Monthly Archives: June 2015

Bolșevicii vechi și noi. Sau ce se naște din comuniști, creștini urăște

demolition-annunciation-church-labor

Demolarea bisericii Bunei Vestiri, Leningrad, 1929 sursa foto: http://bit.ly/1Gd80DN

Dragii mei nepoţi! Când era puricele … staţi un pic, asta nu este o poveste spusă de bunicul. Asta e o bucăţică de realitate ce s-a întâmplat şi, (mi) se pare, se întâmplă din nou. Bunicul nu (mi-)a spus niciodată o poveste despre bolşevici. S-a încadrat, de obicei, în cele cu Harap Alb. De câteva ori a pomenit de ciocolata primită de la soldaţii nemţi.

În fine, nemţii sunt altă poveste, care poate ar merita spusă altă dată. Dar cum stă treaba cu bolşevicii? Spus mai pe şleau, băieţii ăştia sunt nişte tipi care au vrut să răstoarne lumea, să aducă egalitate între oameni şi să “construiască”  raiul pe pământ. Aparent, totul bine si frumos; dar cum a stat, în fapt, treaba? Păi… începând cu tentativa de puci din Rusia ţaristă, din 1905, şi terminând înspre zilele noastre: au murit înspre 100 de milioane de oameni; s-au prăbuşit şi economia, şi morala în multe ţări foste si actuale comuniste; iar raiul proclamat nu a fost prea aproape.

Totuşi, comunismul nu a fost blamat aşa cum, pe bună dreptate, ar merita. Singurul demers de până acum a fost de a-l considera egal de periculos fascismului, deşi vorbim de două ideologii distincte, aflate în contradicţie şi la extreme.

Din fericire, comunismul/ bolşevismul ca atare nu se mai regăseşte decât în foarte puţine ţări, aproape toate falimentare în afară de una care are o oarece dezvoltare economică prin prisma folosirii unui comunism cu deschidere către economia de piaţă – un comunism care, ca o hidră bicefală, încearcă să supravieţuiască propriei necroze.

Dar mai există şi un bolşevism nou, unul mascat intr-o făcătură vestică, nepurtând steagul roşu cu ciocan şi nicovală. Acest tip nou de comunism îşi are obârşia in mişcările americane din anii ’60, de tip flower-power – mişcare anarhică/ pseudocomunistă, din care, de altfel, agenţii KGB au şi racolat agenţi.

Un exponent important al acestei mişcări a fost John Lennon, al cărui cântec, “Imagine”, a devenit portavocea bolşevismului postmodern, în care egalitatea este adusă prin ştergerea graniţelor dintre popare, prin ştergerea tradiţiilor, a etos-ului acestora. De fapt, o egalitate care nu acceptă diferenţe, pentru că diversitatea reprezintă, atât pentru vechii, cât şi pentru noii bolşevici, un mare pericol pentru “orânduire”, alături de originalitatea tradiţiei fiecărui popor în parte.

Acestea fiind spuse, să venim în România. Cum stăm cu Biserica, căreia i se impută tocmai rezistenţa la modernizare şi o “mentalitate desuetă”? Tocmai Biserica, prin vocea Sfântului Apostol Pavel, spune că suntem diferiţi pentru că darurile sunt diferite: unii sunt învaţaţi şi cărturari, alţii se ocupă de vindecarea trupului. Sfântul Pavel face chiar o paralela între membrii comunităţii şi părtile componente ale trupului omenesc, fiecare posedând funcţionalitate diferită şi totuşi lucrând împreună. Aşadar, diversitatea este normală în Biserică, fiecare fiind chemat să-şi găsească talantul şi să-l înmulţească, sporind astfel trupeşte şi sufleteşte. Putem spune fără să greşim că în Biserică este o egalitate in diversitate.

Dar hipsterul modern, neo-bolşevic prin adopţie, este chemat de John & co. să lase totul deoparte şi să fie “toţi ca unul”, adică tolerant doar la cei asemenea lui, la cei care, deşi se trag din maimuţă, au reuşit să se lepede de fundamentalism. Dar, oare, nu el este cel fundamentalist, cel care are toleranţă doar faţă de cei asemenea lui, ridicând vocea atotputernică atunci când vine vorba de dusmanii orânduirii (în speţă, Biserica)? Nu dă hipsterul modern dovada unei lipse crase de cultura când vorbeşte de “inchiziţia bisericească” (după cum ştim, şi la noi au fost arşi pe rug oameni, nu?!), de înapoierea noastră, actuală, faţă de Vest (trecând în derizoriu lupta Principatelor Române timp de aproape 500 de ani contra turcilor, luptă în care Biserica a sprijinit identitatea românească şi printr-un uriaş erfort nu am ajuns paşalâc turcesc, deşi mulţi cred asta) sau de problema salariilor preoţilor (neîntelegând legea lui Cuza din 1859 privind naţionalizarea averilor bisericeşti şi rolul pe care statul şi l-a asumat atunci în ajutarea Bisericii – când, apropo, preoţii au devenit salariaţi ai statului).

