Category Archives: Răspunsuri

Toma GIGO Pătrașcu

Domnul vice-preș’ al ASUR a mai fost oaspetele nostru. Am încercat să fim găzdoi veritabili, oferindu-i promovare când la categoria pamflet (aici și dincoace), când la răspunsuri pe juma’ serioase  (aici și p-aici). Deși n-am primit vreun feed-back, se pare că s-a simțit extraordinar pe inițiativa, căci… ne-am pricopsit cu asta: Garbage in, garbage out… Un fel de integrare în propaganda ASUR a  „știrii” despre profu’ de religie care le-a arătat unor elevi de 17-18 ani filmul Silent Scream (al lui B. Nathanson[1]). Am citit opinia domnului Pătrașcu și au ieșit rândurile de mai jos:

Domnule Pătrașcu, am verificat notele mai serioase ale articolului dumneavoastră. NICIUNA nu face trimiteri la studii științifice temeinice. CEEA CE E GRAV, pentru că eșuați în a argumenta valid că “Silent Scream” este film de propagandă. Astfel că SERIOASA ACUZAȚIE pe care o aduceți profesorului de religie G. Vrânceanu, aceea că încalcă Legea Educației, rămâne NEDEMONSTRATĂ și se transformă în…CALOMNIE. Era să zic gratuită, dar nu e așa, nu?

1. NOTA 1: Articolul e din… ”The Michigan Daily”: “Other members of the medical establishment question the validity of ‘Silent Scream’. The ‘facts’ that Nathanson reports are disputable among experts and many feel he is misusing the credibility given to him as a physician”. Din ăia many, articolul citează doar părerile lui John Hobbins și Johns Hopkins. Ce ați înțeles dumneavoastră? ”De altfel a şi fost respins de comunitatea medicală drept o înşelătorie, o fraudă (“flimflam“)”. Adică, dincolo de exprimarea nițel abțiguită, comiteți un non-sequitur grosolan!

2. Din NOTA 2 (aia cu Universitatea din Arizona) reiese că … “Pro-choice groups deemed the film…as propaganda, but those opposed to abortion hailed it as revealing”. Dumneavoastră spuneți: “Nu-mi propun să-l analizez aici punct cu punct; găsiţi detalii pe site-ul Universităţii din Arizona”. Or, din analiza site-lui, rezultă cel mult că există o dispută pe marginea filmului, între două tabere, ambele cu argumente ce solicită, într-adevăr, atenție sporită și mult spirit critic… De care vă rugăm să faceți uz la maximum când mai debitați în media, cu odor de savanterie, nimic altceva decât… reziduuri ideologice și ilogice. Ca articolul pre carele vi l-am ciufulit nițel aci.

Vorba dumneavoastră: Garbage in, garbage out!

M. Brion

[1] Pentru cei interesați, există opinii cât de cât obiective cu privire la frământările americanilor în cadrul cărora a apărut și Silent Scream (Sara Dubow, Ourselves Unborn: A History of the Fetus in Modern America; Justin Buckley Dyer, Slavery, Abortion, and the Politics of Constitutional Meaning). Despre problema durerii la fetus, cred că trebuie luat în calcul și ce spun cei de la AbortionFacts.com.

Advertisements

Ce ne mai cere nea Cernea

De la lupta pentru drepturile minotităților (sexuale, etnice și din categorii neinventate încă) și pentru cele ale delfinilor ca persoane non-umane (!), până la probleme „stringente” de educație, cum ar fi „clopoțelul” care îi anunță pe domnii parlamentari să intre în clasă (politică, evident), domnul Cernea se ocupă. Se… o cupă de A.U.R.

Deunăzi, mi-a sărit cafeaua-n poale când am găsit, pe net, noul său proiect de lege: elevii care au împlinit vârsta de 14 ani să decidă singuri în privinţa orei de religie. Sună bine, nu? Așa mă gândeam și eu, în timp ce încercam să limitez efectele devastatoare ale contactului cafelei cu pantalonii de pijama. Citind mai departe, mai să-mi sară și inima din piept de bucurie. Domnul Cernea afirmă: „Dacă lăsăm pe umerii părinţilor, aşa cum prevede acum Legea educaţiei, am putea avea situaţia neplăcută în care un elev de 14 ani care vrea să meargă la orele de religie ortodoxă să aibă părinţi atei, care refuză să-i permită să participe la ora de religie. Am recitit paragraful. De vreo 20 de ori. Parcă nu-mi venea să cred. Visam, cu ochii beliți la monitor, că pax asuriana e aievea…

Dar… cum mirosul specific de cafea-pe-pijama nu-mi dădea pace visului, am citit și paragraful următor. Și m-am trezit. M-am trezit recitând monitorului, proverbe. Și am conchis, asemenea anonimului faur de înțelepciune populară, că lupul și blana sa au în comun un dicton care trasează graficul exact al amplelor modificări sesizate la nivelul pilozității carnivorului, pe fondul absenței transformărilor de natură „behaviorală” ale acestuia.

Putem avea situaţii inverse: adolescenţi de 14-15 ani care nu au credinţă religioasă sau au alte credinţe religioase faţă de părinţii lor, în timp ce părinţii semnează hârtia prin care îi obligă să meargă la ora de religie pe care o împărtăşesc ei, nu tânărul.

O să ziceți: Așa, și? E normal ca domnul deputat să afirme valabilitatea reciprocei. Iar eu o să vă răspund: Mai citiți o dată. Ce anume insinuează domnul Lupu…ăăă…scuze, de la atâtea proverbe cu lupul… domnul Cernea? Insinuează că, în școlile românești, sunt mai mulți adolescenți atei sau „pluriconfesionali” decât elevi ortodocși. Asta ca să confere greutate proiectului. Și nu-i prima dată când apelează la asemenea tertip.

