Monthly Archives: October 2012

Inter-viu cu Tom Peterson

(vezi asta)

(Tom a mai fost găzduit în sălaşurile tămâiate ale iniţiativei ortodoxe, mai mult fără voia sa, e drept. Long story short: ne bucurăm să-l găzduim, din nou, cu căldură, în spaţiul nostru virtual cu verde aţă, cu nehodină, de unde n-au fugit pamfletul şi sughiţul…încă.)

 

În biroul din capătul culoarului se auzea muzică. Oricine ar fi tras cu urechea la uşă, şi-ar fi dat cu părerea că reputatul jurnalist T. E. O’Dorry ascultă o melodie de-ale lui Tom Peterson (solistul formaţiei AntiSocial-UltraRadical), intitulată The Problem. De fapt, T. E. (prietenii îi spuneau Ted) repeta mecanic următoarele versuri, având vaga impresie că le mai auzise undeva: „The poor complain; they always do,/ But that’s just idle chatter./ Our system brings rewards to all,/ At least to all who matter”. Pe jumătate adormit, tolănit în fotoliul confortabil marca Aeki, bolborosind, se străduia să întrezărească mesajul profund al catrenului, când riiiiiiing-riiiiiing-riiiiiing-riiiiiing-riiiiing! Telefonul sună de 3 ori – deşi lui Ted i se păru că sunase 3 ori. El ridică hipnotic receptorul. La capătul celălalt al firului era domnişoara Betty ORummy, şefa lui, o prietenă din copilărie. Vocea ei piţigăiată şi energică, pe care Ted o desluşea cu greutate, părea că vine de departe dar că se apropie din ce în ce mai mult, cu cât Ted apropia receptorul de ureche. În cele din urmă, vocea ajunse destul de aproape, astfel ca  Ted să poată primi detalii preţioase despre modul în care el, micul T. E. O’Dorry, urma să-i ia interviul săptămânii marelui Tom Peterson. Tot efortul era pentru geniala rubrică interviul săptămânii din ziarul Light on (care ieşea sub egida Royal, trustul condus de bogătaşul P. F. Daniels).

Cu tot entuziasmul şi emoţiile aferente job-ului, dar mai ales pentru a-l scuti pe narator de scris inutil câteva pagini, Ted adormi butuc. Iar din respect pentru cititorul nostru drag, el nu visă nimic demn de povestit. Când se trezi, îşi dădu seama că avea lipit pe frunte un fluturaş galben cu următorul conţinut scris chiar italic: 19.00; Tom Paterson; tel. 18300 4700 425. Ceasul de pe perete, tot marca Aeki, indica 18.59. Deşi treaz, Ted se mai trezi o dată, ca să fie sigur că nu doarme. Fluturaşul era tot pe frunte. Conţinutul fluturaşului, acelaşi. Ceasul tot 18.59. Cu mâna dreaptă tremurând, luă receptorul, iar cu stânga formă numărul de pe fluturaş. Tom Paterson răspunse. Urmară câteva replici amiabile, apoi fiecare îşi făcu datoria: Ted citi rar întrebările, Tom citi rar răspunsurile la întrebări. Acţiunea a decurs firesc, în pofida unor mici inconveniente de genul Peterson ba nu avea acoperire la mobil (că, deh, era abonat VD-phone), ba tuşea (răcise la schi în Australia), ba nu citea clar de pe hârtie, ba însuşi naratorul făcea intenţionat zgomot de fond ca să încurce lucrurile. Dar să nu mai pălăvrăgim şi să ascultăm înregistrarea lui Ted (ne cerem scuze pentru calitatea înregistrării):

Ted: E chiar atât de rea ora de religie pentru prichindei?

Tom: Intoleranța religioasă duce la…schrrrrr…fericire…schrrrr…în România…schrrrrr…copiii provenind din familii nereligioase…schrrrrr…se lovesc la școală de…schrrrrr…ASUR…schrrrr…marile curente religioase…schrrrrr…au evoluat …biiiiiip…din păcate, de 22 de ani, în școală se face…schrrrr….educație, iar rezultatele se văd…ssssssss….profesorii de religie sunt probleme grave, dar…schrrrrrrrr….oricât s-ar încerca….biiiiiip….„europenizarea” predării….schrrrrrr…copii…biiiiip trebuie să creadă în Dumnezeu…şşşşşşşş…spiritul toleranței… şşşşş… pregătește „scrâșnirea dinților”…biiiiip…

Ted: Vă e frică de Dumnezeu?

