Site-urile ortodoxe şi libertatea personală

Zilele astea un bun prieten mi-a lansat provocarea de a scrie un material despre cam cum ar trebui să procedeze cei care citesc informaţii şi/sfaturi de pe site-urile ortodoxe.

Trebuie să recunosc că mi-am pus şi eu de multe ori problema aceasta, dar nu m-am gândit că e un lucru despre care ar trebui să scriu. Asta, în primul rând pentru că mă gândeam că poate, totuşi, nu e o problemă atât de importantă. În al doilea rând, pentru că oricât de non-polemic aş scrie, mă tem că tot voi supăra pe unii dintre cititori, lucru pe care nu-l doresc.

Totuşi, având mai multe îndemnuri de a încerca o minimă lămurire a unor aspecte legate de această problemă, am zis să încerc să scriu câteva rânduri, cu grija de a nu supăra pe nimeni şi, mai ales, aceea de a nu spune lucruri care să fie greşite.

1. Un prim aspect care, cred eu, ar trebui evidenţiat în această chestiune este următorul: nu poate face nimeni o listă clară a siteurilor ortodoxe. Nu poate exista o autoritate ecclesiastică/duhovnicească prin care să se reglamenteze acest aspect. Motivele pentru care o astfel de autoritate nu poate exista sunt multiple. Nu mă refer aici la site-urile administrate de instituţiile bisericeşti (Patriarhie, Mitropolii, Episcopii, Parohii). Ele au o responsabilitate clară faţă de credincioşii cărora sunt datori să-i îndrume, iar această responsabilitate poate fi uşor urmărită. În cazul lor, este vorba atât de o responsabilitate, cât şi de o autoritate.

În ceea ce priveşte alte siteuri ortodoxe, chiar dacă avem şi aici de a face cu o responsabilitate, ea poate fi urmărită doar de atotştiinţa lui Dumnezeu. Adică, de multe ori cei care publică acolo nu publică cu numele real (sau nu semnează cu numele complet) ori nu-şi semnează articolele[1]. Aici apare o mare problemă: aceea a autorităţii sursei. Autoritatea are în Biserică o mare importanţă. Din acest motiv, Biserica nu a reţinut de-a lungul vremii decât contribuţia teologică a marilor Părinţi, rezervându-şi libertatea de a da la o parte părerile celor care nu au ajuns să fie consideraţi o autoritate în cadrul Bisericii. Dacă nu ştiu de la cine îmi vine un sfat duhovnicesc, am nevoie de un discernământ mult mai mare în adoptarea şi punerea lui în practică, decât atunci când cunosc în mod real persoana care mi-a dat acel sfat şi ştiu că este o persoană demnă de încredere. Una e să primeşti un sfat de la duhovnicul tău, alta e să citeşti un sfat pe internet şi să te apuci să-l pui în aplicare. Atunci când sfatul primit e de la duhovnic suntem sub ocrotirea harului, care ne ajută să nu cădem în vreo ispită/înşelare. Când însă credem că ceea ce am citit pe internet este foarte folositor duhovniceşte şi ne apucăm să punem în practică (uitând, nu ştiu cum se face, să-i cerem duhovnicului binecuvântare), ne expunem din start la mai multe pericole, printre care cel mai mare este înşelarea; înşelarea ca ceea ce am citit să nu fie chiar atât de folositor pe cât am crezut iniţial; înşelarea de a perpetua aplicarea acelui sfat, fără să-i spunem despre el şi duhovnicului; şi alte înşelări, dar pe care nu le pot eu prevedea eu acum, mai ales că asta e caracteristica de bază a înşelării: imprevizibilitatea.