Vă mai amintiți proiectul despre parteneriatul civil între homosexuali? Ei bine, e frate geamăn cu proiectul de față. Domnul Lupu…pfff…iertare, Cernea (nu știu ce am astăzi)… domnul Cernea încerca finuț să și-i atragă de partea sa pe cei care au relații extra-conjugale. Astfel că „parteneriatul civil ar fi un avantaj și pentru persoanele heterosexuale care nu doresc oficializarea relației deoarece, dacă unul dintre parteneri i-ar lăsa celuilalt o moștenire, aceasta nu ar mai putea fi atacată în instanţă”. Subtil, nu-i așa? Da’ de unde!! Pe șleau!

Eu zic că scoaterea religiei predate confesional în școli/predarea așa-zisei istorii a religiilor este un pas mic, dar necesar destabilizării mentalității de familie, întrucât BOR este susținător declarat și ÎNDÂRJIT al „familiei clasice”. Proiectul domnului Cernea se încadrează firesc în etapa de șubrezire a relației copii-părinți, etapă a unui demers mai amplu, care ascunde sub bunele intenții ale egalității de drepturi tocmai egalizarea forțată a valorilor, suprimarea conștiinței și … culmea, o să râdeți acum, dar vom plânge împreună peste câțiva ani… eliminarea diversității!

După ce anumiți politicieni așa-zis români, prin mizerii programate conștient, i-au adus în pragul exasperării pe majoritatea  tinerilor de același neam cu ei, forțându-i psihologic să plece la muncă printre străini și, astfel, obligându-i să-și părăsească părinții – care părinți au ajuns la vârsta când au nevoie de sprijinul moral și sufletesc al celor cărora le-au dat viață… urmează încurajarea revoltei puberale. Sau, mai bine spus, prin proiectul la care ne referim, cineva, un maestru păpușar, încearcă să profite de crizele adolescentine, când copiii sunt mai ușor de manipulat și de montat împotriva părinților lor

Cât despre subiectul nostru de dezbatere… domnule Cernea, rețineți, vă rog, inutilitatea proiectului dumneavoastră de lege. RELIGIA ESTE OPȚIONALĂ și în școli. Se poate mai opțională? Foarte opțională?

Religia este predată CONFESIONAL în școli, datorită faptului că noi, ortodocșii, suntem majoritari în România. Iar profesorii de religie (cu excepții deși reduse numeric, totuși regretabile) NU încurajează nici discriminarea, nici tipurile de comportament deviant!

Lucrurile stau tocmai invers decât afirmați dumneavoasră. Un copil poate lua cele mai bune decizii pentru sine doar în consens cu familia, fie ea ateistă, ortodoxă, de altă confesiune sau de altă religie. Și da, tinerii de 14 ani au nevoie în continuare de sprijin afectiv și consiliere din partea părinților!

Consider că, în loc de proiecte subversive promovate prin tactici meschine, mai bine ați analiza temeinic tema  puberty and liberty. Mai ales că, privind peste ocean, înspre ce a fost odată tărâmul american al făgăduinței, ar trebui să ne sperie numărul mare de cazuri de „western” școlar, soldate cu victime în rândul adolescenților… Care „western”  este forma cea mai gravă pe care o poate îmbrăca percepția greșită pe care adolescenții o au, deseori, despre libertate…

Cât despre „binele” pe care îl vreți copiilor noștri… Câți copii aveți, domnule Cernea? Câți copii ați educat până prezent? Ca să ne edificăm și noi cu privire la experiența dumneavoastră în domeniul direcționării adolescenților! Știți doar, experiența în domeniu constituie un avantaj… La angajare!

 Numitor Rex

Re-al(eman)itatea ShowBizz-ericoasă

A. (un soi de) Erata: puricând maniera (deloc)jurnalistică a REAlităţii de (re)prezentare nerealistă a realităţii neTeVeistice, am mai pierdut vremea pe ist blog (1,2,3 sau 4). Deh, vanitas vani-ta(n)tum! Replica de mai jos e… pentru asta!

B. (Un soi de) Captatio Benevolentiae: Trebuie că există undeva (mai la Vest de noi, REAlitatea se străduie din răsputeri s-o uite) o alemanitate (din lat. alemanus) cu felul ei de-a fi. Această alemanitate, din câte avem părerea c-am şti, este de-un rang morfologic (şi cam atât) cu românitatea. Şi-i musai de adăugat, aici, importanta specificare semantică că alemanitate desemnează un popor (de) invidiat şi (de) respectat, pe când românitate face trimitere spre REALITATEA unui popor (de) iubit… măcar de către noi, carpato-danubiano-(pont)icii de azi! Printre altele, asta ar însemna că, din iubire pentru ai tăi, nu te apuci să scrii nerozii de felul celor îndrugate de (zev)zecile de scribălăi ai REAlităţii…

C. In(tro)ducere în er(oare?): REAlitatea tună: „Germanii care nu-şi plătesc taxele la BISERICĂ (sic!) nu vor mai avea dreptul să fie naşii unui copil”.

C.1. Autorul nostru utilizează majusculele pentru substantivul biserică din mai multe motive. El: a. (am mai spus-o şi o repet) nu ştie când trebuie scris cuvântul biserică cu litera mare sau cu aia mică[1]; b. vrea să obţină efectul free-rider, amestecând în noţiunea de biserică „jmenuri” politice, confesionale şi chiar naţionale; c. încarcă, implicit, Biserica din titlul „ştirii” cu sensul blamatei trigrame pe care o formează B, O şi R…

C.2. În lumina celor afirmate supra, se iveşte un anacronism disimulat, de-o etate cu sumedenie de franţuzisme de veac optişpe: interzicerea năşiei ar fi pedeapsa (absurdă, evident) pentru neplata birurilor către seniorii feudali ai Bisericii!