Tom: schrrrr….mi-e frică…şşşşşş…mă sperie…biiiip…Să vă dau un exemplu. Multă lume nu știe, dar…şşşşş…Boc în Parlament prevedea…şşşşşşş…direcția cea bună…schrrrr…care se practică de două decenii în școli…Cu puțin…schrrrrr….Daniel…biiip…valvârtej…şşşş…act…biiiiiiip…prevederi ale proiectului” și „cu prețuire și binecuvântare” îi sfătuiește, părintește…biiiip

Ted: Mergeţi duminica la biserică?

Tom:…schrrrrr…prefer să stau cu familia…şşşşş…la biserică.

Ted: Remmy Cernovsky mai este membru activ ASUR?

Tom: Remmy Cernovsky…şşşşşş….ASUR.

Ştiu la ce te gândeşti, dragă cititorule. Cum a reuşit T. E. O’Dorry să publice acest interviu în Light on? Păi…n-a reuşit. A fost concediat. În schimb, l-a vândut pe bani grei celor de la A. C. (Alternative Current) şi a plecat în vacanţă la loc de verde aţă, de hodină, lăsând pamfletul şi sughiţul pe mai încolo.

The o(bnoxious) (a)dor(er) o(f) (a)s(ur)

Re-al(eman)itatea ShowBizz-ericoasă

A. (un soi de) Erata: puricând maniera (deloc)jurnalistică a REAlităţii de (re)prezentare nerealistă a realităţii neTeVeistice, am mai pierdut vremea pe ist blog (1,2,3 sau 4). Deh, vanitas vani-ta(n)tum! Replica de mai jos e… pentru asta!

B. (Un soi de) Captatio Benevolentiae: Trebuie că există undeva (mai la Vest de noi, REAlitatea se străduie din răsputeri s-o uite) o alemanitate (din lat. alemanus) cu felul ei de-a fi. Această alemanitate, din câte avem părerea c-am şti, este de-un rang morfologic (şi cam atât) cu românitatea. Şi-i musai de adăugat, aici, importanta specificare semantică că alemanitate desemnează un popor (de) invidiat şi (de) respectat, pe când românitate face trimitere spre REALITATEA unui popor (de) iubit… măcar de către noi, carpato-danubiano-(pont)icii de azi! Printre altele, asta ar însemna că, din iubire pentru ai tăi, nu te apuci să scrii nerozii de felul celor îndrugate de (zev)zecile de scribălăi ai REAlităţii…

C. In(tro)ducere în er(oare?): REAlitatea tună: „Germanii care nu-şi plătesc taxele la BISERICĂ (sic!) nu vor mai avea dreptul să fie naşii unui copil”.

C.1. Autorul nostru utilizează majusculele pentru substantivul biserică din mai multe motive. El: a. (am mai spus-o şi o repet) nu ştie când trebuie scris cuvântul biserică cu litera mare sau cu aia mică[1]; b. vrea să obţină efectul free-rider, amestecând în noţiunea de biserică „jmenuri” politice, confesionale şi chiar naţionale; c. încarcă, implicit, Biserica din titlul „ştirii” cu sensul blamatei trigrame pe care o formează B, O şi R…

C.2. În lumina celor afirmate supra, se iveşte un anacronism disimulat, de-o etate cu sumedenie de franţuzisme de veac optişpe: interzicerea năşiei ar fi pedeapsa (absurdă, evident) pentru neplata birurilor către seniorii feudali ai Bisericii!

D. (I-am) Cuprins (cu mâţa-n sac): o serie de ASUR-isme răsar, ca prin minune, din text:

D.1. Incapacitatea REA-lă de a înţelege „bunul-mers” al comunităţii bisericoşilor germani. Că, deh, Germania ≠ România[2].

D.2. Tentativa (abia perceptibilă pentru cei neavizaţi în materie de gazetărie anticreştină) de ajustare a informaţiei preluate de pe alte meleaguri astfel încât să trimită la REA-lităţi de pe plaiurile mioritice (anume la taxele bisericeşti, vide nota 2). Ni se propune (indirect) spre acceptare un silly-gism de genul:

p1: nu vrei să fii „bisericos”, te declari, prin agasante procedee birocratice, „nebisericos” (ca să nu dai bani Bisericii);

p2: eşti  „nebisericos” (deci nu plăteşti taxe la Biserică) nu primeşti serviciile Bisericii: împărtăşanie (par. 1); năşie – de parcă asta ar fi taina milenară a creştinismului (par. 2); înmormântare (par. 5);

p3: Ergo, „bisericos” sau „nebisericos”, e musai să te scandalizezi şi să te burzuluieşti alături de una bucată mişcare progresistă catolică (whatever this means, in par. 6)!

