Tag Archives: ortodoxie

Ce ne mai cere nea Cernea

De la lupta pentru drepturile minotităților (sexuale, etnice și din categorii neinventate încă) și pentru cele ale delfinilor ca persoane non-umane (!), până la probleme „stringente” de educație, cum ar fi „clopoțelul” care îi anunță pe domnii parlamentari să intre în clasă (politică, evident), domnul Cernea se ocupă. Se… o cupă de A.U.R.

Deunăzi, mi-a sărit cafeaua-n poale când am găsit, pe net, noul său proiect de lege: elevii care au împlinit vârsta de 14 ani să decidă singuri în privinţa orei de religie. Sună bine, nu? Așa mă gândeam și eu, în timp ce încercam să limitez efectele devastatoare ale contactului cafelei cu pantalonii de pijama. Citind mai departe, mai să-mi sară și inima din piept de bucurie. Domnul Cernea afirmă: „Dacă lăsăm pe umerii părinţilor, aşa cum prevede acum Legea educaţiei, am putea avea situaţia neplăcută în care un elev de 14 ani care vrea să meargă la orele de religie ortodoxă să aibă părinţi atei, care refuză să-i permită să participe la ora de religie. Am recitit paragraful. De vreo 20 de ori. Parcă nu-mi venea să cred. Visam, cu ochii beliți la monitor, că pax asuriana e aievea…

Dar… cum mirosul specific de cafea-pe-pijama nu-mi dădea pace visului, am citit și paragraful următor. Și m-am trezit. M-am trezit recitând monitorului, proverbe. Și am conchis, asemenea anonimului faur de înțelepciune populară, că lupul și blana sa au în comun un dicton care trasează graficul exact al amplelor modificări sesizate la nivelul pilozității carnivorului, pe fondul absenței transformărilor de natură „behaviorală” ale acestuia.

Putem avea situaţii inverse: adolescenţi de 14-15 ani care nu au credinţă religioasă sau au alte credinţe religioase faţă de părinţii lor, în timp ce părinţii semnează hârtia prin care îi obligă să meargă la ora de religie pe care o împărtăşesc ei, nu tânărul.

O să ziceți: Așa, și? E normal ca domnul deputat să afirme valabilitatea reciprocei. Iar eu o să vă răspund: Mai citiți o dată. Ce anume insinuează domnul Lupu…ăăă…scuze, de la atâtea proverbe cu lupul… domnul Cernea? Insinuează că, în școlile românești, sunt mai mulți adolescenți atei sau „pluriconfesionali” decât elevi ortodocși. Asta ca să confere greutate proiectului. Și nu-i prima dată când apelează la asemenea tertip.

Vă mai amintiți proiectul despre parteneriatul civil între homosexuali? Ei bine, e frate geamăn cu proiectul de față. Domnul Lupu…pfff…iertare, Cernea (nu știu ce am astăzi)… domnul Cernea încerca finuț să și-i atragă de partea sa pe cei care au relații extra-conjugale. Astfel că „parteneriatul civil ar fi un avantaj și pentru persoanele heterosexuale care nu doresc oficializarea relației deoarece, dacă unul dintre parteneri i-ar lăsa celuilalt o moștenire, aceasta nu ar mai putea fi atacată în instanţă”. Subtil, nu-i așa? Da’ de unde!! Pe șleau!

Eu zic că scoaterea religiei predate confesional în școli/predarea așa-zisei istorii a religiilor este un pas mic, dar necesar destabilizării mentalității de familie, întrucât BOR este susținător declarat și ÎNDÂRJIT al „familiei clasice”. Proiectul domnului Cernea se încadrează firesc în etapa de șubrezire a relației copii-părinți, etapă a unui demers mai amplu, care ascunde sub bunele intenții ale egalității de drepturi tocmai egalizarea forțată a valorilor, suprimarea conștiinței și … culmea, o să râdeți acum, dar vom plânge împreună peste câțiva ani… eliminarea diversității!

