ASUR pe ce stil e?

    • Theodoric bobocul

      Hehe! Fain comment! Am vaga impresie ca 25 dec. ar fi, de fapt, un 6 ianuarie. Dar nu bag mana in foc! Wiki stie mai bine! 😀

  7. Theodoric Bobocul

    @ Andreevici: Multzam’ de completare! 🙂

  8. Eu am căutat pentru 26 octombrie, ziua sfântului meu preferat, Sf. M. Mc. Dimitrie. „Calendarul” ne spune că un nene a rezolvat nu-știu-ce teoremă în matematică. Căutându-l pe nenea ăsta pe wiki am aflat că tatăl domniei sale a fost … capelan (anglican). Uite unde poate duce faptul că ai crescut într-o familie religioasă. :))
    @Theodoros: E chiar amuzant „jocul” ăsta pe care l-ai propus tu :).

  9. Buna ziua!
    Eu nu sunt un religios convins. Dar sunt un om deschis culturii şi cunoaşterii. Ideea acestui calendar stiintific imi surade. Nu stiu daca ar trebui sa-l inlocuiasca pe cel ortodox, dar cele doua ar putea fi complementare. La fel cum teologia (plecand, de ce nu, de la religia predata in scoala) poate fi complementara stiintei. In acest sens, ma gandesc ca lui J. Kepler (27 decembrie) nu i-a stricat teologia (Şcoala de la Tübingen).

  10. Servus!
    Mi-a placut ideea de a gasi “scapari” in Calendarul Stiintific ASUR. De exemplu, pe 2 martie, ni se spune ca Descrierea cantemiriana a Moldovei este prima “monografie geografica romaneasca”. Poate o fi monografie, da’ nu e strict geografica. Poate fi considerata chiar mai mult etnografica. Poate domnii de la ASUR nu stiu (sau au uitat) cate ramuri stiintifice exista.
    Spor la scris!

  11. La ziua mea, 2 decembrie, aflu de la asurieni că “o echipă de arheologi chinezi au descoperit craniul de 700.000 de ani (probabil avea o etichetă pe el care indice data morţii ;D ) al unui homo erectus pekinensis, supranumit Omul din Peking (ăsta să fie supranumele sau traducerea lui homo erectus pekinensis?) (1929). Aflu, navigând în viteză pe net, căci nu am atâta vreme precum asurienii, că fosila asta (care a avut bunul simţ să dispară în mod convenabil în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial) e destul de controversată. Rămân totuşi cu gustul amar că asurienii nu au reuşit să-mi furnizeze ca bucurie de ziua mea un eveniment mai epocal, eu ştiu, poate o dată când Darwin s-a scobit în nas, sau ceva de genul.Spre exemplu, googălu a fost mult mai generos cu mine:
    1409 Este fondată Universitatea din Leipzig
    1492: Descoperirea Insulelor Haiti de către Cristofor Columb (n. 1450- m. 1506)
    1697: A fost deschisă catedrala londoneză “Sf. Paul” 😀
    1804: La Catedrala Nôtre Dame din Paris, Napoleon Bonaparte a fost încoronat Împarat al Franţei (1804-1814 şi 1815) de către Papa Pius al VII-lea
    1845: A luat fiinţă, la Paris, “Societatea studenţilor români”, în frunte cu Ion Ghica, C.A. Rosetti şi Scarlat Vârnav
    1901: King Camp Gillette a inventat primul aparat de ras cu lama dublă, care îi poartă numele (asta mi se pare mult mai relevantă decât multe din calendarul asurian ;D )
    1915: Albert Einstein publică teoria relativităţii generalizată
    1942: La Universitatea din Chicago (SUA), a fost efectuată prima explozie nucleară în lanţ controlată
    1989 : Încheierea „războiului rece”. Întâlnirea la nivel înalt de la Malta dintre George Bush, preşedintele SUA, şi Mihail Gorbaciov, preşedinte URSS, consacrată “noii ordini mondiale”; cei doi lideri declară că „războiul rece” s–a încheiat (2-4)
    După câte vedem, pentru asurieni, cel mai important eveniment din toate astea a fost comemorarea unor oase inexistente…
    Oricum, Theodoros, tare ideea 😀

