Monthly Archives: March 2012

Unde ţi-e giulgiul, acolo ţi-s şi Pyrro-nele!

În mormânt, VIAŢA…aaa…pardon…nu suntem la Trinitas, suntem la Realitatea. Mă scuzaţi! Reluăm:
…şi tocmai când credeam că elaniţii au vacanţă de Paşte, m-am trezit că vor să mă „îmbrobodească” cu giulgiul din Torino (aici). Vă avertizez că urmează imagini şocante, culese din războiul anticreştin al elaniţilor. Vă reţin, deci, atenţia cu următoarele (sublinieri, îngroşări, răstălmăciri etc. de-ale mele):
1. Cică titlu: Misterul GIULGIULUI DIN TORINO „a fost rezolvat”. Uf, ce bine, că mă chinuiam cu misterul ăsta al celebrei pânze torineze. Cum a fost rezolvat? Aflăm din subtitlu.
2. Cică subtitlu: În noua sa carte, profesorul Thomas de Wesselow vine cu o nouă teorie care explică, crede el, misterul şi scopul existenţei giulgiului, scrie The Daily Telegraph.
2.1. Dacă am înţeles bine, o nouă carte vine la pachet cu o nouă teorie. Nu-i un picuţ cam redundant? Sau poate n-auzit-aţi de p(r)o(f)etul care zice că toate (teoriile) –s vechi şi nouă toate?
2.2. Profu’ ăsta vine cu o nouă teorie care explică misterul giulgiului. De acord. Dar să explice şi scopul pânzei de-nvelit trupuri fără de viaţă (care pânză, în timpul liber, e „angajată” ca exponat de muzeu)? Nu-i iarăşi cam…redundant?
2.3. Păi, le dau dreptate elaniţilor! S-o creadă el, profu’, că poate explica misterul giulgiului!
3. Cică: Wesselow consideră că testele cu carbon au fost eronate şi, deşi spune despre el că este un agnostic, a început să creadă în veridicitatea giulgiului.
3.1. Uau! Datările pânzei torineze cu carbon sunt neconcludente. În consecinţă, unul care se crede agnostic, declară că crede în veridicitatea giulgiului. Giulgiul există? Păi…e…cum ar veni…vizibil. Ar fi fost culmea agnosticismului să negi ceva ce vede toată lumea (vă asigur că au mai încercat unii să facă d-astea de-a lungul istoriei). Deci: victorie, am stabilit că giulgiul există. Bilă albă pentru profu’. Să vedem mai departe!
4. În noua sa carte, The Sign (Semnul), profesorul susţine că pânza de in l-a învelit pe Iisus după ce acesta a fost crucificat. Mai mult, Wesselow spune că giulgiul, şi nu întâlnirea cu Iisus, i-ar fi convins pe apostoli că Mântuitorul a înviat.
4.1. Halucinant! Iar NOUA sa carte. Îmi pare că cartea asta se înnoieşte cu fiecare (re)rostire a epitetului „nou”. Dragii mei elaniţi, dacă mai înnoiţi mult cartea, o să fie atât de nouă că nici n-a fost scrisă vreodată!
4.2. AAA… „Veridicitatea” de la punctul 3 se referă, de fapt, la cine altul decât…hopa, i-au scris numele cu 2 „i”.
4.4. Normal că întâlnirea cu Iisus cel Înviat din morţi n-avea cum să-i convingă pe apostoli că Iisus a înviat! Giulgiul i-a convins, utilizând arta argumentării. Evangheliile ne spun că apostolii au vorbit, de fapt, cu Giulgiul. Bravo, nenea profu’!
