Monthly Archives: February 2012

Eu când vreau să fluier, Fluera-aş !

(teatru foarte absurd)

(2012. Păreri diferite, acelaşi Sfârşit. Sfâr-şit de ianuarie. Urmează Sfâr-şit de Guvern. Pentru unii, urmează Sfâr-şitul lumii. Pentru alţii, Sfâr-şitul României. Dar pentru toţi românii, în nici un caz nu urmează sfârşitul iernii. Nu prea curând. Dar să lăsăm cotidianul şi să ascultăm ce veşti ne aduce viscolul la geam. Cică, acu multă vreme, într-o şcoală din urbea X, într-una din clase, dascălul Theodorescu, cu năduf, îşi cerceta elevii…)

Dascălul (cam plictisit): Ce-am avut de pregătit pentru azi? Ia să-mi spună mie…(deschide catalogul la întâmplare)…musiu Flueraş Florin[1]!

Elevul (tremurând): Pentru astăzi… am avut…(cu sughiţuri)...de pregătit…(căznindu-se să înţeleagă şoaptele colegilor) Mioriţa pe de rost.

D (rânjind cu chef): Aşa ţi-am zis io, buei loază, că se numeşte, Mioriţa PDLost ? Că de aia avem cod portocaliu de viscol? (Dascălul râde de-a binelea, satisfăcut de poantă.)

E (râzând fără să priceapă aluzia): Nu, dom’ dascăl, ci…(străduindu-se să desluşească şoaptele colegului de bancă) balada Mioriţa.

D (încurajator): Aşea, buei! Şi? O ştii ori ba? Ca să nu pierdem această splendidă după-amiază (zâmbet ironic imitând un emoticon de messenger) ascultând cine ştie ce bolboroseli. Ha?

E (cu răguşeală în voce): Da.

D: O ştii bine de tot?

E (abia respirând): Cam da.

D (insinuant): Cam da? Booon! Atunci ia să-mi reciţi mătăluţă partea cu fluierele. Că tot te cheamă…(râzând a glumă) Cum te cheamă, buei?

E (mândru de sine): Fluieraş. Florin Flueraş.

D (sever): Ia mai  lasă-mă cu geimzbondismele că-ţi dau 3. Trei de 3! Start!

E (elevul trage de timp, simulând savant un lapsus): Fluier…Fluier…

D (ironic, dezarmant): Păi, dacă vrei să fluieri, fluieră mai repede versurile alea până nu-ţi dau 2!

E (delirând): Să fluier?…

D (cu un aer de profund dezinteres, îl ajută pe elev să-şi amintească versurile de început): „Aste să le spui”

E (năucit): Aste să le spuuui…

D: Iar…

E: Iar…

D (pufnind nemulţumit): Na!

E (nedumerit): Iar…na (?)

D (şi mai nemulţumit): Dă-o-n Doamne iartă-mă de iarnă! Vrei 1?

E (străduindu-se din răsputeri să-şi amintească): Aste să le spui iar…

D (dăscăleşte, scandând troheii): „Aste să le spui” – un vers; „Iar la cap să-mi pui” – e next!

E (ciulind, în zadar, urechile, la şoaptele colegilor): Aste să le spui /Iar la capsă-mi pui…

D (uşor iritat): Ce pui? Cum ziceai că te cheamă?

E (abia vorbind): Flueraş Florin.

D (uşor îmbunat): Lasă Florin! F u e r a ş. Fluieraş  de…?

E (cu ochii sclipind de geniu): Aste să le spui / Iar la capsă-mi pui / Fluieraş de… (elevul simulează al doilea lapsus)

D (savant): Din ce e făcut un fluier? Îţi spun eu: din acelaşi material ca o… (drăgăstos şi cu pioşenie) bisericuţă maramureşană.

E (nesigur): Fluieraş din…lemn?

D (dând dezaprobator din cap): Lemn pe Doamne iartă-mă! Lemn e capul tău! Ce fel de lemn?

E (meditativ): Flueraş de…pin?

D (iritat): Ei de PIN! Numai telefoane  şi iutube aveţi în cap! Mai ai două încercări, dacă le ratezi, ai 1!

E (prinzând o şoaptă din zbor): Fluieraş de…fag! Aste să le spui / Iar la capsă-mi pui / Fluieraş de fag! (Elevul îşi priveşte mândru dascălul).

D (maliţios): Fluieraş de fag, io cred că ai lag! (izbucneşte în râs; clasa îşi imită cu succes dascălul). Zi-i mai departe!

E (năucit): Fluieraş de fag…

D (şi mai maliţios): Am pus-o de-un frag! Headshot! (râs general).

E (fâstâcit): Fluieraş de fag…

D (continuă vorba elevului, uşor plictisit): Totul ţi-e cam vag! / Din cap ţi s-a şters / Următorul vers! (zâmbet acid; clasa râde fără convingere). Fluieraş de os / Na-ţi un 2 frumos; / Fluieraş de soc / Vezi să n-ai un şoc!