Dar şi dacă cel care scrie articolul îl semnează, nu înseamnă că am scăpat de toate pericolele. Nu înseamnă că dacă cineva scrie articole pe net devine automat o autoritate în problemele duhovniceşti. Dimpotrivă, observarea atentă a unor astfel de situaţii ne-a dus la formarea părereii că cei care se pricep cu adevărat la problemele duhovniceşti stau de cele mai multe ori retraşi, nemanifestând nicio dorinţă de a ieşi în vreun fel în evidenţă. Este un lucru pe deplin explicabil, în perfect acord cu tradiţia Bisericii şi cu modul de a fi al Părinţilor. Cuvântul de folos duhovnicesc este un cuvânt care vine de la Dumnezeu, iar nu de la om; vine de la Dumnezeu prin om. Iar dacă vine de la Dumnezeu, însemnă că omul care caută cuvânt de folos duhovnicesc trebuie să fie pregătit să-l primească. Acum, în treacăt fie spus, putem presupune că după ce am tocit tastatura preţ de vreo 3-4 ore nu suntem în cea mai bună stare de a primi cuvânt duhovnicesc (a se citi: cuvânt de la Dumnezeu)[2]. După cum nici cuvânt duhovnicesc (= cuvânt de la Dumnezeu) nu poate cineva împărtăşi prin inspiraţie digitală.

2. Din această problemă, decurge o alta: subiectele abordate de diferite siteuri. Sunt sigur că dacă nu ar exista site-uri care să inflameze spiritele în mod gratuit, mulţi creştini ortodocşi şi-ar fi trăit viaţa fără să ştie că cutare sau cutare episcop e mason şi/sau ecumenist. Iar această „ignoranţă” sunt sigur că nu le-ar fi periclitat mântuirea. Am temerea însă că tulburarea pe care astfel de informaţii (de cele mai multe ori de origine şi veridicitate dubioase) o pricinuiesc în sufletele multora dintre internauţii ortodocşi este în măsură să primejduiască drumul spre mântuire. Din mai multe motive: 1) Omul nu se mai ocupă cu ale lui, ci cu ale altora. În loc să se judece pe sine, îi judecă pe ceilalţi; 2) Dacă nu-i judecă pe cei despre care aude grozăvii care mai de care mai menite să înfricoşeze, omul ajunge de multe ori la deznădejde; 3) Alţii, mai rari, e drept, ajung la lehamite[3].

3. O altă problemă, mai puţin sesizată de omul obişnuit, dar cu care se confruntă mulţi duhovnici, este dezorientarea cu care mulţi dintre fiii lor duhovniceşti ajung la scaunul de spovedanie din cauza părerilor „folositoare de suflet” pe care aceştia le-au citit pe net. Odată, într-o discuţie particulară în care un duhovnic îmi spunea de drama[4] prin care trec mulţi dintre cei care citesc siteurile de folos sufletesc, am întrebat de ce nu le interzice, efectiv, să le mai frecveteze. Părintele mi-a răspuns că nu are cum, pentru că pentru mulţi dintre ei are greutate mai mare ceea ce citesc acolo şi ar lua ca o agresiune la adresa voinţei lor o astfel de ascultare! Ca să ajungă cineva să-şi pună duhovnicul într-o situaţie atât de dureroasă mi se pare încă de nedescris! Ca să nu mai zicem de cei care îi aduc pe oameni într-o astfel de stare.

Pe de altă parte, ar fi îmbucurător dacă am vedea că cei care îşi expun părerile pe net ar fi nişte somităţi într-ale teologiei. Din păcate, nici aici lucrurile nu stau foarte îmbucurător.

4. O altă mare problemă apare atunci când administratorii diferitelor siteuri ajung să aibă vreo duşmănie între ei. E de la sine înţeles că acea duşmănie se va traduce într-un război în spaţiul cibernetic, în care fiecare va încerca să inoculeze cititorilor cât de nociv e călălalt administrator de site.

Nu am folosit în rândurile de mai sus nici nume de persoane, nici de siteuri, pentru că, după cum am afirmat la începutul articolului, nu dorim să intrăm în polemică cu nimeni. Nu putem fi acuzaţi nici de inventarea unei problematici inexistente: cei care nu s-au întâlnit până acum cu problemele despre care am scris, însemnă că i-a păzit Dumnezeu şi le dorim să nu se întâlnească nici în continuare, iar cei care s-au lovit de ele, înţeleg despre ce e vorba. Nu am vrut să creez vreun motiv de dezbatere, ci doar să atrag atenţia asupra unei probleme. De aici mai departe, fiecare dintre cei care vor citi aceste rânduri, vor putea face ce vor cu ele. Dacă le-au fost de vreun folos, le doresc să le pună şi în aplicare, în măsura în care se poate aplica ceva, iar celor care nu le-au fost de folos, le cer iertare pentru timpul pierdut şi îngăduinţă pentru neputinţele personale (precum şi reţinere în cazul în care ar dori să posteze un comentariu mai neavenit).