5. Cică: Profesorul nu reuşeşte să ia urma giulgiului până la origini, există încă multe spaţii lipsă, dar susţine că acesta nu este un motiv pentru a ne îndoi de veridicitatea artefactului.”Acest lucru se întâmplă foarte des în istorie. Un tablou de Caravaggio apare în secolul 19 şi nu avem idee de unde, dar putem folosi ştiinţa şi munca de detectiv pentru a afla”, spune Wesselow.
5.1. Fie profu’ ăsta e praf, şi-ar trebui să-i spunem prafu’, fie elaniţii l-au torturat ca să-i smulgă declaraţia de mai sus. Folosim „ştiinţa şi munca de detectiv” pentru a afla CE, dragii mei? Veridicitatea, originea ipoteticului tablou adus în discuţie de profu’? Putem afla, dintr-un tablou pictat de Caravaggio, dacă, între timp, Caravaggio a înviat sau nu? Că dacă a înviat, sigur pictează şi acum!
5.2. Profesorul nu reuşeşte să ia urma giulgiului până la origini. Păi e normal. Tot ce putem şti cu siguranţă e că, din fire, Giulgiul era (f)in(uţ), nu (ha)in ca alţii.
5.3. Totuşi, nu avem motiv să ne îndoim că giulgiul e veridic. Dă-o pe gârlă de ştiinţă, vă spun eu că giulgiul e cât se poate de veridic. Doar vorbeşte! A vorbit cu apostolii! Am vorbit eu cu el!
5.4. Cam cât de des se întâmplă, în istorie, ca un Giulgiu – fie el fermecat – să vorbească cu unii ce-şi zic apostoli? Păi…foarte.
6. Climaxul articolului: În cartea sa, profesorul merge mai departe şi afirmă că ceea ce au văzut apostolii şi Maria Magdalena nu a fost Iisus înviat din morţi, ci o iluzie. În fapt, imaginea de pe giulgiu.
6.1. Buei, nene elanitule, ‘ţi-ar logica! Dacă giulgiul e veridic, imaginea de pe giulgiu e reală sau iluzorie? Şi cum rămâne cu relatările evanghelice? A mâncat Giulgiul peşte cu apostolii pe malul lacului? Sau a fost folosit de apostoli ca faţă de masă? Pardon de anacronism, voiam să spun ca pătură de picnic…pardon, din nou.
7. Rezolvarea misterului: Wesselow acceptă că teoria poate părea ridicolă, dar susţine că oamenii de azi gândesc diferit faţă de cei de acum 2.000 de ani. Aţi înţeles, da? Că eu n-am înţeles nimic din coordonarea adversativă de mai sus!
8. (Profu’)…aminteşte că Sfîntul Pavel clarificat (sic!) că învierea nu ţine neapărat de apariţia lui Iisus în carne şi oase…Care cuvinte denotă cât de bine ştie profu’ Wesselow despre ce vorbeşte! Să ne ferească Ăl de sus de agnosticii care cred, că de prafi ne ferim noi. Pe lângă nea Pyrro(n), nea Veselău ăsta e un fel de puişor…pardon, cuişor voiam să zic. Şi totuşi, e bună şi NOUA lui carte la ceva: la răstignit idealuri şi valori. Cam atât pentru azi. Nene Elane, legătura în studio!