În fine, hipstăreala merge cu argumente puţine si laxe, iar argumentul “de d-aia” abundă în discursul răspicat şi intolerant.

Cum să înţeleagă hipsterii că tocmai noi, creştinii, suntem chemaţi să fim toleranţi la modul absolut, să ne iubim nu doar apropele, ci şi inamicii, să reuşim să ne depăsim ego-ul? Cum să înţeleagă hipsterii că Sfântul Vasile, în epistola sa către tineri, ne spune să nu ignorăm studiul materiilor profane, ci să fim vrednici în tot ceea ce facem, ca să devenim, şi pentru alţii, lumină si călăuză?

Am citit, de curând, un articol în care un domn scria că singurul Dumnezeu este “binele absolut”. Un bine pe care, de fapt, ţi-l faci singur. Cum zicem noi, crestinii, un chip cioplit. E “binele” care îţi spune, de exemplu, să miluieşti pe cineva, dar nu pe cei nevoiaşi, pentru că, deh! ai văzut Filantropica şi ştii unde se duc banii. Că, de exemplu, e bine să “faci mişto” de unii şi de alţii, să iei la mişto ce consideră alţii sfânt, pentru că, deh! deţii tu “binele absolut”. Sau că poţi să fii incult şi să te întrebi ce a făcut Biserica pentru tine, pentru neam şi pentru ţară, în condiţiile în care motorul de căutare preferat abundă, totuşi, de răspunsuri. Doar că al tău, hipstere, da, despre e tine e vorba, este ocupat să găsească mizerii şi slăbiciuni omeneşti. Că tot veni vorba de căutat, uite nişte “chestii”: Valea Plopului, raportul BOR in domeniul activitatii social-filantropice, cămine şi azile de bătrâni şi de copii care ţin de Biserică…

Dar, ca să închei, spiriul de luptă bolşevic – scuzaţi-mă, poate unii se cred doar hipsteri sau liberi cugetatori, aşa că să nu-i jignim – înfierează cu aceeaşi mânie proletară, acum transformată într-o lumină modernă si graţioasă, orice vine din partea Bisericii. Niciun lucru bun nu vine de la BOR, care BOR, colac peste pupăză, e, pentru mulţi, sinonimă cu marea problema a României. Măi, băieţi! Oare din cauza BOR se închid spitale şi merge prost economia?! De aia e moralitatea la pământ şi mizeria personală fizică se manifestă public, de la gunoaiele aruncate pe stradă, la tunurile de milioane de euro?

Oare rezolvarea acestor probleme este dărâmarea bisericilor sau transformarea lor în restaurante / hoteluri, ca în Vest? Sau, poate, ajută trimiterea preoţilor şi a călugărilor (din nou) la canal? V-aţi linişti atunci? Prigonitorii romani, păgâni şi comunişti nu s-au mulţumit niciodată cu puţinul. Nici voi? Oare vreţi să ne adunăm, toţi ortodocşii români, în pieţe şi să ne facem, în fiecare zi, nostra culpa pentru că suntem creştini? Dacă asta vreţi, nu-i nimic. Avem ceva modele de sfinţi şi de martiri pe care să le urmăm. V-aţi simti mai bine, atunci? Aţi avea, oare, atunci, certitudinea unui tratament optimizat în spitale? Sau, când veţi plăti facturile, credeţi că acestea vor fi consistent reduse tocmai pentru că vor fi dispărut preoţii?

Să nu ne fi ajuns 50 de ani de ură şi furie comunistă?!

Dragii mei, o astfel de problematizare, deşi eronată (ca să nu spun altfel), este, totuşi, promovată: de voci politice sau nepolitice, de hipsteri sinceri sau de lichele remunerate pentru a lupta împotriva Bisericii.

Nu vreau sa incriminez pe nimeni, Biserica nu face aşa. Ea ne face doar să înţelegem, sau, mai bine-zis, sa vedem frumosul din oameni şi să lucrăm înspre eliberarea noastră şi a aproapelui nostru de poverile sufleteşti. Astfel ca toţi, dimpreună, să ajungem să auzim de la Hristos, Domnul: “Intraţi întru bucuria Domnului vostru”!

Mihail