Nu am epuizat (nici pe departe) problemele pe care le ridică informarea omului în probleme duhovniceşti prin intermediul internetului şi a surselor sale neverificate, dar aici am vrut doar să atragem puţin asupra problemei. Pentru cei care îşi doresc în mod real mai multe lămuriri, îi sfătuiesc frăţeşte să îşi întrebe duhovnicul.

Un om


[1] Este drept că nici eu şi colegii mei de acest blog nu publicăm sub numele real, dar noi avem conştiinţa că nu scriem pentru a forma deprinderi duhovniceşti, lucru care implică o mare responsabilitate înaintea lui Dumnezeu, ci pentru a ne spune părerea în diferite probleme. Motivele pentru care scriem sub pseudonim se întâmplă să fie strict personale, fără nicio legătură cu direcţia blogului nostru sau din fuga de responsabilitate.

[2] Cel care caută un cuvânt duhovnicesc trebuie să aibă acea stare a omului hotărât în mod real să înfăptuiască ceea ce va auzi. De aceea, putem spune că cel care doreşte să primească un cuvânt de folos, trebuie să fie deja în starea în care va trebui săvârşit acel cuvânt. Iar dacă nu, va trebui să aibă o voinţă de fier pentru a-şi adapta starea şi voinţa la exigenţele cuvântului pe care l-a primit. Acest lucru trebuie înţeles în sensul că mai fiecare dintre noi cam ştim ce avem de făcut pentru a progresa în viaţa duhovnicească, dar nu facem. Ce facem în schimb? Căutăm mereu câte un cuvânt duhovnicesc de la care aşteptăm ca auzindu-l să se întâmple ceva miraculos cu noi şi să devenim nişte mici sfinţi în cel mai scurt timp. Tragedia este că din lucrători ai cuvântului lui Dumnezeu, aşa cum ar trebui să fim, ajungem „înmagazinatori” ai lui. Credem că problema este că nu am găsit acel cuvânt care să facă marea schimbare înlăuntrul nostru. De fapt, marea problemă este că nu punem în lucrare nicunul dintre cuvintele pe care Dumnezeu ni le-a descoperit prin duhovnic sau prin alţi oameni. Problema este faptul că nu vrem să ne schimbăm şi de aceea lăsăm pocăinţa (= metanoia, care înseamnă schimbarea minţii, adică schimbarea modului de a gândi. Omul ataşat de patimi gândeşte că patimile înseamnă ceva, pe când omul care lucrează pocăinţa conştientizează că patimile sunt nimic. Sf. Maxim Mărturisitorul ne spune că pătimaşul este omul care se ocupă cu nimicul) la o parte şi căutăm alte căi, căci de aceea căutăm mereu cuvinte. Iar altă cale în afara pocăinţei nu există. Bineîneţeles că lucrurile nu sunt chiar atât de simple, dar nimeni nu poate spera să găsească o rezolvare decentă a lor pe internet. Este adevărat că şi atunci când omul lucrează pocăinţa, are întrebări şi nelămuriri, dar să recurgi la surse neacreditate (= duhovnic/părinte duhovnicesc) de Biserică pentru acest scop este cel puţin hazardat (hazardat < hazard).

[3] Aceste categorisiri nu sunt rodul imaginaţiei noastre, ci al experienţei şi contactelor foarte dese şi personale cu mulţi oameni în ultimii ani.

[4] Este un cuvânt folosit în deplină concordanţă cu proprietăţile sale lexicale.

Advertisements

29 responses to “Site-urile ortodoxe şi libertatea personală

  1. De 2000 de ani aceleaşi probleme. Doar mediile diferă. Atunci papirusul, acum tastatura. (Pseudo)Dionisie, Nil Ascetul aka Evagrie. Ceva nou sub soare?