D.3. No, bre, amu’ ne aflăm în faţa unei maahahari probleme, mahahahari cât creierul unui ateiaş militant: de ce ar vrea un „nebisericos” să fie înmormântat musai cu popă? Nu poate fi înhumat fără sacerdot (sau incinerat), din moment ce l-a durut prin părţile moi de „serviciile” oferite de Biserică? Plus că (contro)versatul decret catolic german citat de realitatea pare a zice altceva: „Dacă persoana care a iesit din Biserică nu manifestă niciun regret înainte de moartea sa, atunci slujba de înmormântare poate fi refuzată (par. 5). ĂĂĂ, pardon! „poate fi” = imperativul categoric kantian?

D.4. Sau: de ce ar vrea nebisericosul să fie musai naş (creştin iar nu mafiot hollywoodian)? Îl obligă cineva pe nebisericos (cu luger-ul la tâmplă) să boteze creştineşte şi să îmbisericească vreun copil?

D.5. Sau: de ce ar vrea nebisericosul căsătorie cu popă şi celelalte „jmenuri” bisericeşti? Păi, frumuşel ar fi ca nebisericosul să-şi asume extra-eclesialitatea, nu?

E. ÎncheiererereREA: ştiţi care-i ASU’ Realităţii? Finalul genial al artico-laşului frământat aici: „În Germania, patria lui Luther, dar şi al (sic!) actualului papă Benedict al XVI-lea, o treime din populaţie este protestantă şi o treime catolică”. Păi, bre, einsteinule al sfintelor treimi matematice de la REA-litatea, cealaltă treime (adică „a treia treime”) cum e? Atee? Musulmană? Ortodoxă? Hitleristă? Iudaică? Zi-ne şi nouă, ca să nu murim curioşi! Sau or fi, în Germania, numai două treimi (şi-atât) de populaţie, asta pentru că orgoliul nemţesc sfidează până şi aritmetica?

Theo do(dged) R(eality’s) o(bfuscation)s


[1] Spre exemplu, e greşit biserică (cu „b”) în primul paragraf al articolului despre care pălăvrăgim aici. Aceasta în pofida faptului că, în al doilea alineat, autorul citează sursa de preluare a ştirii (Hotnews)…care sursă, culmea, scrie corect că despre Biserică (cu „B”) e vorba!

[2] A nu se confunda taxa de cult, percepută în Germania, cu donaţia „popească” care “mişună” pe la noi. Prima e reglementată prin declararea oficială a apartenenţei cetăţeanului la un anume cult. A doua, la noi, este benevolă. Amu’, avem şi noi problemele noastre cu popimea şi cu taxele percepute pe servicii religioase…dar asta e altă discuţie.

Col(h)iba unchiului Tom(iţă)

– problema manualelor de religie în viziunea ASUR (aici) … răspunsul formulat de Basilica (aici) –

Pentru cei care au „intrat” mai târziu pe acest blog, trebuie să afirm că Toma Pătraşcu este o veche cunoş… pardon, „conştiinţă” de-ale noastre (1,2,3). Simpatic şi voios, cu un fin simţ al umorului, dar şi dârz şi belicos când e musai să apere libertatea de cunoş… pardon, de „conştiinţă” şi alte idealuri umanist-pompos-de-urlat-în-gura-mare.

Despre nenea Tomiţă nu s-ar vorbi mult. Nici măcar nenea Tomiţă n-ar vorbi mult despre nenea Tomiţă. De n-ar fi aceste blestemate împrejurări creaţioniste, nimeni n-ar auzi pomenindu-se de nenea Tomiţă mai des decât în acest paragraf. Căci dumnealui este pătruns de principii real-umaniste, cum ar fi cel al „anonimatului filantropic” (whatever this means).