După ce anumiți politicieni așa-zis români, prin mizerii programate conștient, i-au adus în pragul exasperării pe majoritatea  tinerilor de același neam cu ei, forțându-i psihologic să plece la muncă printre străini și, astfel, obligându-i să-și părăsească părinții – care părinți au ajuns la vârsta când au nevoie de sprijinul moral și sufletesc al celor cărora le-au dat viață… urmează încurajarea revoltei puberale. Sau, mai bine spus, prin proiectul la care ne referim, cineva, un maestru păpușar, încearcă să profite de crizele adolescentine, când copiii sunt mai ușor de manipulat și de montat împotriva părinților lor

Cât despre subiectul nostru de dezbatere… domnule Cernea, rețineți, vă rog, inutilitatea proiectului dumneavoastră de lege. RELIGIA ESTE OPȚIONALĂ și în școli. Se poate mai opțională? Foarte opțională?

Religia este predată CONFESIONAL în școli, datorită faptului că noi, ortodocșii, suntem majoritari în România. Iar profesorii de religie (cu excepții deși reduse numeric, totuși regretabile) NU încurajează nici discriminarea, nici tipurile de comportament deviant!

Lucrurile stau tocmai invers decât afirmați dumneavoasră. Un copil poate lua cele mai bune decizii pentru sine doar în consens cu familia, fie ea ateistă, ortodoxă, de altă confesiune sau de altă religie. Și da, tinerii de 14 ani au nevoie în continuare de sprijin afectiv și consiliere din partea părinților!

Consider că, în loc de proiecte subversive promovate prin tactici meschine, mai bine ați analiza temeinic tema  puberty and liberty. Mai ales că, privind peste ocean, înspre ce a fost odată tărâmul american al făgăduinței, ar trebui să ne sperie numărul mare de cazuri de „western” școlar, soldate cu victime în rândul adolescenților… Care „western”  este forma cea mai gravă pe care o poate îmbrăca percepția greșită pe care adolescenții o au, deseori, despre libertate…

Cât despre „binele” pe care îl vreți copiilor noștri… Câți copii aveți, domnule Cernea? Câți copii ați educat până prezent? Ca să ne edificăm și noi cu privire la experiența dumneavoastră în domeniul direcționării adolescenților! Știți doar, experiența în domeniu constituie un avantaj… La angajare!

 Numitor Rex

Mai am un singur Doru

Uneori ai așteptări mari de la anumite persoane din cauza faptului că în capul tău fuzionează omul cu funcția lui publică. Așa am pățit noi cu domnul prof. Univ. Doru Pop, citind titlul articolului „Minunata lume nouă a ortodoxismului”: ne așteptam la un articol decent și logic, pe măsura profesorimii sale universitare. Nu știm cele ce i-au intrat prin buzunare și mai ales de unde, dar, cetind, aflăm și ne minunăm de cele ce i-au ieșit din tastatura proprie direct pe platforma „(ne)adevăruluipunctro”. Da, se pare că tastatura domnului profesor a scris de cap(s)ul ei acest articol!

  1. Dintru început, domnul profesor setează cadrul cronologic al desfășurării faptelor ce urmează a fi povestite. Suntem în eternitatea lui „ce-ar fi dac-ar fi” din stultitia humana a lui Ion Creangă. Domnul Pop întreabă: „Ce s-ar putea întâmpla dacă planul Bisericii Ortodoxe Române de a impune referendumul anti-căsătorii homosexuale ar avea succes?” Iar Doru răspunde: „De fapt, în pericol se află fundamentele laice ale statului român şi se pare că ne întoarcem înainte de reformele lui Alexandru Ioan Cuza!

Da, citiți și mirați-vă: un referndum inițiat de Biserică pune în pericol fundamentele laice ale statului român (miroase a ASUR aici)! Menționez că tastatura domnului Pop nu va rămâne setată pe modul prezumtiv, ci va deveni imperativă înspre final.