    • Nu înţeleg exact ce vreţi să spuneţi prin (Pseudo)Dionisie şi Nil Ascetul aka Evagrie… În tradiţia ortodoxă nu cunoaştem niciun Pseudo-Dionisie, ci doar Sf. Dionisie Areopagitul, şi nici nu avem cunoştinţă despre vreo suprapunere între Sf. Nil şi Evagrie, dacă la asta vă referiţi.

  2. Articolul surprinde în mod magistral problemele pe care le ridică urmarea aproape fără discernământ de către unii (tineri) ortodocși a unor site-uri, să le zicem (doar), extravagante.
    Aș vrea, totuși, să recunoaștem și valoarea unor asemenea site-uri, cu referire la resursele pe care le pun la dispoziție: muzică psaltică, cărți în format electronic, înregistrări cu diferiți mari duhovnici etc.
    Dacă ar reuși să se abțină și de la a da „sfaturi duhovnicești” și a produce tulburare gratuită, fără finalitate, atunci ar fi minunat …

    • Mulţumesc pentru completările cu lucrurile pozitive pe care le oferă siteurile ortodoxe. Într-adevăr, sunt şi foarte multe lucruri folositoare de găsit pe ele, chiar dacă eu nu le-am scos în evidenţă în articolul meu. Totuşi, e nevoie şi aici de mult discernământ, întrucât nu orice fel de muzică psaltică e bună pentru ascultat, după cum nici orice fel de cărţi sunt bune de citit. De aceea, accentuez din nou principiul conform căruia orice lucrare care se vrea de folos duhovnicesc trebuie făcută cu îndrumarea duhovnicului.

  3. Theodoric bobocul

    E bine că avem printre noi un om, mai înţelege şi inima mea pe ce coclauri bate! Nu mai continui, că am doar cuvinte de laudă şi n-aş vrea să-l stânjenesc pe om. 😀

  4. Danilaprepeleac

    Bun aşa! Omule, mi-a plăcut tare mult citatul din Sfântul Maxim: “pătimaşul este omul care se ocupă cu nimicul”…Te rog (dacă ai timp) să-mi trimiţi pe mail (ţi-l dă adminul, dacă e) nişte citate (sau ceva titluri de citit). Mă revanşez eu cumva! Spor la scris!

  5. Apropo,frumoasă poză pe blog. Felicitări adminului! 🙂

  6. Punctual vorbind:
    1. nici eu nu stiu cine sunteti. as putea sa nu am incredere in acest articol. si… deja se administreaza sfaturi
    2. cred ca cei care sunt interesati de astfel de stiri/info citesc si altfel de presa(hai sa nu dam nume – „reviste de scandal” – cum le place sa li se spuna); aici ma duce cu gandul si la „Vai de cel prin care vine sminteala”
    3. daca asa stau lucrurile, apai nici educatia nu mai e cum ar trebui, nici canoanele nu mai sunt tinute sau primite sau… date
    4. in ultimul timp crestinii – in loc sa se uneasca in rugaciune si sa fie puternici, sa iubeasca, sa fie smeriti, sa dea un exemplu lumii din jur – isi dau in cap unii altora. Parintele Teofil Paraian spunea ca intr-o cearta amandoua partile sunt vinovate, nu e doar unul e vinovat.
    Sursele de sfaturi pentru un crestin, hrana duhovniceasca, ar trebui sa fie putine dar sigure (rugaciunea, Sfanta Scriptura, scrierile sfintilor, recomandarile duhovnicului); altfel, daca citim vrute si nevrute, pierdem timpul pretios si nu vom mai putea sa ne ocupam mai in amanunt de noi insine, iar daca nu vom avea noi grija, cine va avea? Sa mai ascultam o data indemnul Sf Ap Pavel: „Rascumparati vremea ca zilele sunt rele”.
    Trebuie sa mentionez ca sunt si multe lucruri folositoare si imbucuratoare pe multe siteuri ortodoxe.Trebuie mult discernamant. As putea compara site-urile ortodoxe cu tarabele care se strang in zilele de mari sarbatori, hramuri ale bisericilor: se gasesc deopotriva lucruri pretioase si kitschuri(sau obiectul de nevointa devenit obiect de podoaba – metania).
    Gata!
    Dumnezeu sa ne ajute in cele bune! Amin!

