Despre căsătorie şi post

Pe la începutul Postului Mare, un prieten m-a rugat să scriu câteva rânduri despre viaţa intimă a soţilor în timpul postului. Deşi nu prea m-am îndemnat să scriu despre un astfel de subiect, deoarece am convingerea că aceste probleme se aranjează cel mai bine la Spovedanie, până la urmă am fost convins să adun câteva idei despre acest subiect din cauza numărului neaşteptat de mare de oameni la care am întâlnit nedumeriri pe această temă.

În primul rând voi începe prin a face îndemnul ca orice problemă pe care o avem şi care ne „râcâie” mintea şi, poate, şi sufletul, să o luăm şi să o ducem la duhovnic. Dacă ne este jenă să vorbim cu duhovnicul nostru despre problemele legate de viaţa de intimitate a cuplului, înseamnă că avem o mare problemă – înseamnă că avem o relaţie deficitară cu duhovnicul. Iar aceasta este vina noastră, nu a duhovnicului. Zicea undeva Părintele Sofronie că ucenicul trebuie să se roage mult pentru ca Dumnezeu să-i dăruiască stareţului cuvânt de folos pentru el. În acest context, Părintele Rafail l-a întrebat pe Părintele Sofronie: „Dar cum, Părinte, şi ucenicul îl naşte pe stareţ?”, întrebare la care Părintele a răspuns afirmativ.

Deja după rândurile de mai sus, ceea ce urmează să spun mai departe ar putea părea superfluu. Totuşi, pentru că ştiu că de multe ori ne luăm răspunsurile despre aceste probleme din locuri total nepotrivite (vezi conferinţe cu oameni care au practicat tantra yoga), o să încerc să însăilez câteva principii din învăţătura patristică.

În primul rând trebuie să avem în minte faptul că Sfinţii Părinţi nu au dat niciun canon prin care să-l mustre pe cel care ar avea relaţii intime cu soţia lui în post. Aşadar, cel care are o astfel de întâlnire cu soţia lui în post, nu încalcă niciun canon. Nu am subliniat acest lucru pentru a ne adormi conştiinţa, ci pentru a arăta că Sfinţii Părinţi au cunoscut slăbiciunea firii omeneşti şi au avut o mare îngăduinţă, datorată dragostei lor, faţă de neputinţele oamenilor. De asemenea, prin faptul că niciunul dintre ei nu a dat vreun astfel de canon mai observăm şi faptul că ei au simţit că acest subiect este unul extrem de delicat, care nu poate fi tranşat printr-o reţetă universală, ci doar printr-o relaţie apropiată cu duhovnicul şi printr-o comunicare desăvârşită cu soţul sau cu soţia.

Sfântul Apostol Pavel ne învaţă că pentru a posti este necesar ca soţul şi soţia să trăiască în curăţie. Totuşi, tot el învaţă că acest post nu trebuie să se prelungească mai mult decât pot cei doi, pentru a nu fi ispitiţi de diavol. Aşadar, măsura lungimii postului este dată de putinţa celor doi soţi de a trăi în abstinenţă.

Bineînţeles că nu este cea mai fericită situaţie ca doi soţi să trăiască împreună în post. Ar fi bine ca toţi să poată trăi în liniştire pe toată perioada posturilor de peste an, dar cum lucrurile nu stau chiar aşa, cred că este bine ca oamenii să abordeze această problemă cu mult discernământ. Este mai bine că trăiască soţul cu soţia în post decât să înceapă să-i hălăduie gândul prin locuri periculoase pentru dragostea lui faţă de soţia sa. Nu cred că dacă doi soţi se întâlnesc trupeşte în cadrul unui post au făcut un lucru dezagreabil. Cred că este o greşeală, doar că este mai bine să trăiască amândoi în dragoste, decât separat, chipurile în asceză, dar de fapt în frustrare.

Discuţiei că prin abordarea unei atitudini de îngăduinţă, aşa cum am expus eu mai sus, nu se face altceva decât încurajarea laxismului în viaţa duhovnicească, eu nu am să-i răspund decât atât: nu încurajez laxismul. Caut folosul mai mare în orice situaţie. Iar păstrarea dragostei şi bunei înţelegeri dintre soţi se va dovedi un folos mai mare în timp, decât acumulările de frustrări şi nemulţumiri cauzate de o abstinenţă făcută fără înţelegere.

Bineînţeles că cel mai bine este ca postul să fie păzit cu acrivie, iar celor care îşi doresc din toată inima acest lucru, Dumnezeu le va ajuta şi îşi vor putea împlini năzuinţa. Oricum, să nu credem că dacă reuşim acest lucru am realizat ceva deosebit. Nu am făcut decât ceea ce trebuia să facem. Iar pentru cei care observă că acest subiect le ridică totuşi mari probleme, le recomand cu multă prietenie să facă orice este necesar pentru a primi răspunsurile cele mai adecvate situaţiei lor, şi mă refer în principal la o discuţie foarte serioasă cu duhovnicul.  Cred că nu ar fi un capăt de lume dacă, simţind că nu puteţi trece peste jenă, sau poate părintele vostru nu ştie cum să vă sfătuiască, să cereţi binecuvântare de la el pentru a vă duce şi a întreba un părinte mai pregătit în problemele vieţii de cuplu. Oricum ar fi, nu lăsaţi aceste probleme să dea naştere la alte probleme, ci căutaţi o rezolvare cu linişte a lor. Totodată, nu întrebaţi în stânga şi în dreapta, nu luaţi sfaturi atotştiutoare din cărţi ale autorilor contemporani, fie ei „ortodocşi”, ci doar din cărţile Sfinţilor Părinţi şi a Părinţilor îmbunătăţiţi. Şi nu căutaţi răspunsuri care să vă liniştească conştiinţa, ci care să vă liniştească inima.

Un om

Advertisements

2 responses to “Despre căsătorie şi post

  1. Foarte frumos si adevarat: inima arde si cand constiinta doarme.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s