    • Theodoric bobocul

      Pai…ma gandeam deunazi ca si auritii au moaste ca si noi, crestinii-ortodocsi. Ei le numesc fosile. Si sa stii, omule, ca m-am convins: fosilele fac minuni. Pe mine m-au vindecat de dorinta faraonica de a-mi fi descoperite ramasitele peste 2345678 milioane de ani. Homo Sapiens Romanensis “Theodorus Intunecatus!” 😛

  12. Nu știu dacă este cazul să mă bucur că ați remarcat apariția calendarului sau să mă întristez văzând felul în care ați interpretat această acțiune ASUR. În calitate de conducător al acestei asociații vă invit să vizionați un clip de 4 minute cu niște precizări utile:
    http://www.asur.ro/noutati/qanda
    În caz că aveți în continuare întrebări sau comentarii vă stau la dispoziție.

    • Theodoric bobocul

      Vă mulţumim pentru comment şi pentru link. Sincer, nu e nevoie să vă victimizaţi. Şi, la fel de sincer, sper ca proiectul de calendar pentru 2012 să fie mai reuşit!
      Pace şi linişte! 🙂

  13. Theodoros Vărul

    Eu nu prea am chef de căutat pe net. Plus că-mi place foarte mult nu să gandesc intens (ca mă doare capul :)), ci să trag concluziile. Deci: un Calendar Ştiinţific întocmit fără rigurozitate ştiinţifică?

  14. Draga “scriitorule” daca tu critici astfel aceasta “lucrare” care nu este atat de usor de realizat,(sunt luni intregi de munca) intrebarea mea este urmatoarea: tu de ce nu ai facut un astfet de calendar sa il imparti si tu oamenilor?
    Sau macar sa fi venit cu ideea de realizarea a unui astfel de proiect.

    • Theodoric bobocul

      Dragă Carmen,
      Poate că tonul răspicat al “scri-pocelii” de mai sus te-a împiedicat să observi că, de fapt, apreciez efortul depus de cei dintre asuriţi care au făcut calendarul. Dar, în ciuda sudorilor, nu pot lăuda acest produs pentru că…are “scăpări” ştiinţifice de (în)tocmire. Din punct de vedere informaţional, nu are nimic nou de spus. Informaţiile inserate pot fi găsite pe internet. S-a vrut o replică la calendarul ortodox, nimic mai mult. Nu-i vina mea că a ieşit după chipul şi asemănarea ASUR. Adică cu “scăpări”. Iar datoria mea ştiinţifică (a se citi “morală”) este să-i avertizez pe frăţiorii mei români de aceste “scăpări”. Care “scăpări” trădează preocupările mai ales ştiinţifice ale “copiilor” lui ASUR!
      Linişte şi pace!

      • Esti cam bland in acest caz. Nici efortul nu cred ca trebuie apreciat, din contra, trebuie subliniat cu cat zel se promoveaza.

    • Vai, cineva mi-a stricat jucăria :((( Ce să spun! O iniţiativă atât de lăudabilă şi pusă în slujba poporului român şi se găsesc unii să o ducă în derizoriu…

    • ASUR nu a realizat acest calendar de dragul nivelului cultural al poporului roman. Dupa cum singuri afirma este vorba de “marketing cultural”, adica vor sa-si faca reclama imitand sabloanele bine inpamantenite la noi. Multi oameni nici nu se vor gandi cine l-a editat, ci vor crede ca are legatura cu Biserica, din moment ce seamana cu cel ortodox. Din aceasta cauza nu vor tria informatia, exact scopul ASUR. Ce promoveaza acest calendar? Evolutionismul, un curent respins si in lumea stiintifica. Cine se revendica ruda cu maimutele inseamna ca de acolo se trage, dar ceilalti au fost creati de Dumnezeu si nu trebuie sa li se inoculeze altceva. Nu vad pentru ce ar trebui apreciati din moment ce l-au facut in interes propriu. Si hotii depun mari eforturi cand pun la cale un jaf, ar trebui apreciati pentru asta?! ASUR este un hot de podoabe sufletesti, deci sa-l promovam, sa-l sprijinim si sa ne lasam sufletele pustiite ca sa nu se simta neapreciat!!!!