  1. Pentru că, dacă Biserica poate impune o interdicţie cu privire la căsătorie, de ce n-ar impune şi o altă prevedere Constituţională care să ne oblige să ne întoarcem la calendarul iulian sau chiar la cel bizantin? Nu ştiu câţi dintre cei care se pregătesc acum pentru „Sfântul Referendum” au cunoştinţă de faptul că, din pricina aceleiaşi BOR, România a trecut abia în 1919 la calendarul gregorian? Şi că abia în 1924 BOR a acceptat schimbarea calendarului bisericesc. Dacă era după Preafericiţii capi ai acestei instituţii salvatoare am fi şi acum în 1592! De fapt de ce să nu legalizăm Paştele cailor sau Sfântul Aşteaptă?

Buun! Biserica NUimpune o interdicție” (cam forțată exprimarea), Biserica ȘI Coaliția pentru Familie propun „Sfântul Referendum” cu privire la fuziunea a două articole de lege DEJA existente: art. 48 alin. 1 din Constituție și art. 258 din Codul Civil.

Ce legatură au calendarele cu… căsătoria homo sau cu referendumul? Niciuna. Iar problema întârzierii corectării calendarului în țara noastră are alte cauze (niscaiva dialoguri prelungite cu Vaticanul ș.a.) decât malevolența BOR!

1592? S-a întâmplat ceva în 1592 care să aibă legătură cu calendarele-care-n-au-legătură-cu-referendumul? Sigur nu era 1582, domnule profesor, cel mai scurt an din istorie, când s-a „grigorit” calendarul? Se vede că n-ați prea avut timp de Conquiztador, la câte articole scrieți.

Domnule profesor, știm că vă doriți legalizarea Calendelor Grecești, mai ales că mariajul gay e legiferat în Grecia. Noi, românii, mai bine am legaliza Paștele Cailor și Sfântul Așteaptă! Sperând ca de Paștele Cailor să se legalizeze căsătoriile homosexuale, iar Sfântul Așteaptă să fie patronul LGBT! Asta cu ajutorul Sfântului Referendum de care aminteați mai sus!

  1. Urmează un inter-mezzo de… nuș’ clar ce: vise, fantezii, reverii. Ca apoi, domnul profesor să ne izbească în cap cu încă un anacronism.

Aceasta pentru că abia în 1847 BOR a fost obligată să elibereze şerbii mănăstireşti şi pe cei bisericeşti, iar în mod real ei nu au fost liberi până la reformele lui Cuza.

De acord, mentalitățile de secol XIX nu corespund celor de secol XXI. Oricine observă că s-a mutat i-ul dintre icși. De altfel, este incredibil (nu-i așa, domnule profesor?) că în aceeași perioadă, de secol csics, sclavii afro lucrau pe plantații dincolo de ocean, iar indienii erau exploatați de britanici. Le-ar fi prins bine și lor un Alexandru Ioan. Ar fi fost mai bun și decât nenea Avraam, și decât Gandhi-torul de la Porbandar.

Dar dincolo de poante… domnul profesor se face că nu a aflat că… BOR a apărut în 1872. De asemenea, omite că majoritatea mănăstirilor „lovite” de reformele lui Cuza erau închinate… grecilor! Da, prietenii noștri ortodocși cărora li s-a impus mariajul gay în secolul cscsi!

  1. Finis eronat POP-us!

„Cred că, pentru a ne opune Fratelui mare şi negru care ne propune iluzia distopiei ortodoxiste, avem nevoie de o campanie de Contra-Referendum (ca o Contra-Reformă a modernizării) prin care să introducem în Constituţie libertatea căsătoriei civile între persoanele de acelaşi sex. De asemenea, trebuie să introducem obligatoriu în Constituţie un articol care să prevadă obligativitatea separaţiei între Biserică şi Stat şi definirea statului român ca un stat laic. Altfel pericolul de a fi conduşi de către nişte bărbăţi bărboşi, îmbrăcaţi în negru – şi nu, nu mă refer la Al-Baghdadi – este mai cumplit ca niciodată”.