Dar, forţat de circumstanţele nefaste amintite mai sus, dumnealui a ales să apară în media, la momente-cheie. Iar când se „massmedi-eşte”, dumnealui a ales să fie asemeni picăturii chinezeşti, cu unele mici, dar categorice diferenţe: 1. Nenea Tomiţă nu e pic-ătură, ci tom-ătură; 2. Tomătura nu poate fi de apă, ci numai şi numai de pepsi (de ce pepsi? Răspunsul aici); 3. nu e chinezească, ci se doreşte a fi românească şi 4. nu face pic, ci tom (vide 1).

Şi, astfel: când eşti legat cobză în cotidianul unei Românii lacrimogene; când timpul „alocat” mârlăniei, balivernelor şi prostiei se dilată special, aşa, ca să-ţi damblagească şi cele câteva sinapse neuronale pe care le mai ai după „tratamentul” cu nesomn; în fine, când ţi se pare că nasoleala durează mult prea mult; atunci, de pe ţeava mediei, TOM! pe fruntea-ţi îngândurată…şi toate amintirile negre se risipesc, făcând loc…ăăă…doar loc. Atât.

Iar asta e de bine. Pentru că, să ştiţi şi voi, nenea Tomiţă ăsta e un om bun, cu suflet bun şi cu credinţă în D…pardon, evoluţie (whatever this means). Nu-i ca jmekerii ăia de la ASUR, să facă ostentativ campanie ateismului şi sexualităţii „extravagante” (sub pavăza sloganului „libertate de conştiinţă”) doar pentru câţiva euroi de-un suc la mec, primiţi de la cine ştie ce grupare anticreştină. Deloc. De exemplu, ca să vedeţi că ce spun e adevărat, nenea Tomiţă este sincer preocupat de educarea copiilor. De aceea militează pentru scoaterea religiei din şcoli. Căci ce duşman mai teribil pentru inocentele noastre odrasle, dacă nu manualele de religie? Ce rău mai mare pentru copii, dacă nu oribilităţi ca „iad”, „păcat”, „poruncă”, „pedeapsă”, „drac”, „Dumnezeu” şi alte blestemăţii scornite de BOR ca să-i îndoctrineze şi să-i exploateze financiar când vor fi adulţi! Păi, se compară mizilicul de pornografie (acces nelimitat şi nerestricţionat pe net) cu teribila interdicţie a curviei (acces nelimitat şi nerestricţionat în bis)? Sau reclamele luminoase de la sexshop-uri cu obraznicele icoane (eventual cu candelă) din sălile de clasă? Sau emisiunile TV, care jignesc raţiunea elementară, cu ideea incredibil de neştiinţifică a creării lumii de către Dumnezeu? Sau ştirile violente cu terifiantele chinuri ale iadului? Nicidecum!

Astfel stând lucrurile, îl înţeleg şi îl susţin pe nenea Tomiţă în demersul său, mai mult decât bine-intenţionat, de protejare a „libertăţii de conştiinţă” a copiilor noştri! De aceea, m-am gândit la câteva fapte extreme, dar utile pentru salvarea neamului românesc:

1. Trebuie puse pe foc icoanele din şcoli sau din orice alt spaţiu public;

2. Trebuie eliminate orele de religie din curriculum-ul educaţional!

3. Trebuie dinamitate bisericile!

4. Trebuie arse toate poeziile, româneşti ori străine, în care sunt prezente cuvinte ca „demon”, „înger” etc. Prin extensiune, toate basmele şi poveştile să fie declarate neştiinţifice şi, deci, interzise, iar în şcoli să se predea numai „ştiinţă”, nene! Că de aia nu iau plozii noştri bac-ul!

Numai astfel va propăşi neamul românesc, dacă copiii noştri vor fi bine ancoraţi în realitatea ştiinţifică a lumii; numai trăind în veacul lor ştiinţific, iar nu aplicând bazaconii inventate de popi, în frunte cu unul Iisus, acum 2000 de ani!

Jos Biserica! Jos creştinii! Jos Fecioara! Jos Dumnezeu! Sus ateismul! Sus sexualitatea fără limite! Sus „ştiinţa”! Sus ASUR!

Sus, nene Tomiţă, cât mai sus! Mai sus decât susul unde şi-a înţărcat dracu’ pruncii! Mai sus decât susul unde şi-a pus picioruşul nenea Neil! Aha, acolo, între cele Ţ galaxii numărate ştiinţific! Acolo, tocmai acolo de unde a fugit Dumnezeu, prefăcându-se speriat de atei…

Hai noroc şi la mai mare…pardon, la mai sus!

The o(blivious) do(e)r(s) o(f) s(aeculum)