  15. Intr-adevar este nevoie cel putin de cautare asidua, cel putin pe gugle. Poti face sindrom de canal carpian si apoi adios calendar pe 2012. NU ar fi nimic in neregula cu acest calendar dar problema se pune cand vine din partea unor oameni care vor sa inlocuiasca cu orice chip orice urma de religie si nu orice religie ci pe cea a iubirii (nu am cautat pe gugle dar sa mai fie alta care promoveaza atat de asiduu dar si sensibil iubirea). Sa fie un complex sau scaparea de complexul de inferioritate care pentru altii, de exemplu pentru mine, se numeste constiinta? Oricum buna treaba baieti, vad ca si cei de la asur sunt preocupati de commenturile voastre.

    • Theodoric bobocul

      Cred că ăsta ar cam fi esenţialul… Teologic, ar trebui adăugate multe…dar iubirea rămâne o…”esenţă tare”. Cei ce o vor “outlandish” se folosesc de imaginarul religios creştin (la origini, păgân pe alocuri; asta e altă discuţie foarte serioasă). Vă rămân îndatorat pentru comment! 🙂

  16. M-am grăbit să observ (până nu se răceşte subiectul) că, pe 30 noiembrie (acuşica îl sărbătorim pe Sfântul Andrei), calendarul ştiinţific ASUR serbează desoperirea lui Lucy. Iniţial îmi sărise în ochi E t i p o p i a (cred că s-a vrut Etiopia), apoi m-am gândit să dau o raită pe google. Wikipedia spune că Lucy e de fapt “several hundred pieces of bone representing about 40% of the skeleton of an individual”. Deci, da… Faza cea mai tare e datarea: 3.22 mil. şi 3.18 mil. de ani. Deci, se presupune că ar fi trăit (sau ar fi murit, ce mai contează 30-40 de ani) cândva într-un interval temporal de 40000 de ani. La cum e viaţa unui om, aş putea spune că…oricum, Lucy a murit “oricând”…

  17. @Atila Nyerges
    Stimate domn, am avut un schimb de opinii și atunci când am scris un articol special pentru ASUR. De atunci nu s-a schimbat nimic. Eu CRED în continuare că scopul principal al ASUR este atacarea Ortodoxiei, restul celor susținute de d-voastră fiind subsidiare acestuia.
    Și aș avea și eu o întrebare, dacă veți vedea acest mesaj: de ce formatul „calendarului” d-voastră copiază formatul calendarului ortodox?

    • Lasă-l în pace, că n-ai cu cine! Subversivi, parşivi, meschini… ce sunt! Auzi, Hristos S-ar fi înscris în Asur…

      • Theodoric bobocul

        Păi, da, Hristos ar fi fost asurist, mai ales că era un soi de vedetă mondenă (ca să belească proştii ochii la El) care iubea asociaţiile, societăţile (mai ales grupările subversive – o fi fost El vreun zelot care vroia să-i fure jucăriile lui Pilat), făţărnicia şi minciuna (pardon, adevărul parţial ca nucleu al campaniilor umaniste). De aia Pavel ne îndeamnă să depunem jurăminte din cele mai variate şi mai secrete, să face pacturi şi să semnăm tratate de alianţă. De aia Biblia şi Părinţii ne îndeamnă să ne urmăm visele şi să ne facem toate poftele, că, deh, Hristos ne-a arătat cel mai clar că scopul omului nu e nicidecum îndumnezeirea (ce-o fi aia, ateule?), ci anim…pardon, uman-ismul secular…:)