    • Singurul sfat care se „administrează” este să ascultăm sfaturile duhovnicești ale celor care sunt în măsură să le ofere :).

    • Aici nu e prezentata nicio stire si nu va obliga nimeni sa aveti incredere in acest site. Il cititi pentru ca asa ati ales. Lucrurile scrise sunt de bun-simt si nu se cearta nimeni cu nimeni.

    • Bine punctat comment-ul! Desigur, Omul nu a cerut suspendarea discernământului înainte de citirea articolului său de mai sus…Plus că, dacă aveţi dubii asupra părerilor expuse pe acest blog, ne puteţi solicita lămuriri suplimentare. De preferat ar fi, însă, să discutaţi cu duhovnicul dumneavoastră înainte de toate…

    • Îmi place comentariul dumneavoastră, cu menţiunea că m-am mâhnit că mi-aţi pus în cârcă faptul că aş da sfaturi. Dacă îmi imputaţi faptul că am dat sfatul ca oamenii să-şi consulte duhovnicii şi să nu mai plece urechea aşa de mult la ce citesc pe net, asta chiar mă mâhneşte…

  7. Poezia „O, om…!” scrisa cu durere de Sfantul Ioan Iacob Hozevitul

    O, om, ce mari raspunderi ai
    De tot ce faci pe lume,
    De tot ce spui, in scris sau grai
    De pilda ce la altii dai,
    Caci ea, mereu, spre iad sau rai
    Pe multi o sa indrume.

    Ce grija trebuie sa pui
    In viata ta in toata,
    Caci gandul care-l scrii sau spui
    S-a dus… in veci nu-l mai aduni
    Si vei culege roada lui
    Ori viu, ori mort, odata.

    Ai spus o vorba, vorba ta,
    Mergand din gura-n gura,
    Va-nveseli sau va-ntrista,
    Va curati sau va-ntina,
    Rodind samanta pusa-n ea
    De dragoste sau ura.

    Scrii un cuvant… cuvantul scris
    E-un leac sau o otrava,
    Tu vei muri, dar tot ce-ai scris
    Ramane-n urma drum deschis
    Spre moarte sau spre paradis,
    Spre-ocara sau spre slava.

    Ai spus un cantec, versul sau
    Ramane dupa tine
    Indemn spre bine sau spre rau,
    Spre curatie sau desfrau,
    Lasand in inimi rodul sau
    De har sau de rusine.

    Arati o cale, calea ta
    In urma ta nu piere,
    E calea buna sau e rea,
    Va prabusi sau va-nalta,
    Vor merge suflete pe ea
    Spre cer sau spre durere.

    Traiesti o viata… viata ta
    E una, numai una,
    Oricum ar fi, tu nu uita
    Cum ti-o traiesti vei castiga
    Ori fericire pe vecie,
    Ori chin pe totdeauna.

    O, om! Ce mari raspunderi ai,
    Tu vei pleca din lume,
    Dar ce ai spus, prin scris sau grai
    Sau lasi prin pilda care-o dai
    Pe multi, pe multi, spre iad sau rai
    Mereu o sa-i indrume.

    Deci nu uita!…Fii credincios
    Cu grija si cu teama
    Sa lasi in urma luminos,
    Un semn, un gand, un drum frumos,
    Caci pentru toate, neindoios,
    Odata vei da seama.

  8. multumesc autorului, o sa casc ochii la ce mai citesc:)
    Articolul arata foarte bine tendinta cititorului de articole de pe internet de a prelua informatii ca atare fara a le mai analiza sau, o alta capcana, sa le interpreteze foarte alambicat. Sfatul sanatos de a intreba duhovnicul de multe ori este uitat si astfel se nasc devierile de la calea fireasca a practicii si trairii ortodoxe. Internetul, ca si instrument, ne face servicii de necontestat, dar fara chibzuinta putem aluneca destul de usor pe latura automatismului dat de facilitatea informatiei diversificate si intr-un volum imens, cu mult peste capacitatea noastra de cuprindere. Aceasta deviere ne toceste trairea existand riscul sa devenim simpli executanti ai unor texte scrise de anonimi. Ne este din ce in ce mai greu sa simtim si sa traim asa cum au facut sfintii parinti, pe care-i admiram asa mult dar ale caror invataturi simple, firesti le uitam.