The od(ious) or(igin) o(f this) „S(ign)”

Advertisements

Despre căsătorie şi post

Pe la începutul Postului Mare, un prieten m-a rugat să scriu câteva rânduri despre viaţa intimă a soţilor în timpul postului. Deşi nu prea m-am îndemnat să scriu despre un astfel de subiect, deoarece am convingerea că aceste probleme se aranjează cel mai bine la Spovedanie, până la urmă am fost convins să adun câteva idei despre acest subiect din cauza numărului neaşteptat de mare de oameni la care am întâlnit nedumeriri pe această temă.

În primul rând voi începe prin a face îndemnul ca orice problemă pe care o avem şi care ne „râcâie” mintea şi, poate, şi sufletul, să o luăm şi să o ducem la duhovnic. Dacă ne este jenă să vorbim cu duhovnicul nostru despre problemele legate de viaţa de intimitate a cuplului, înseamnă că avem o mare problemă – înseamnă că avem o relaţie deficitară cu duhovnicul. Iar aceasta este vina noastră, nu a duhovnicului. Zicea undeva Părintele Sofronie că ucenicul trebuie să se roage mult pentru ca Dumnezeu să-i dăruiască stareţului cuvânt de folos pentru el. În acest context, Părintele Rafail l-a întrebat pe Părintele Sofronie: „Dar cum, Părinte, şi ucenicul îl naşte pe stareţ?”, întrebare la care Părintele a răspuns afirmativ.

Deja după rândurile de mai sus, ceea ce urmează să spun mai departe ar putea părea superfluu. Totuşi, pentru că ştiu că de multe ori ne luăm răspunsurile despre aceste probleme din locuri total nepotrivite (vezi conferinţe cu oameni care au practicat tantra yoga), o să încerc să însăilez câteva principii din învăţătura patristică.

În primul rând trebuie să avem în minte faptul că Sfinţii Părinţi nu au dat niciun canon prin care să-l mustre pe cel care ar avea relaţii intime cu soţia lui în post. Aşadar, cel care are o astfel de întâlnire cu soţia lui în post, nu încalcă niciun canon. Nu am subliniat acest lucru pentru a ne adormi conştiinţa, ci pentru a arăta că Sfinţii Părinţi au cunoscut slăbiciunea firii omeneşti şi au avut o mare îngăduinţă, datorată dragostei lor, faţă de neputinţele oamenilor. De asemenea, prin faptul că niciunul dintre ei nu a dat vreun astfel de canon mai observăm şi faptul că ei au simţit că acest subiect este unul extrem de delicat, care nu poate fi tranşat printr-o reţetă universală, ci doar printr-o relaţie apropiată cu duhovnicul şi printr-o comunicare desăvârşită cu soţul sau cu soţia.

Sfântul Apostol Pavel ne învaţă că pentru a posti este necesar ca soţul şi soţia să trăiască în curăţie. Totuşi, tot el învaţă că acest post nu trebuie să se prelungească mai mult decât pot cei doi, pentru a nu fi ispitiţi de diavol. Aşadar, măsura lungimii postului este dată de putinţa celor doi soţi de a trăi în abstinenţă.

Bineînţeles că nu este cea mai fericită situaţie ca doi soţi să trăiască împreună în post. Ar fi bine ca toţi să poată trăi în liniştire pe toată perioada posturilor de peste an, dar cum lucrurile nu stau chiar aşa, cred că este bine ca oamenii să abordeze această problemă cu mult discernământ. Este mai bine că trăiască soţul cu soţia în post decât să înceapă să-i hălăduie gândul prin locuri periculoase pentru dragostea lui faţă de soţia sa. Nu cred că dacă doi soţi se întâlnesc trupeşte în cadrul unui post au făcut un lucru dezagreabil. Cred că este o greşeală, doar că este mai bine să trăiască amândoi în dragoste, decât separat, chipurile în asceză, dar de fapt în frustrare.

Discuţiei că prin abordarea unei atitudini de îngăduinţă, aşa cum am expus eu mai sus, nu se face altceva decât încurajarea laxismului în viaţa duhovnicească, eu nu am să-i răspund decât atât: nu încurajez laxismul. Caut folosul mai mare în orice situaţie. Iar păstrarea dragostei şi bunei înţelegeri dintre soţi se va dovedi un folos mai mare în timp, decât acumulările de frustrări şi nemulţumiri cauzate de o abstinenţă făcută fără înţelegere.