    • Se numește marketing cultural și constă în esență din utilizarea unor noțiuni sau abordări familiare, cum este calendarul ortodox, pentru a transmite cu maxim de efect un alt set de informații. Vă rog să rețineți că nu este vorba de un calendar “opus” celui bisericesc, nu promovează ateismul, nu face referire la el și nici la vreun cult, este în întregime dedicat cunoașterii științifice. De aceea, informațiile referitoare la credințele religioase ale unei sau altei personalități care au marcat istoria științei sunt irelevante în totalitate. Valoarea științifică a unei descoperiri științifice nu este nici mai mare, nici mai mică dacă vine din partea unui călugăr sau din partea unui agnostic.
      Sunt sigur că munca noastră nu este perfectă, avem multe de corectat în anii care vin și probabil că multe dintre sugestii ne vor veni citindu-vă criticile.
      Este însă păcat să considerați calendarul ca un atac la adresa credinței creștin-ortodoxe, această temere fiind și motivul pentru care am inserat linkul de mai sus.

      • Theodoric bobocul

        🙂 Nu, nu, nu ne înţelegem. Nu calendarul ştiinţific e problema. Felul virulent (la adresa BOR) de promovare al ASUR e problema. Numiţi-l dumneavoastră marketing cultural. Eu îl voi numi făcăt-ură. Şi lipsă de originalitate (că tot vă daţi voi libercugetătorii / ateii asurişti în vânt după ea, originalitat-ea). Din moment ce copiaţi format-ul calendarului ortodox, mai lipseşte să vă îmbrăcaţi ca popii în clipurile de propagandă (marketing) ASUR. Asta doar dumneata şi domnul Pătraşcu. Că domnul Cernea a ales să fie cristosul din icoană, în povesta asta! 🙂

      • Theodoros Vărul

        Din păcate, eu nu cred în istoria ştiinţei. Eu cred în Dumnezeu. Dar sunt de acord cu dumneavoastră că “valoarea științifică a unei descoperiri științifice nu este nici mai mare, nici mai mică dacă vine din partea unui călugăr sau din partea unui agnostic”. Valoarea ei vine din binele (fizic sau metafizic) pe care îl aduce omului.
        Însă, trebuie să fiu de acord şi cu văr-meu care zic undeva, mai sus, că nu e nevoie să vă scuzaţi: “sunt sigur că munca noastră nu este perfectă, bla bla”. Nu e vorba de perfecţiune, ci de acrivie ştiinţifică. Iar eu, când aud de un “Calendar Ştiinţific” (foarte pretenţios titlul), mă aştept să nu aibă “erori”. La fel cum un chirurg nu are voie să greşească!

      • Theodoric bobocul

        Iată-l pe domnul Cernea fotoşopat într-o icoană a lui Hristos. Articolul dumisale (după îndelungate dezbateri, am ajuns la concluzia că) nu merită eforul de a fi criticat. Dar un sigur sfătuleţ mă ofer eu să-i dau, parafrazându-l pe cinicul cinicilor (adulat de E. Cioran), pe Charles Maurice de Talleyrand Perigord: Iisus a murit pentru sistemul său religios; dumneata, domnule Cernea, ce eşti în stare să faci pentru libercugetătorismul dumitale?
        http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/solidaritatea-unui-liber-cugetator-cu-isus-din-nazareth-69525.html

      • Singur declarati scopul calendarului: “Se numește marketing cultural și constă în esență din utilizarea unor noțiuni sau abordări familiare, cum este calendarul ortodox, PENTRU A TRANSMITE CU MAXIM DE EFECT UN ALT SET DE INFORMATII.” Atunci de ce va simtiti lezat cand se afirma exact acelasi lucru despre el, doar ca se traduce limbajul “tehnic”? Promovand un element major in gandirea ateista, evolutionismul, nu promovati implicit si acest curent? Stiti prea bine ce vrea sa transmita calendarul, dar incercati sa cosmetizati stiind ca gandirea romanilor inca nu e pregatita pentru promovari directe (nu-i nimic, va ocupati de asta!).

  18. Danilaprepelac

    @ Theodoric
    M-am cam distrat văzând icoana lui Jesus Cernea (sper că asta nu mă face un ortodox rău). În mod logic, ca să ajungi în icoana lui Jesus (da, fac abstracţie de tema articolului), trebuie mai întâi să mori crucificat, pentru păcatele lumii. Bine ai mai chitit-o (sau mai degrabă, Talleyrand a chitit-o)!
    @ Remusică
    După ce se termină campania ASUR în România, mergem împreună la islamişti (alegeţi dumneavoastră cu ce ţară să începem) şi să propovăduim libercugetătorismul acolo? Vă puteţi suprapune adorabilul chip chiar peste o “icoană” de-a Profetului…Pe asta chiar aş vrea s-o văd!