Domnul Pop a … explodat, în cele din urmă, de atâta drăgălășenie… Lăsând la o parte faptul că nici BOR, nici Coaliția pentru Familie nu se opun „campaniei contra” – care, dacă nu ați observat încă, se desfășoară DEJA pe toate canalele media: domnule profesor, explicați-ne mai detaliat despre introducerea obligatorie a obligativității! Pentru că democrație. Și pentru că romgleză (da, e referire la un articol de-ale dumneavoastră)!

Mai am un singur DORU:
Nu mai (dez)informați POPoru’!

TheoDORU

Există comparaţie între felurile în care ne lucrăm mântuirea?

monastery03

sursa: https://goo.gl/4gg7Pw

 

Când ne punem în mod sincer problema intimității noastre cu Dumnezeu, nu trebuie să căutăm să ne simțim ca și cum am fi cei mai păcătoși sau cei mai de pe urmă oameni. Nu trebuie să ne punem problema nicicum. Nu ne interesează cum sunt ceilalți. Nu la modul insensibil, nesimțit și anti-comunional, ci la modul că nu trebuie să facem absolut niciodată comparații. Dacă vom face comparații, ori vom ajunge la deznădejde (că alții sunt foarte buni, iar noi suntem foarte răi), ori la mândrie (pentru că, inevitabil, vom găsi oameni pe care îi vom vedea mai rău decât pe noi, iar asta se cheamă mândrie).

Aici este o luptă serioasă, de a alunga în permanență orice gând de comparație, dar este una dintre cheile vieții duhovnicești. A nu te compara cu nimeni aduce după sine și o liniște interioară, dublată de o atenție sporită asupra propriei persoane, în modul real și folositor. Astfel, în loc să văd plusurile și minusurile altora, o să îmi văd, cu realism, situația mea personală și voi vedea unde am de lucrat. Este un text în Psalmi care spune: „Suișuri în inima sa a pus, în valea plângerii, în locul care i-a fost pus”. Asta arată că de fiecare dată când vedem o lipsă în propria noastră persoană, trebuie să ne îngrijim să o depășim. Să căutăm o modalitate de a ne ridica peste acea problemă. Nu de a o evita, ci de a o depăși. Asta sunt aceste „suișuri”, ocazii de a crește duhovnicește. Bineînțeles, această creștere duhovnicească nu este deloc una ușoară, ci ea se desăvârșește în „valea plângerii”, adică într-o stare de pocăință desăvârșită. Altfel nu se poate, pentru că acesta este „locul care i-a fost pus”, adică rânduit, omului pentru eliberarea de omul vechi.

Bineînțeles, atingerea desăvârșirii nu este un lucru foarte ușor de realizat, însă cea mai mare greutate în acest proces este înțelegerea corectă a lucrurilor. Dacă le-am înțelege corect, nici nevoința nu ni s-ar mai părea așa de grea. Dacă am conștientiza pentru ce luptăm, în mod sigur ispitele ni s-ar părea o nimica toată. Dacă am realiza în mod deplin că prin suportarea anumitor lipsuri, Hristos ne dăruiește viața veșnică, cred că acele lipsuri nu ni s-ar mai părea așa mari. Dacă am înțelege că prin îngăduirea lipsurilor celui de lângă noi, Hristos ne plinește lipsurile noastre, probabil că am privi lipsurile aproapelui nostru ca pe greșelile unui copil. Dacă am simți în inima noastră că toate greutățile vieții de aici pregătesc (sau ar trebui să pregătească, în funcție de starea cu care le primim) bucuriile vieții de apoi și că prin ele Hristos ne dăruiește Împărăția cerurilor, cred că am dori ca ele să vină cât mai adesea asupra noastră. Am dori să punem mereu suișuri în inima noastră. Am lua fiecare ispită drept un prilej de a ne exersa (a face asceză) virtuțile.

Pare greu? Ușor nu este. Cel puțin dacă privim lucrurile cu logica omenească. Doar că prin această logică nu vom înțelege niciodată cuvintele: „Luați jugul Meu asupra voastră şi învățați-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veți găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun și povara Mea este ușoară”. Nu doar că nu le vom înțelege, ci le vom socoti imposibil de pus în lucrare. Iar asta ne va ține mereu în afara lui Dumnezeu. Deși jugul Lui rămâne în veac bun, iar povara Lui, prin prezența Sa tainică alături de noi, mereu ușoară.