Bineînţeles că cel mai bine este ca postul să fie păzit cu acrivie, iar celor care îşi doresc din toată inima acest lucru, Dumnezeu le va ajuta şi îşi vor putea împlini năzuinţa. Oricum, să nu credem că dacă reuşim acest lucru am realizat ceva deosebit. Nu am făcut decât ceea ce trebuia să facem. Iar pentru cei care observă că acest subiect le ridică totuşi mari probleme, le recomand cu multă prietenie să facă orice este necesar pentru a primi răspunsurile cele mai adecvate situaţiei lor, şi mă refer în principal la o discuţie foarte serioasă cu duhovnicul.  Cred că nu ar fi un capăt de lume dacă, simţind că nu puteţi trece peste jenă, sau poate părintele vostru nu ştie cum să vă sfătuiască, să cereţi binecuvântare de la el pentru a vă duce şi a întreba un părinte mai pregătit în problemele vieţii de cuplu. Oricum ar fi, nu lăsaţi aceste probleme să dea naştere la alte probleme, ci căutaţi o rezolvare cu linişte a lor. Totodată, nu întrebaţi în stânga şi în dreapta, nu luaţi sfaturi atotştiutoare din cărţi ale autorilor contemporani, fie ei „ortodocşi”, ci doar din cărţile Sfinţilor Părinţi şi a Părinţilor îmbunătăţiţi. Şi nu căutaţi răspunsuri care să vă liniştească conştiinţa, ci care să vă liniştească inima.

Un om

N(oi ) A(cceptat-am) S(cienţa) A(teistă) sau despre Socrate la NASA

Când aveam 8 ani, părinţii mi-au cumpărat un astronaut. Evident, neavând ai mei bani de unul adevărat, marca NASA, a trebuit să mă mulţumesc cu un simulacru de plastic, made in Romania. Am fost fericit la culme, deşi nu prea ştiam eu ce e un „navigator printre astre” (abia pe la 11 ani am citit „Războiul Stelelor” şi „Robocop”).

O, tempora… Dar să mă scutur de nostalghie şi să vă spun ce am aflat de la ştirile PRO TV. Că NASA urăşte…pardon, politically corect este nu agreează…deci, nu agreează creaţionismul (aici). Şi creaţioniştii. Despre savantul David Coppedge puteţi afla mai multe pe gugâl. Iată ce mi-a atras atenţia, însă, în ştirea despre concedierea sa.

1. Savantul spune ca el crede “intr-o forta superioara”, considerand ca viata este mult prea complexa pentru a fi creata intamplator, cum sustine evolutionismul. El isi expunea aceasta credinta in fata colegilor si chiar le oferea  DVD-uri despre teoria “inteligentei creatoare”.

1.1. Întreb-gratis: e normal ca, într-o societate cu pretenţia de a garanta libertatea de exprimare, să fii „faultat” pentru ideile pe care le împărtăşeşti celorlalţi? Ce legătură are profesionalismul savantului cu credinţa sa în evoluţie sau creaţie?

1.2. Omul şi-a expus teoria creaţionistă în gura mare, într-un mediu unde evoluţionismul e la loc de cinste printre „ştiinţifici”. Dar chiar să fie aşa de deranjantă teoria inteligenţei creatoare? În fond, e doar o teorie ca oricare alta.

1.3. I-o fi deranjat că oferea dvd-uri cu “inteligenţa creatoare”? Dar nu e nimeni obligat să le primească, nu?

2. Pe langa reputatia sa de crestin militant, David Coppedge era privit ca o persoana foarte conservatoare. El le spunea fostilor colegi ca o casatorie este posibila numai in cadrul unui cuplu heterosexual si cerea ca petrecerile de sfarsit de an din cadrul insitutiei sa fie numite “petreceri de Craciun”.

2.1. Foarte subtil, într-adevăr. Calităţi precum creştin militant şi persoană conservatoare merg mână în mână. Deci: faptul că un savant îşi ţipă în gura mare teoria inteligenţei creatoare îl face musai creştin militant? În cazul ăsta, există cel puţin un ateu militant la NASA, în persoana colegului care a cenzurat atitudinea lui David! Pe ăla nu-l dă nimeni afară?