  9. Nota 2 mi se pare la fel de importanta ca si textul in sine. Textul nu acuza pe nimeni si nici nu da sfaturi pline de “bunavointa” care sa indemne cititorul spre o directie sau alta. Cele scrise se regasesc in scrierile Sfintilor si sunt exprimate simplu si concis.

  10. Până una alta, unde mai găsim noi duhovnici buni? Că, se observă cu ochiul liber, preoţii nu prea mai au timp de duhovnicie. Aleargă mai mult după “cele materiale”, din păcate! 😀

    • Dragul meu (a)Cidutz,
      1. Pentru partea I a întrebării (aia cu “unde”), răspunsul e simplu: la biserică. Nu dau mai multe detalii (suntem cumva off-topic), dar îţi recomand cu căldură o cărţulie ce îmbracă smerit, discursul adânc al unui autor care mă depăşeşte infinit în ale trăirii şi cuvântării. Este vorba de Părintele Rafail Noica şi de a sa “Cultură a Duhului”.
      2. Pentru partea a II-a a întrebării (aia cu “buni”), răspunsul e la fel de simplu. Voi cita un paragraf din cartea de mai sus, cu speranţa de a te provoca să o citeşti pe toată: <>

      • Un tânăr i-a pus Sfântului Siluan întrebarea aceasta tragică (…): “De ce sunt aşa de puţini duhovnici astăzi?” Şi Sfântul Siluan îi dă un răspuns, probabil neînţeles de tânăr (…): “Fiindcă nu sunt ucenici buni”. Cuvântul Sfântului Siluan a fost un joc de cuvinte. Pe ruseşte “ucenic”, mai ales în cadru mănăstiresc, se spune “posluşnik”, “posluşnik” înseamnă şi “ascultător”. Deci, mai ales în cadrul călugăriei, ucenicului i se spune “ascultătorul”; e stareţul şi ascultătorul. Deci de ce nu sunt stareţi buni? Fiindcă nu sunt ascultători buni. (p. 50)

  11. @Theodoric
    Extraordinar citatul! Nu îl cunoșteam. Din păcate, însă, întrebarea „unde mai găsim noi duhovnici buni” am auzit-o de prea multe ori…
    Mulțumiri pentru comentariu.

  12. @ Theodoric
    Mulţumesc pentru citat! Sigur voi citi cartea!

  13. Theodoros Vărul

    Bravo, omule! Citind articolul, mă gândeam (pardon, mă concluzionam, că mă doare capul de la gândit :P) că pledează, în fond, pentru întâlnirea nemediată şi imediată, pentru celebrul, uzitatul şi deloc-înţelsul “faţă-către-faţă”. Între mine, duhovnic şi Dumnezeu…Sfaturi utile? Le prefer prin “grai-viu”.

  14. @ El_Cid, @ Andreevici
    Mulţumirile nu mi se cuvin miemai deloc! 😉
    @ Văr-meu
    Nu mă aşteptam să ne “vizitezi” aşa de des! Un sfătuleţ (o să-l primeşti şi prin viu grai): Nu mai zi că “te doare capu’ de la gândit”, că o să bubuie într-o bună zi şi o să fugă Athena spre alte capete! Şi-o să-ţi pară rău dup-aia! 😀
    @ Omu’
    Iertare pentru off-topic!

  15. Oare mai e loc de ascultare de duhovnic în aeon-ul libertăţii absolute, al libertăţii “nefireşti”? Nu mai ascultăm de părinţi, d-apoi de Părinţi…Profunde vesurile postate de Mihaella. Nu ştiam că Sfântul Ioan Iacov a scris poezie. Şi ce poezie…Felicitări, un om-ule, pentru articol!

  16. Vă mulţumesc şi mă bucur că v-a fost de folos!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s