Un om

Suferința românească folosită împotriva românilor

Distrugerea catedralei Xikai din Tianjin de către Garda Roșie, 1966 (sursa: http://goo.gl/s2L6RO)

Dacă mai avea cineva vreun dubiu asupra ferocității celor care luptă împotriva Bisericii, el ar trebui să dispară în urma evenimentelor care s-au întâmplat după tragicul accident de la Clubul Colectiv. Am constatat, cu indignare, că în ziua de azi românul nu mai are dreptul nici să sufere. Nici nu se răcise bine localul tragediei, că au și început atacurile împotriva Bisericii. Și dacă nu aș fi creștin și tot cred că m-ar agasa să văd atâta răutate din pricina unora. De unde și până unde să începi să te iei de Biserică într-un astfel de context? Că nu sunt spitale din cauză că am avea prea multe biserici. Din pricina Bisericii nu sunt spitale, sau din cauza mafiei instalate la conducerea clasei politice în ultimii 25 de ani? E limpede că responsabili pentru greutățile prin care trece sistemul de sănătate (ca și cel de învățământ) sunt politicienii, nu Biserica. Biserica a realizat de-a lungul timpului programe educaționale și medicale pentru cei cu posibilități materiale reduse, dar aceste lucruri nu au cum să apară în mass-media.

Totuși, cel mai mult mă mâhnește, în aceste zile, nu atitudinea mass-media, de la care mă aștept de mult la cele mai mârșave atacuri împotriva a tot ce este românesc, ci atitudinea oamenilor care ies în stradă și manifestează împotriva Bisericii. Isteria creată în jurul Bisericii face să pălească responsabilitatea celor culpabili în cazul incendiului de la Clubul Colectiv. Această isterie a fost creată de mass-media (și nu pot să nu cred că totul este orchestrat), dar e trist să văd cât de mult a prins la oameni. Este o lecție de manipulare pe care o vedem desfășurându-se în timp real. Atenția oamenilor este deturnată de la cei care ar fi trebuit să fie în primul rând vizați de opinia publică (autoritățile care au dat aviz de funcționare unui local care nu întrunea condițiile necesare) și este canalizată spre persoane și instituții care nu au nicio legătură, dar absolut niciuna cu ceea ce s-a întâmplat. Ce treabă are Patriarhul cu corupția din România? Se rezolvă corupția din România, dacă își dă demisia Patriarhul? Se construiesc spitale, dacă nu se mai construiește catedrala? Să fim serioși! Catedrala a început să fie construită din 2008. A duduit construcția de spitale până atunci, iar de atunci a fost sistată, pentru că s-au direcționat banii spre catedrală? Nu știu cât ar costa construcția unui spital, dar cred că numai aparatura corespunzătoare pentru un spital ar ajunge la cel puțin un sfert din prețul Catedralei. Pentru asta ies oamenii în stradă? Să nu se mai facă o catedrală și să se facă două spitale în locul ei, iar cei care au furat până acum, și din cauza cărora nu s-au făcut spitale (și ne-au mai plecat și medicii din țară) să poată fura în continuare? Unde este logica în acest caz? Este adevărat, sunt creștin practicant și aș putea fi acuzat că sunt părtinitor. Totuși, vorbesc acum pe categorii logice, nu de credință. Și m-aș fi așteptat ca oamenii care sunt afectați de ce se întâmplă cu țara și neamul acesta și care ies în stradă să nu fie așa ușor de manipulat și să nu permită suprapunerea agendei ONG-urilor bolșevisto-ateiste peste dorințele lor de mai bine pentru neamul și țara românească. Sunt sigur că foarte mulți români sesizează manipularea, dar dacă cei care ies în stradă nu își dau seama de ea, nu vor reuși să schimbe nimic în bine, ci doar să creeze un vid de coeziune în țară.