2.2. Când un om descoperă un adevăr, fizic sau metafizic – nu importă…cum se manifestă? Cum s-a exteriorizat Arhimede? Eurika! Dar Pitagora? Păi, celebra-i teoremă a fost serbată cu o hecatombă. David a dăruit nişte dvd-uri…

2.3. Epitetul „conservator” ar fi, după creieraşele ateiste, antonimul lui „liberal”. E nasol să fii conservator! E nasol să ceri căsătorie exclusiv numai pentru cupluri hetero, ca să nu mai spunem de „season greetings”… Bun! Sunt de acord să nu serbeze Naşterea Domnului ateii, mi se pare normal, din moment ce ei nu cred în Dumnezeu. Dar să ceară ateii căsătorie religioasă pentru homosexuali? Cum vine asta? Nu cumva „liberalistul” pune pumnul în gură „conservatorului”? Iar acest gest nu cumva este profund ne-„liberalist”?

3. In replica, reprezentantii NASA spun ca barbatul a fost concediat din alte motive. El intra in conflict cu altii, de aceea si-a pierdut functia de conducere, iar apoi a primit un avertisment scris si ulterior a fost concediat, deoarece colegii se simteau hartuiti de atitudinea lui.

3.1. Avem şi noi NASOII (de la NASA) noştri care se simt hărţuiţi de predarea religiei în şcoli, dar nu-s, încă, destul de puternici ca să ne muşte de cap. Că tot veni vorba de dumneavoastră, vă salut, domnilor şi doamnelor de la ASUR (AUR)!

Încă una şi mă duc să privesc cerul fără lentilele „ştiinţei” evo: de ce l-au obligat atenienii pe Socrate să bea „ceai” de cucută?

The od(d) (per)or(ation) o(f) S(ocrates)

Adevăratul mormânt al lui Isus[1] feat. by Realitatea

(Acest articol este un pamflet. Cititorii interesaţi de demontarea serioasă a teoriilor mormântului „adevărat” al lui Isus, pot accesa direct pagina Părintelui E. J. Pentiuc sau pot descărca fişierul pdf ataşat mai jos – un extraordinar studiu despre subiectul în cauză, publicat în revista „Studii Teologice”).

Pr. Iuliu Blaga & Ilie Chiscari – Mormantul lui Iisus

Dacă vă mai amintiţi (şi este foarte important să vă amintiţi), dragi cititori, în 2007, distinsul regizor James Cameron a lăsat fundul oceanului pe care se desfată epava Titanicului şi s-a apucat cu dinţii de fundul creştinilor. „Muşcătura” dumnealui i-a făcut pe unii să turbeze de-a binelea (pe mine, de exemplu), pe alţii să râdă  (între aceştia sunt chiar membri ai comunităţii ştiinţifice), pe unii să se îngrijoreze, iar pe alţii să creadă cu tărie că există moaştele Mântuitorului pe undeva pe lângă Talpiot. În final, capodopera cinematografică (cam)eroniană a pocnit în televizoare la începutul Postului Mare. Cinci ani mai târziu, pe aceeaşi temă, un articol marca Realitatea a fost conceput să pocnească în monitoarele de pc. Tot pe la începutul Postului Mare.

S-o luăm de la coadă la cap. Că şi-aşa, articolele realitatea au capul unde li-i coada.

1. Cică final de articol: Teologii neagă însă aceste afirmaţii şi spun că aşa-zisele dovezi ale arheologilor sunt în realitatea (sic!) simple speculaţii.

a. Eu înţeleg că acest final inedit de articol încearcă să salveze cât a mai rămas din deontologia profesională. Pentru asta, o bilă albă de la Iniţiativa Ortodoxă.

b. Păi, teologii neagă afirmaţiile de mai sus (alea cu albastru şi cu hiperlink), dar arhe-ologii ăia, cum mama-ştiu-io-cui să îşi fundamenteze afirmaţiile pe „aşa-zise dovezi”? Sunt, dom’le, dovezi ori ba (ba oarba)? Că, în rest, ne-am prins şi noi, cititorii, că în realitatea[2] avem de-a face cu „simple speculaţii”!