D. (I-am) Cuprins (cu mâţa-n sac): o serie de ASUR-isme răsar, ca prin minune, din text:

D.1. Incapacitatea REA-lă de a înţelege „bunul-mers” al comunităţii bisericoşilor germani. Că, deh, Germania ≠ România[2].

D.2. Tentativa (abia perceptibilă pentru cei neavizaţi în materie de gazetărie anticreştină) de ajustare a informaţiei preluate de pe alte meleaguri astfel încât să trimită la REA-lităţi de pe plaiurile mioritice (anume la taxele bisericeşti, vide nota 2). Ni se propune (indirect) spre acceptare un silly-gism de genul:

p1: nu vrei să fii „bisericos”, te declari, prin agasante procedee birocratice, „nebisericos” (ca să nu dai bani Bisericii);

p2: eşti  „nebisericos” (deci nu plăteşti taxe la Biserică) nu primeşti serviciile Bisericii: împărtăşanie (par. 1); năşie – de parcă asta ar fi taina milenară a creştinismului (par. 2); înmormântare (par. 5);

p3: Ergo, „bisericos” sau „nebisericos”, e musai să te scandalizezi şi să te burzuluieşti alături de una bucată mişcare progresistă catolică (whatever this means, in par. 6)!

D.3. No, bre, amu’ ne aflăm în faţa unei maahahari probleme, mahahahari cât creierul unui ateiaş militant: de ce ar vrea un „nebisericos” să fie înmormântat musai cu popă? Nu poate fi înhumat fără sacerdot (sau incinerat), din moment ce l-a durut prin părţile moi de „serviciile” oferite de Biserică? Plus că (contro)versatul decret catolic german citat de realitatea pare a zice altceva: „Dacă persoana care a iesit din Biserică nu manifestă niciun regret înainte de moartea sa, atunci slujba de înmormântare poate fi refuzată (par. 5). ĂĂĂ, pardon! „poate fi” = imperativul categoric kantian?

D.4. Sau: de ce ar vrea nebisericosul să fie musai naş (creştin iar nu mafiot hollywoodian)? Îl obligă cineva pe nebisericos (cu luger-ul la tâmplă) să boteze creştineşte şi să îmbisericească vreun copil?

D.5. Sau: de ce ar vrea nebisericosul căsătorie cu popă şi celelalte „jmenuri” bisericeşti? Păi, frumuşel ar fi ca nebisericosul să-şi asume extra-eclesialitatea, nu?

E. ÎncheiererereREA: ştiţi care-i ASU’ Realităţii? Finalul genial al artico-laşului frământat aici: „În Germania, patria lui Luther, dar şi al (sic!) actualului papă Benedict al XVI-lea, o treime din populaţie este protestantă şi o treime catolică”. Păi, bre, einsteinule al sfintelor treimi matematice de la REA-litatea, cealaltă treime (adică „a treia treime”) cum e? Atee? Musulmană? Ortodoxă? Hitleristă? Iudaică? Zi-ne şi nouă, ca să nu murim curioşi! Sau or fi, în Germania, numai două treimi (şi-atât) de populaţie, asta pentru că orgoliul nemţesc sfidează până şi aritmetica?

Theo do(dged) R(eality’s) o(bfuscation)s


[1] Spre exemplu, e greşit biserică (cu „b”) în primul paragraf al articolului despre care pălăvrăgim aici. Aceasta în pofida faptului că, în al doilea alineat, autorul citează sursa de preluare a ştirii (Hotnews)…care sursă, culmea, scrie corect că despre Biserică (cu „B”) e vorba!

[2] A nu se confunda taxa de cult, percepută în Germania, cu donaţia „popească” care “mişună” pe la noi. Prima e reglementată prin declararea oficială a apartenenţei cetăţeanului la un anume cult. A doua, la noi, este benevolă. Amu’, avem şi noi problemele noastre cu popimea şi cu taxele percepute pe servicii religioase…dar asta e altă discuţie.

De Nuptiis Mariae et Jesu

Foarte de dimineaţă, atât de de-dimineaţă încât până şi de-dimineaţa picotea în post,  alergat-au ca gândul poştaşii virtuali şi umplutu-mi-au mai ales până la refuz mail-ul cu spam-uri diverse şi cu ştiri pe alese. Când să le arunc virtual pe toate, în coşul virtual de gunoi virtual, un ochi al meu, abia deschis, mi-a picat (la propriu) în gură. În gura căscată între tastatură şi monitor. Şi de-acolo a alunecat pe un „bileţel” de la un vechi prieten. Carele mă sfătuia să scriu câteva rânduri despre mereu noua, dar atât de vechea găselniţă anticreştină: relaţia conjugală între Iisus şi Maria Magdalena. Prietenul meu îşi culesese informaţiile de aici.

Urmându-i povaţa, am trebăluit somnoros la pc preţ de „Ţ” minute. Ca prin vis, minutele s-au transformat în ore. Orele în secole. Secolele în… şi am călătorit dincolo de spaţiu şi timp. Dar, cum replica aceasta îi aparţine lui Gandalf şi am scris-o din greşeală aici, ar fi cazul să mă trezesc, să-i prezint cititorului scuzele mele (pentru secundele pe care i le-am păpat fără să vreau) şi să reiau imediat şirul ideilor.

Iată ce-am găsit de cuviinţă a spune despre link-ul de mai sus (sublinieri etc. d-ale mele).