(Pân s-apuce să treacă nota în catalog, o idee năstruşnică îl loveşte pe dascăl în moalele capului)

D (cu superioritate pedagogică): Buei, Flueraşule, dacă nu-ţi place şcoala, ce-o să te faci când o să fii mare, hm? Ai vreun plan, ceva? Zi-mi-l şi mie, ca să nu mor ca tine, adică prost!

E (îmbujorându-se, cu scântei în ochi, într-un acces profetic): O să mă fac blogger şi, în timpul liber, o să mă îmbrac în popă la mijto şi o să mă filmez predicând împotriva CMN chiar la locul unde va fi construită CMN şi o să mă postez şi pe youtube pentru tovarăşii mei intelectualiRONici şi o să vedeţi voi cât de tare sunt pentru că…(Sună clopoţelul. Hărmălaie în clasă. Doar dascălul aude ce a spus elevul şi dă să se împuşte cu catalogul din dotare, dar ratează. Copiii fug speriaţi în alte piese de teatru absurd.)

E (îşi priveşte dascălul terifiat, râde horror şi recită impecabil): Flueraş de os / Sunt un dangero(u)s!

D (cu ultimele puteri): Fluieraş de soc / Eştit un… (dascălul, în stare de inconştienţă, cade de la catedră)

(Cade şi cortina. De fier, făcând un zgomot sinistru: Sfârrrrrrrrr-Shit! Pe cortină scrie: „Flueraş de os, semnat Theodoros…”)


[1] Personaj inventat de mine, personaj care nu are nicio legătură cu vreo persoană anume.

Advertisements

Despre semnele vremurilor. Sau despre Cern(e)a vremea

Deşi Dl (sau Dna)[1] Cernea e un client mai fidel de-al lui Theodoros, de data aceasta m-am gândit să-l odihnesc puţin pe bunul meu prieten şi să-i servesc eu lui Cernea[2] un borş pentru vită.

Mai nou, Cernea se pricepe şi la teologie! Nu este o insinuare de-a mea; avem drept argument articol său.  Şi cum se pricepe Cernea la teoogie? Ne învaţă ce anume poate fi sfinţit şi ce anume nu. În cazul de faţă e vorba despre o poză în care se arată cum un preot sfinţeşte nişte mitraliere. Iar Cernea ne spune că asta „sintetizează, de fapt, mii de ani de istorie…”.

Deşi Cernea se laudă că în timpul liber se îndeletniceşte cu filosofia, ne surprinde faptul că îi lipseşte cu desăvârşirea capacitatea de a analiza lucrurile conform cu categoriile din care acestea fac parte. Poate că atunci când a vrut să-şi cumpere Organonul era închis la mercerie… De ce afirmăm aceasta? Pentru că deşi poza înfăţişează un fapt petrecut în Belarus, Cernea se năpusteşte din nou fioros asupra construirii Catedralei Mântuirii Neamului. Ca şi cum eu aş vorbi despre oameni sfinţi, evlavioşi, şi apoi aş vorbi de Cernea; nu se leagă.

Nu vreau să fac apologia construirii Catedralei. Probabil că nici nu prea aş reuşi. Dar din nou constatăm cum parcă au ieşit toate duhurile necurate din adâncuri ca să tulbure şi să înghită, dacă ar putea, întreaga omenire. Ura împotriva tradiţiilor şi a ierarhiilor creşte exponenţial pe zi ce trece. Înşelarea, unul dintre cele mai cumplite semne ale sfârşitului, se insinuează aproape peste tot, iar lupta împotriva credinţei şi a conştiinţei de neam a devenit una dintre cele mai elogioase opusuri care pot fi trecute în CV-ului cuiva (de la vlădică la opincă)[3].

Aş vrea să scriu mai mult despre acest subiect, dar mi se îngreunează mintea când trebuie să dau un răspuns unor răutăţi atât de diabolice cum sunt cele ale lui Cernea. Ar merita să ne informăm puţin mai mult şi mai profund despre realităţile în mijlocul cărora trăim şi ar trebui să căutăm să aflăm ce atitudine au avut cei de dinaintea noastră faţă de momentele critice cărora a trebuit să le facă faţă. Nu ca să îi imităm, ci ca să ştim pe ce baze să ne aşezăm. Iar acest lucru e cel mai bine să-l facem cât mai avem vreme.

 

Un om


[1] Această oscilaţie din partea mea asupra identităţii de gen a ipochimenului Cernea nu este vreo ironie de prost gust, ci garantarea dreptului la autodeterminare pe care acesta îl solicită atât de agitatoriu.

[2] Pentru uşurarea scrierii şi lecturii, vom renunţa la titulatura Dl/Dna în acest caz.

[3] Dacă tot am ajuns aici, vă recomand cu toată încrederea volumul Măsura vremii. Îndemn la normalitate, cu eseuri şi articole de Mircea Platon şi Gheorghe Fedorovici, apărut la Editura Predania.