2.  „Descoperirea (manuscrisul Barnaba[3], nn.) care ar putea DESTRĂMA (sic!) Creştinismul: Isus a PROFEŢIT (sic!) venirea lui Mahomed”.

a. Ok! Am răsfoit manuscrisul pe care Realitatea îl pune la dispoziţie. E lung şi interesant. Îl puteţi găsi aici, dragi cititori, şi aştept la rubrica comment-uri citatul complet (cu trimitere, capitol şi verset) în care Isus îl profeţeşte pe „Mahomed Victor”. Dacă există. Eu nu l-am găsit.

b. O polemică pe martori (adică pe sursele-manuscris ale traducerii) sau pe critică textuală nu putem deschide, că ne-ar lua vreo doi – trei ani. Plus că manuscrisul e la turci şi e bine păzit. Ba mai e şi scris în siriacă (cu o copie în aramaică, s-ar părea), ca să ne dăm cu capul de pereţi că nu putem citi profeţia lui Isus. Oricum, puteţi citi, dacă vreţi să vă amuzaţi, link-urile oferite de Realitatea.

c. Nu-mi dă pace un gânduleţ: victoria Islamului asupra Creştinismului ar trebui să-l întristeze (sanchi!) pe domnului Elan. Ia ghici, nene Elane, dacă „jurnalistul” dumitale ar avea dreptate,  cine ar moşteni actualul Israel?

3. Au apărut atunci tot felul de teorii care mai de care mai îndrăzneţe, printre care şi cea potrivit căreia Isus ar fi fost îngropat alături de Maria Magdalena, soţia sa.

a. Voi vorbiţi tot de Talpiot, dragii moşului? Că şi acolo erau un Isus şi-o Marie îngropaţi împreună. Aaaa! Dar ăla nu e adevăratul mormânt al lui Isus, scuze, uitasem!

b. Care erau celelate „tot felul de teorii îndrăzneţe”, în afară de aia care „toarnă” că Isus era îngropat cu presupusa nevastă[4], Maria? S-a emis vreo teorie îndrăzneaţă despre locul unde era cimitirul creştin din secolul I, în care se fac excavaţiile? O fi tot Talpiot? Sau poate că cimitirul e în altă Realitate decât cea istorico-ştiinţifică-terestră. Poate că e într-o altă galaxie. Cine ştie? Autorul nostru păstrează tăcerea, deci va trebui să deducem noi locul unde s-a săpat după oase.

c. E cusută cu aţă albă povestea – zic eu. Păi, uite de ce cred eu asta: membrii dinastiei Merovingiene au lansat istoria (da, istoria[5]) căsătoriei lui Isus cu Maria Magdalena, căsătorie ce a rodit în persoana unui copil, strămoş al Merovingienilor (l-au cam făcut la psihic pe Papă, care era doar urmaşul lui Petru). Vedeţi dumneavoastră, cică imediat după moartea lui Isus (nimeni nu se îndoieşte că a murit), se spune că Maria Magdalena a ajuns în Gallia, unde a născut, a mai trăit un picuţ şi a făcut ce face tot omul. Mai „îndrăzneţ” decât atât. Reputatul om de ştiinţă (sanchi!) Dan Brown, cel care a dat foc imagi-naţiei tuturora, zice în Codu-i că Maria e îngropată pe undeva pe la Luvru. Vă las pe voi să decideţi, dragi cititori, dacă excavaţia pomenită de Realitatea a avut loc în Franţa!

4. Osuarul se află la 60 de metri de o descoperire din anii ’80, cunoscută drept mormântul familiei lui Isus, care a creat un val mondial de indignare la acea vreme.

a. Or mai fi de descoperit multe morminte de-ale lui Isus, cu Isus în ele?

b. Acu vă referiţi la Talpiot? Răspuns: Daaaaa! Da’ de ce nu scrieti asta?