A.Titlul: Dovada că Iisus ar fi fost căsătorit: Papirusul antic cu înscrisuri despre „soţia” sa.

a. Citind fraza aceasta, mă gândeam că, în sfârşit, membrii denominaţiunii – s-o numim noi matrimonială – a creştinilor secolului al cs cs i-lea au găsit dovada incontestabilă că prezumţia Mântuitorul ar fi fost căsătorit cu Maria Magdalena e mai mult decât un caraghioslâc pretins academic. Dar, lecturând în întregime articolaşul, m-am trezit (pentru a câta oară?) în faţa unei revărsări de cuvinte demne de un scribălău imposibil de caracterizat fără a jigni tot regnul (pseudo)jurnalistic…

b. Ce ar trebui să însemne cuvântul „înscrisuri”? Se referă, oare, la (în)semne ori la literele îngrămădite pepapirus? Sau, poate, jurnalistul nostru insinuează că papirusul este, de fapt, un document cu caracter juridic? Nu vom afla decât la sfârşitul articolaşului că sensul (cu)vântului care a suflat până la moderat (cu intensificări în acea zonă a tărtăcuţei jurnalistice unde ar fi trebuit să se afle lobul frontal de inteligenţă şi personalitate) era al doilea din cele menţionate mai sus…

B. Paragraful I: Un fragment de papirus antic scris în egipteana coptică ar putea aduce descoperirea uimitoare conform căreia Iisus şi Maria Magdalena ar fi fost soţ şi soţie. Ceea ce stă scris pe bucata de hârtie, cu lungimea de 8 centimetri şi lăţimea de 4 centimetri, întăreşte un curent din gândirea creştină conform căruia cel denumit Mântuitorul omenirii nu ar fi fost celibatar.

a. Dacă titlul îl ameninţa pe un creştin cuminte ca mine că papirusul antic menţionat e un sul interminabil de dovezi peremptorii cu privire la mariajul Hristos – Magdalena, în paragraful I al articolaşului său, conţopistul internaut ne trânteşte emfatic în cap clişeul că dimensiunile nu contează. În fond, 8/4 e mai mult decât suficient satisfacerii curiozităţii creştinilor ortodocşi români cu privire la problema cuplului Iisus-Maria.

b. Desigur, fragment de papirus = bucată de hârtie. Asta în ce priveşte cultura generală a autorului. Că despre acurateţea informaţiei preluate…vorbim mai jos.

c. 1 buc. pap. dim. 8/4 ar putea aduce descoperirea uimitoare că descoperirea poate fi uimitoare şi atât, vă spun eu. Totuşi, se naşte – vrei, nu vrei – întrebarea: de unde ar putea fi adusă această uimitoare descoperire? Uşor de ghicit. De la cei ce interpretează chestia aia scrisă pe fragmentul de papirus. Adică, după cum subtil lasă scriitoraşul nostru să se înţeleagă, de la cei din mediile „academice” anticreştine alias inofensivele curente din gândirea creştină (?!) conform cărora…vide 1, 2.

C. Paragraful II: Cheia mesajului se află în centrul papirusului, unde Iisus, adresându-se discipolilor săi, menţionează cuvintele “soţia mea”, despre care cercetătorii consideră că se referă la Maria Magdalena. În text, Iisus pare să o apere pe Magdalena împotriva unor acte care o condamnă, judecând după vorbele “ea va fi discipolul meu”. Două rânduri mai târziu, se adresează din nou discipolilor: “Eu trăiesc cu ea.”, informează Daily Mail.

a. De la coadă la cap: s-a inventat şi brevetat o nouă unitate de măsură a timpului, şi anume „rândul”. Prima întrebare, nene jurnalistule: în dimensiunea standard a timpului office,în intervalul temporal times new roman, în câte subunităţi propoziţionale este divizat 1 rând? Şi a doua: se poate măsura spaţiul virtual de ştiri în neuroni de conţopist internaut?

b. Dacă aţi citit bine, aţi observat că povestea bileţelului de dragoste, trimis de către elevul silitor şi eminent Iisus colegei Sale de clasă – viitoarea-i soţie – Maria, bileţel confiscat de profi şi făcut public acum 2000 de ani, este o pură fantezie… Iisus pare să o apere pe una bucată femeie numită Maria de nuş’ce blabla. Marie pe care unii cercetători insistă să o considere de-a dreptul „magdalenă”.

D. Paragraful III: Dacă autenticitatea fragmentului va fi demonstrată, manuscrisul va pune la îndoială imaginea Mariei Magdalena în religie, reprezentată de secole drept o femeie uşoară plină de căinţă, şi va distruge norma creştină a abstinenţei sexuale. Aceeaşi idee a existenţei cuplului dintre Iisus şi Maria Magdalena a fost susţinută şi exploatată de scriitorul Dan Brown în romanul best-seller “Codul lui Da Vinci”. OK, that’s a lot of bullshit in here!

a. Dacă şi cu Parcă s-au apucat de scris ştiri incendiare. Ce înseamnă autenticitatea unui manuscris? Istoricitatea informaţiei transmise nu-i totuna cu datarea textului. Faptul că un text este foarte vechi nu înseamnă că este şi autentic. Curioşii pot compara procesul critic de stabilire a autenticităţii fragmentului de papirus în discuţie cu cel aplicat evangheliilor (aici). Va rezista fiţuica buclucaşă testului?

b. Chiar dacă ar fi autentic peticul de manuscris, nene conţopistule, asta tot nu înseamnă că Maria din Papirus  e una şi aceeaşi cu Maria din Magdala. De ce? Pentru că NU este scris cuvântul MAGDALENA acolo, pe scandaloasa fiţuică!

c. Despre imaginea Mariei Magdalena în ortodoxie, search pe google: Duminica Mironosiţelor.

d. Abstinenţa sexuală în creştinism NU este o normă, ci un vot. Nu este impusă, ci este voluntară. A! Desigur, poate autorul nostru se referă la interzicerea desfrânării şi nu ştie cum să se exprime…

e. Dan Brown este un scriitor de mâna a doua, care, chiar în momentul în care regurgitez eu aceste rânduri, îşi râde în barbă de ignoranţii cu ifose de omniscienţă care i-au cumpărat cartea şi iau de bună bârfa cu mariajul Gizăs-Meri. Mă bucur că a fost pomenit în legătură cu „cercetătoarea” Karen King, căci ambii fac parte din categoria „ştiinţifică” a sefeiştilor.