  19. Cu câţi verzişori au ieşit comanditarii la înaintare întru implementarea proiectului pe plaiurile valahe?

    Şi că tot am ajuns la finanţare… Sunt aceiaşi oameni în spate pe care îi găsim în spatele Zeitgeist? Venus Project? Ar fi haios! Mai ales că n-am avea de-a face cu nişte “ateişti” (cum vor să se prezinte) ci cu nişte “luciferieni”, un “avatar” mai nou al concepţiilor teosofice. Alex Jones dixit!

    • Theodoric bobocul

      La asta nu m-am gandit…Ar fi o treaba “verzişoară”, cam ca Partidul Verde! Vorba ceea: Zeitgeist und Poltergeist! 😛

      • Poltergeist und Rem(ulu)s geist :))

      • Oameni buni, nu înțeleg ce tot îi dați înainte cu Remus Cernea. Nici Calendarul Științific și nici ASUR nu au vreo legătură cu acest personaj.
        Dacă sunteți interesați cu adevărat cine sunt conducătorii asociației și cine a lucrat la calendar, vă invit să verificați site-ul ASUR și pagina ei de Facebook. O duminică plăcută!

  20. @Atila Nyerges
    Să înțeleg că vă deranjează generalizările și confuziile (de data aceasta fără voia noastră). Poate înțelegeți astfel, și sunt sigur că înțelegeți, cât ne deranjează și pe noi generalizările de tipul: toți ortodocșii sunt ignoranți, românii sunt înapoiați pentru că sunt ortodocși, Biserica (popa) nu vrea decât bani etc, promovate asiduu de ASUR.
    Pe de altă parte, cred că vă dați seama de asemănarea izbitoare (a numelui și a principiilor promovate) dintre Asociația Umanistă Română și Asociația Secular-Umanistă din România (ASUR).
    Sincer, având în vedere asemănările, eu am crezut că asociația din care (pare) că face parte d-l Cernea este un fel de soră mai mică a ASUR. Vă asigur că, de aici înainte, vom avea grijă să specificăm exact despre ce asociație și ce persoane discutăm.

  21. Initiativa celor din ASUR este degradanta pentru ei cata vreme este evident ca nu au avut in vedere o actiune stiintifica, asa cum sustin, ci doar un simulacru de reactie antiortodoxa. Nu merita nici pe departe atata atentie acest subiect.

  22. De notat în calendar: lepădarea ASUR-zitoare de Cernea. Apoi a cântat cocoşelul de trei ori…

  23. Theodoric bobocul

    @ all
    Întrucât, conform ultimelor ştiri, ASUR ≠ AUR, sunt moral obligat să declar public următoarele:
    1. Nimeni de pe acest blog, cu excepţia sus-semnatului, nu poartă răspunderea pentru confuzia de mai sus. Îmi asum toate criticile ce se cuvin unei asemenea erori cu grave consecinţe în viitor.
    2. Deşi ar fi normal (s-ar gândi unii) să-mi retrag postarea, acest lucru nu se va întâmpla decât over my dead avatar. Motivul? Campania AUR seamănă leit cu cea a ASUR. Că de aia le-am confundat. (mă simt ca-ntr-o schiţă de Caragiale; ca dom’ director din “Triumful talentului”).
    3. Îmi cer iertare pentru inducerea “nevoită” (în ambele sensuri pe care le poate avea cuvântul) în eroare a cititorilor noştri. Desigur, cei doi capi de asociaţii abia acum au auzit unul de celălalt. 😀

  24. Pingback: Gugâl givz bec. Stil, ză winăr teics it ol! [Teoria cons(piraţi)ei] | Inițiativa Ortodoxă

  25. Pingback: De ce (se) bat clopotele, Remusică? | Inițiativa Ortodoxă

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s