5. Inscripţia: “Divine Iehova, trezeşte-te, trezeşte-te”.

a. Să vă ferească Ăl de sus să vă faceţi sicriu de piatră pe care să scrijeliţi în greacă cuvintele de mai sus. Peste o mie de ani, o să se găsească un arheolog „îndrăzneţ” să spună că Isus era, evident, dumneavoastră. Deci era din România! Deci românii erau, de fapt, greci! Logic, nu?

b. Aici e buba. Inscripţia e în greacă, deci e făcută de un ne-evreu. De ce? Pentru că (dacă e adevărat ce spune elanitul) scrijelitorul nostru nu ştie să vocalizeze tetragrama divină în ebraică. Dacă ar fi fost evreu (fie el elenist), ar fi vocalizat „Jahveh”[6].

6. Titlul furtunos: Adevăratul mormânt al lui Iisus. „Mântuitorul” n-a mai ieşit din el

a. Părerea mea e că ghilimelele trebuie să încadreze adjectivul „adevărat”.

b. Eu sunt un ortodox fervent (deci bătut în cap). Ştiţi ce înţeleg eu din titlul ăsta? Că Mântuitorul ăsta cu ghilimele era un baştan colecţionar de morminte adevărate (aşa se numeşte produsul, „mormânt adevărat”; e un fel de maibah). Ce-ar fi să-i cereţi o declaraţie de avere, ca să aflăm câte morminte adevărate are Mântuitorul ăsta până în prezent? Deocamdată ştim că are o Biserică, trei morminte adevărate şi două ghilimele de la voi. Dar sigur are mai mult!

c. Ce păcat că Mântuitorul la care vă referiţi nu stă mai mult de 1-2 zile în mormânt. Ştiţi voi, a treia zi învie şi iese din mormânt. „N-a mai ieşit” din mormântul ăsta, ziceţi? Atunci e nasol. Nu vă supăraţi pe El. E atât de ocupat cu inimile de piatră ale oamenilor încât a uitat să intre în mormântul adevărat model 2012 marca Realitatea, de aia n-a mai ieşit din el!

d. Cine-o fi înăuntrul mormântului, atunci? Nu ştiu. O fi vreun angajat concediat de-al baştanului cu ghilimele, care, nemaiavând de-ale vieţii, face greva mormântului adevărat, în semn de protest. Cred că va trebui să-l scoată de-acolo cu forţa!

The o(ssuary’s) do(cents) r(efuse) o(ur) S(aviour)!


[1] Voi scrie, pe parcursul articolului, „Isus” (corect transliterat din greacă este în forma ortodoxă „Iisus”) în semn de respect pentru autorul articolului. A! Era să uit. Şi pentru a nu se crea confuzia că vorbesc despre altcineva!

[2] Dacă autorul îşi va corecta greşeala, poanta mea nu mai are sens.

[3] Sursa de încredere (aici) dată de Realitatea spune aşa: „In it (adică în manuscrisul Barnaba, nn.), Jesus is said to have predicted the coming of the Prophet Muhammad” (penultimul paragraf). Adică „se spune cum că Iisus ar fi profeţit venirea lui Mahomed”.

[4] După etapa „căsătoria lui Iisus”, urmează etapa „aventurii erotice” a Lui cu Maria Magdalena! Deocamdată, conştiinţele noastre sunt prea pioase, aşa că „băieţii cei răi” insistă pe elucubraţia mariajului Iisus-Maria Magdalena!

[5] Pentru a înţelege cum se scria „istoria” în Antichitate (avem în engleză „story”), vă invit, dragii mei cititori, să-l lecturaţi pe necreştinul şi anticreştinul Lucian de Samosata (aici). Să ştiţi că lucrurile nu s-au schimbat prea mult în Evul Mediu sau în Modernitate, fie ea cu „marele post” înainte-i. Gândiţi-vă, de exemplu, la Vlad Ţepeş…sau la istoria predată astăzi în şcoli!

[6] Cf. Walter-Jörg Langbein, Lexiconul erorilor biblice, trad. Silviu Dancu, Paralela 45, Piteşti, 2007, pp. 80- 83.