E. Urmează poza manuscrisului şi caracterizarea lui. Spicuiesc informaţiile demne de citit, care ne indică marele fâs numit – din raţiuni pur realiste – „fragment” şi „de papirus”. Citez: Manuscrisul este incomplet unele fraze conţin pasaje din Evangheliile lui Luca şi Matei şi din doctrine gnostice despre rolul familiei… Partea verso a papirusului este atât de deteriorată încât doar câteva cuvinte sunt descifrabile: “mama mea” şi “trei” Originea papirusului este încă necunoscută. King a primit-o de la o persoană anonimă care l-a găsit într-o colecţie de papirusuri antice greceşti şi coptice. Fragmentul era însoţit de un mesaj scris de mână, fără semnătură sau dată, în care un translator pretinde că acesta este unicul exemplar de text în care Iisus menţionează în discurs direct existenţa unei soţii….

Cam asta ar fi! Acum, când am terminat de scris rândurile de mai sus, am mai primit un mail. De la acelaşi vechi prieten. Titlu: Ancient papyrus that ‘proves Jesus was married’ declared ‘a forgery’, ‘unconvincing’ and ‘suspicious’ by historical experts (aici). Păi, bine, bre, nene prietene, acu’ îmi spui? „Mama mea” şi „trei”…

 

The o(dd) d(ream) o(f) r(eporters’) o(culiform) s(ciolism)

Unde ţi-e giulgiul, acolo ţi-s şi Pyrro-nele!

În mormânt, VIAŢA…aaa…pardon…nu suntem la Trinitas, suntem la Realitatea. Mă scuzaţi! Reluăm:
…şi tocmai când credeam că elaniţii au vacanţă de Paşte, m-am trezit că vor să mă „îmbrobodească” cu giulgiul din Torino (aici). Vă avertizez că urmează imagini şocante, culese din războiul anticreştin al elaniţilor. Vă reţin, deci, atenţia cu următoarele (sublinieri, îngroşări, răstălmăciri etc. de-ale mele):
1. Cică titlu: Misterul GIULGIULUI DIN TORINO „a fost rezolvat”. Uf, ce bine, că mă chinuiam cu misterul ăsta al celebrei pânze torineze. Cum a fost rezolvat? Aflăm din subtitlu.
2. Cică subtitlu: În noua sa carte, profesorul Thomas de Wesselow vine cu o nouă teorie care explică, crede el, misterul şi scopul existenţei giulgiului, scrie The Daily Telegraph.
2.1. Dacă am înţeles bine, o nouă carte vine la pachet cu o nouă teorie. Nu-i un picuţ cam redundant? Sau poate n-auzit-aţi de p(r)o(f)etul care zice că toate (teoriile) –s vechi şi nouă toate?
2.2. Profu’ ăsta vine cu o nouă teorie care explică misterul giulgiului. De acord. Dar să explice şi scopul pânzei de-nvelit trupuri fără de viaţă (care pânză, în timpul liber, e „angajată” ca exponat de muzeu)? Nu-i iarăşi cam…redundant?
2.3. Păi, le dau dreptate elaniţilor! S-o creadă el, profu’, că poate explica misterul giulgiului!
3. Cică: Wesselow consideră că testele cu carbon au fost eronate şi, deşi spune despre el că este un agnostic, a început să creadă în veridicitatea giulgiului.
3.1. Uau! Datările pânzei torineze cu carbon sunt neconcludente. În consecinţă, unul care se crede agnostic, declară că crede în veridicitatea giulgiului. Giulgiul există? Păi…e…cum ar veni…vizibil. Ar fi fost culmea agnosticismului să negi ceva ce vede toată lumea (vă asigur că au mai încercat unii să facă d-astea de-a lungul istoriei). Deci: victorie, am stabilit că giulgiul există. Bilă albă pentru profu’. Să vedem mai departe!
4. În noua sa carte, The Sign (Semnul), profesorul susţine că pânza de in l-a învelit pe Iisus după ce acesta a fost crucificat. Mai mult, Wesselow spune că giulgiul, şi nu întâlnirea cu Iisus, i-ar fi convins pe apostoli că Mântuitorul a înviat.
4.1. Halucinant! Iar NOUA sa carte. Îmi pare că cartea asta se înnoieşte cu fiecare (re)rostire a epitetului „nou”. Dragii mei elaniţi, dacă mai înnoiţi mult cartea, o să fie atât de nouă că nici n-a fost scrisă vreodată!
4.2. AAA… „Veridicitatea” de la punctul 3 se referă, de fapt, la cine altul decât…hopa, i-au scris numele cu 2 „i”.
4.4. Normal că întâlnirea cu Iisus cel Înviat din morţi n-avea cum să-i convingă pe apostoli că Iisus a înviat! Giulgiul i-a convins, utilizând arta argumentării. Evangheliile ne spun că apostolii au vorbit, de fapt, cu Giulgiul. Bravo, nenea profu’!
5. Cică: Profesorul nu reuşeşte să ia urma giulgiului până la origini, există încă multe spaţii lipsă, dar susţine că acesta nu este un motiv pentru a ne îndoi de veridicitatea artefactului.”Acest lucru se întâmplă foarte des în istorie. Un tablou de Caravaggio apare în secolul 19 şi nu avem idee de unde, dar putem folosi ştiinţa şi munca de detectiv pentru a afla”, spune Wesselow.
5.1. Fie profu’ ăsta e praf, şi-ar trebui să-i spunem prafu’, fie elaniţii l-au torturat ca să-i smulgă declaraţia de mai sus. Folosim „ştiinţa şi munca de detectiv” pentru a afla CE, dragii mei? Veridicitatea, originea ipoteticului tablou adus în discuţie de profu’? Putem afla, dintr-un tablou pictat de Caravaggio, dacă, între timp, Caravaggio a înviat sau nu? Că dacă a înviat, sigur pictează şi acum!
5.2. Profesorul nu reuşeşte să ia urma giulgiului până la origini. Păi e normal. Tot ce putem şti cu siguranţă e că, din fire, Giulgiul era (f)in(uţ), nu (ha)in ca alţii.
5.3. Totuşi, nu avem motiv să ne îndoim că giulgiul e veridic. Dă-o pe gârlă de ştiinţă, vă spun eu că giulgiul e cât se poate de veridic. Doar vorbeşte! A vorbit cu apostolii! Am vorbit eu cu el!
5.4. Cam cât de des se întâmplă, în istorie, ca un Giulgiu – fie el fermecat – să vorbească cu unii ce-şi zic apostoli? Păi…foarte.
6. Climaxul articolului: În cartea sa, profesorul merge mai departe şi afirmă că ceea ce au văzut apostolii şi Maria Magdalena nu a fost Iisus înviat din morţi, ci o iluzie. În fapt, imaginea de pe giulgiu.
6.1. Buei, nene elanitule, ‘ţi-ar logica! Dacă giulgiul e veridic, imaginea de pe giulgiu e reală sau iluzorie? Şi cum rămâne cu relatările evanghelice? A mâncat Giulgiul peşte cu apostolii pe malul lacului? Sau a fost folosit de apostoli ca faţă de masă? Pardon de anacronism, voiam să spun ca pătură de picnic…pardon, din nou.
7. Rezolvarea misterului: Wesselow acceptă că teoria poate părea ridicolă, dar susţine că oamenii de azi gândesc diferit faţă de cei de acum 2.000 de ani. Aţi înţeles, da? Că eu n-am înţeles nimic din coordonarea adversativă de mai sus!
8. (Profu’)…aminteşte că Sfîntul Pavel clarificat (sic!) că învierea nu ţine neapărat de apariţia lui Iisus în carne şi oase…Care cuvinte denotă cât de bine ştie profu’ Wesselow despre ce vorbeşte! Să ne ferească Ăl de sus de agnosticii care cred, că de prafi ne ferim noi. Pe lângă nea Pyrro(n), nea Veselău ăsta e un fel de puişor…pardon, cuişor voiam să zic. Şi totuşi, e bună şi NOUA lui carte la ceva: la răstignit idealuri şi valori. Cam atât pentru azi. Nene Elane, legătura în studio!

The od(ious) or(igin) o(f this) „S(ign)”

Adevăratul mormânt al lui Isus[1] feat. by Realitatea

(Acest articol este un pamflet. Cititorii interesaţi de demontarea serioasă a teoriilor mormântului „adevărat” al lui Isus, pot accesa direct pagina Părintelui E. J. Pentiuc sau pot descărca fişierul pdf ataşat mai jos – un extraordinar studiu despre subiectul în cauză, publicat în revista „Studii Teologice”).

Pr. Iuliu Blaga & Ilie Chiscari – Mormantul lui Iisus

Dacă vă mai amintiţi (şi este foarte important să vă amintiţi), dragi cititori, în 2007, distinsul regizor James Cameron a lăsat fundul oceanului pe care se desfată epava Titanicului şi s-a apucat cu dinţii de fundul creştinilor. „Muşcătura” dumnealui i-a făcut pe unii să turbeze de-a binelea (pe mine, de exemplu), pe alţii să râdă  (între aceştia sunt chiar membri ai comunităţii ştiinţifice), pe unii să se îngrijoreze, iar pe alţii să creadă cu tărie că există moaştele Mântuitorului pe undeva pe lângă Talpiot. În final, capodopera cinematografică (cam)eroniană a pocnit în televizoare la începutul Postului Mare. Cinci ani mai târziu, pe aceeaşi temă, un articol marca Realitatea a fost conceput să pocnească în monitoarele de pc. Tot pe la începutul Postului Mare.

S-o luăm de la coadă la cap. Că şi-aşa, articolele realitatea au capul unde li-i coada.

1. Cică final de articol: Teologii neagă însă aceste afirmaţii şi spun că aşa-zisele dovezi ale arheologilor sunt în realitatea (sic!) simple speculaţii.

a. Eu înţeleg că acest final inedit de articol încearcă să salveze cât a mai rămas din deontologia profesională. Pentru asta, o bilă albă de la Iniţiativa Ortodoxă.

b. Păi, teologii neagă afirmaţiile de mai sus (alea cu albastru şi cu hiperlink), dar arhe-ologii ăia, cum mama-ştiu-io-cui să îşi fundamenteze afirmaţiile pe „aşa-zise dovezi”? Sunt, dom’le, dovezi ori ba (ba oarba)? Că, în rest, ne-am prins şi noi, cititorii, că în realitatea[2] avem de-a face cu „simple speculaţii”!

2.  „Descoperirea (manuscrisul Barnaba[3], nn.) care ar putea DESTRĂMA (sic!) Creştinismul: Isus a PROFEŢIT (sic!) venirea lui Mahomed”.

a. Ok! Am răsfoit manuscrisul pe care Realitatea îl pune la dispoziţie. E lung şi interesant. Îl puteţi găsi aici, dragi cititori, şi aştept la rubrica comment-uri citatul complet (cu trimitere, capitol şi verset) în care Isus îl profeţeşte pe „Mahomed Victor”. Dacă există. Eu nu l-am găsit.

b. O polemică pe martori (adică pe sursele-manuscris ale traducerii) sau pe critică textuală nu putem deschide, că ne-ar lua vreo doi – trei ani. Plus că manuscrisul e la turci şi e bine păzit. Ba mai e şi scris în siriacă (cu o copie în aramaică, s-ar părea), ca să ne dăm cu capul de pereţi că nu putem citi profeţia lui Isus. Oricum, puteţi citi, dacă vreţi să vă amuzaţi, link-urile oferite de Realitatea.

c. Nu-mi dă pace un gânduleţ: victoria Islamului asupra Creştinismului ar trebui să-l întristeze (sanchi!) pe domnului Elan. Ia ghici, nene Elane, dacă „jurnalistul” dumitale ar avea dreptate,  cine ar moşteni actualul Israel?

3. Au apărut atunci tot felul de teorii care mai de care mai îndrăzneţe, printre care şi cea potrivit căreia Isus ar fi fost îngropat alături de Maria Magdalena, soţia sa.

a. Voi vorbiţi tot de Talpiot, dragii moşului? Că şi acolo erau un Isus şi-o Marie îngropaţi împreună. Aaaa! Dar ăla nu e adevăratul mormânt al lui Isus, scuze, uitasem!

b. Care erau celelate „tot felul de teorii îndrăzneţe”, în afară de aia care „toarnă” că Isus era îngropat cu presupusa nevastă[4], Maria? S-a emis vreo teorie îndrăzneaţă despre locul unde era cimitirul creştin din secolul I, în care se fac excavaţiile? O fi tot Talpiot? Sau poate că cimitirul e în altă Realitate decât cea istorico-ştiinţifică-terestră. Poate că e într-o altă galaxie. Cine ştie? Autorul nostru păstrează tăcerea, deci va trebui să deducem noi locul unde s-a săpat după oase.

c. E cusută cu aţă albă povestea – zic eu. Păi, uite de ce cred eu asta: membrii dinastiei Merovingiene au lansat istoria (da, istoria[5]) căsătoriei lui Isus cu Maria Magdalena, căsătorie ce a rodit în persoana unui copil, strămoş al Merovingienilor (l-au cam făcut la psihic pe Papă, care era doar urmaşul lui Petru). Vedeţi dumneavoastră, cică imediat după moartea lui Isus (nimeni nu se îndoieşte că a murit), se spune că Maria Magdalena a ajuns în Gallia, unde a născut, a mai trăit un picuţ şi a făcut ce face tot omul. Mai „îndrăzneţ” decât atât. Reputatul om de ştiinţă (sanchi!) Dan Brown, cel care a dat foc imagi-naţiei tuturora, zice în Codu-i că Maria e îngropată pe undeva pe la Luvru. Vă las pe voi să decideţi, dragi cititori, dacă excavaţia pomenită de Realitatea a avut loc în Franţa!

4. Osuarul se află la 60 de metri de o descoperire din anii ’80, cunoscută drept mormântul familiei lui Isus, care a creat un val mondial de indignare la acea vreme.

a. Or mai fi de descoperit multe morminte de-ale lui Isus, cu Isus în ele?

b. Acu vă referiţi la Talpiot? Răspuns: Daaaaa! Da’ de ce nu scrieti asta?

5. Inscripţia: “Divine Iehova, trezeşte-te, trezeşte-te”.

a. Să vă ferească Ăl de sus să vă faceţi sicriu de piatră pe care să scrijeliţi în greacă cuvintele de mai sus. Peste o mie de ani, o să se găsească un arheolog „îndrăzneţ” să spună că Isus era, evident, dumneavoastră. Deci era din România! Deci românii erau, de fapt, greci! Logic, nu?

b. Aici e buba. Inscripţia e în greacă, deci e făcută de un ne-evreu. De ce? Pentru că (dacă e adevărat ce spune elanitul) scrijelitorul nostru nu ştie să vocalizeze tetragrama divină în ebraică. Dacă ar fi fost evreu (fie el elenist), ar fi vocalizat „Jahveh”[6].

6. Titlul furtunos: Adevăratul mormânt al lui Iisus. „Mântuitorul” n-a mai ieşit din el

a. Părerea mea e că ghilimelele trebuie să încadreze adjectivul „adevărat”.

b. Eu sunt un ortodox fervent (deci bătut în cap). Ştiţi ce înţeleg eu din titlul ăsta? Că Mântuitorul ăsta cu ghilimele era un baştan colecţionar de morminte adevărate (aşa se numeşte produsul, „mormânt adevărat”; e un fel de maibah). Ce-ar fi să-i cereţi o declaraţie de avere, ca să aflăm câte morminte adevărate are Mântuitorul ăsta până în prezent? Deocamdată ştim că are o Biserică, trei morminte adevărate şi două ghilimele de la voi. Dar sigur are mai mult!

c. Ce păcat că Mântuitorul la care vă referiţi nu stă mai mult de 1-2 zile în mormânt. Ştiţi voi, a treia zi învie şi iese din mormânt. „N-a mai ieşit” din mormântul ăsta, ziceţi? Atunci e nasol. Nu vă supăraţi pe El. E atât de ocupat cu inimile de piatră ale oamenilor încât a uitat să intre în mormântul adevărat model 2012 marca Realitatea, de aia n-a mai ieşit din el!

d. Cine-o fi înăuntrul mormântului, atunci? Nu ştiu. O fi vreun angajat concediat de-al baştanului cu ghilimele, care, nemaiavând de-ale vieţii, face greva mormântului adevărat, în semn de protest. Cred că va trebui să-l scoată de-acolo cu forţa!

The o(ssuary’s) do(cents) r(efuse) o(ur) S(aviour)!


[1] Voi scrie, pe parcursul articolului, „Isus” (corect transliterat din greacă este în forma ortodoxă „Iisus”) în semn de respect pentru autorul articolului. A! Era să uit. Şi pentru a nu se crea confuzia că vorbesc despre altcineva!

[2] Dacă autorul îşi va corecta greşeala, poanta mea nu mai are sens.

[3] Sursa de încredere (aici) dată de Realitatea spune aşa: „In it (adică în manuscrisul Barnaba, nn.), Jesus is said to have predicted the coming of the Prophet Muhammad” (penultimul paragraf). Adică „se spune cum că Iisus ar fi profeţit venirea lui Mahomed”.

[4] După etapa „căsătoria lui Iisus”, urmează etapa „aventurii erotice” a Lui cu Maria Magdalena! Deocamdată, conştiinţele noastre sunt prea pioase, aşa că „băieţii cei răi” insistă pe elucubraţia mariajului Iisus-Maria Magdalena!

[5] Pentru a înţelege cum se scria „istoria” în Antichitate (avem în engleză „story”), vă invit, dragii mei cititori, să-l lecturaţi pe necreştinul şi anticreştinul Lucian de Samosata (aici). Să ştiţi că lucrurile nu s-au schimbat prea mult în Evul Mediu sau în Modernitate, fie ea cu „marele post” înainte-i. Gândiţi-vă, de exemplu, la Vlad Ţepeş…sau la istoria predată astăzi în şcoli!

[6] Cf. Walter-Jörg Langbein, Lexiconul erorilor biblice, trad. Silviu Dancu, Paralela 45, Piteşti, 2007, pp. 80- 83.

Despre semnele vremurilor. Sau despre Cern(e)a vremea

Deşi Dl (sau Dna)[1] Cernea e un client mai fidel de-al lui Theodoros, de data aceasta m-am gândit să-l odihnesc puţin pe bunul meu prieten şi să-i servesc eu lui Cernea[2] un borş pentru vită.

Mai nou, Cernea se pricepe şi la teologie! Nu este o insinuare de-a mea; avem drept argument articol său.  Şi cum se pricepe Cernea la teoogie? Ne învaţă ce anume poate fi sfinţit şi ce anume nu. În cazul de faţă e vorba despre o poză în care se arată cum un preot sfinţeşte nişte mitraliere. Iar Cernea ne spune că asta „sintetizează, de fapt, mii de ani de istorie…”.

Deşi Cernea se laudă că în timpul liber se îndeletniceşte cu filosofia, ne surprinde faptul că îi lipseşte cu desăvârşirea capacitatea de a analiza lucrurile conform cu categoriile din care acestea fac parte. Poate că atunci când a vrut să-şi cumpere Organonul era închis la mercerie… De ce afirmăm aceasta? Pentru că deşi poza înfăţişează un fapt petrecut în Belarus, Cernea se năpusteşte din nou fioros asupra construirii Catedralei Mântuirii Neamului. Ca şi cum eu aş vorbi despre oameni sfinţi, evlavioşi, şi apoi aş vorbi de Cernea; nu se leagă.

Nu vreau să fac apologia construirii Catedralei. Probabil că nici nu prea aş reuşi. Dar din nou constatăm cum parcă au ieşit toate duhurile necurate din adâncuri ca să tulbure şi să înghită, dacă ar putea, întreaga omenire. Ura împotriva tradiţiilor şi a ierarhiilor creşte exponenţial pe zi ce trece. Înşelarea, unul dintre cele mai cumplite semne ale sfârşitului, se insinuează aproape peste tot, iar lupta împotriva credinţei şi a conştiinţei de neam a devenit una dintre cele mai elogioase opusuri care pot fi trecute în CV-ului cuiva (de la vlădică la opincă)[3].

Aş vrea să scriu mai mult despre acest subiect, dar mi se îngreunează mintea când trebuie să dau un răspuns unor răutăţi atât de diabolice cum sunt cele ale lui Cernea. Ar merita să ne informăm puţin mai mult şi mai profund despre realităţile în mijlocul cărora trăim şi ar trebui să căutăm să aflăm ce atitudine au avut cei de dinaintea noastră faţă de momentele critice cărora a trebuit să le facă faţă. Nu ca să îi imităm, ci ca să ştim pe ce baze să ne aşezăm. Iar acest lucru e cel mai bine să-l facem cât mai avem vreme.

 

Un om


[1] Această oscilaţie din partea mea asupra identităţii de gen a ipochimenului Cernea nu este vreo ironie de prost gust, ci garantarea dreptului la autodeterminare pe care acesta îl solicită atât de agitatoriu.

[2] Pentru uşurarea scrierii şi lecturii, vom renunţa la titulatura Dl/Dna în acest caz.

[3] Dacă tot am ajuns aici, vă recomand cu toată încrederea volumul Măsura vremii. Îndemn la normalitate, cu eseuri şi articole de Mircea Platon şi Gheorghe Fedorovici, apărut la Editura Predania.