Pentru că, oricum ar fi, coeziunea în țara asta s-a menținut prin apartenența la o credință comună, creștină, nu neapărat ortodoxă, dar creștină, nu prin apartenența la Facebook.

Un om

Sugrumarea conștiinței. Cum se voteaza la Eurovision ca să iasă cine (sau ce?) trebuie

Am vazut, am auzit in ultimele zile multe despre ultima editia e Eurovisionului. In afara de votul politic- cel care an de an este evident, voturile mergand relativ constant in aceleasi directii, s-a evidentiat un nou trend, in speta unul moral. Daca prima melodie castigatoare a Eurovisionul 1956, era parca desprinsa din “Sunetul muzicii”, trendul pornit poate cu rockerii finlandezi de acum cativa ani, care nu au facut decat sa impresioneze prin costumatia desprinsa dintr-un film apocaliptic sau unul sci-fi, a ajuns la o directie din ce in ce mai bine definita.
Dar sa vedem mai intai ce-i cu votul politic. Tarile voteaza dupa afinitati, vesticii cu vesticii, grecii cu cipriotii, moldovenii cu romanii, tarile din est avand un rol minim, un mare rol avand si minoritatile din unele taril, de exemplu Germania unde comunitatea rusa a votat puternic cu Rusia deja un dusman nescris al Europei, care a ajuns in concurs pe locul 2(!).
Dar cel mai interesant mi se pare votul directional, cel mai mai evident exemplu este cel al Austriei, castigatoarea anului trecut s-a numarat printre marii pierzatori ai acestui an cu 0 (zero) puncte accumulate. Dar de ce spun ca este directional? Pentru ca anul trecut s-a mers spre o promovare agresiva pentru si inspre comunitatea LGBT. Dar oare ceva semanator nu s-a mai petrecut si in urma cu ani de zile? Poate ne-o amintim pe Dana International, travestitul care a reprezentat israelul in 1998? Diferenta? Doar in agresivitate si in faptul ca acum s-a trecut la un al doilea nivel. Travestitul nu mai este doar o incercare de femeie ci este o incercare de femeie-barbat.
Dar acum, in 2015, s-a trecut la un al nivel, parca intr-o incercare din ce in ce mai accentuata de schimbare.  Melodia suedezului Mans Zemerlow se confrunta deja cu acuzatii de plagiat, multe voci ridicandu-se spre a arata chiar si de unde acesta a copiat: “Lovers on the sun” al lui David Guetta. Dar dupa cum insasi Liana Stanciu, melodia in sine nu difera cu nimic de melodiile care se dau la posturile comerciale. Atunci de ce a castigat? Datorita mesajului. Mesajul este clar:
“Noi suntem eroii timpului nostru / Dar dansăm cu demonii din mintea noastră”
Parca seaman cu o demonizare de buna voie. Totul ar fi fost pe fata daca in loc de acel “dar” ar fi fost “und”, “si”. Dar de ce sa dansam cu ei? Mesajul a fost sanctionat si a castigat: avem voie sa facem orice, sa lasam in urma dezastre, sa nu fim responsabili, sa traim clipa, cantecul trecand usor si subtil totul in derizoriu. Nimic nu conteaza, demonii nu sunt pusi in contrast cu eroii ba din contra eroii au demonii chiar in capul lor si nu se lupta cu ei ci danseaza cu ei, petrecand intr-un joc in care totul este relativ, decaderea si greseala nu se repara, ci este adusa la rang de mandrie, nu exista cainta ci numai bucurie demonica si inaltare fara fundament moral.
Dar oare aceasta lipsa de “fundament moral” nu este si noua directie a Europei? Un fundament in care totul este relativ, orice se poate, numai crestimul nu se poate nu mai are loc, stanjeneste. Europa care din ce in ce mai mult izgoneste crestinismul pentru ca nu are nevoie de o constiinta a normalitatii, un sine, o delimitare si o identitate proprie. Globalizarea se vrea noua identitate o Europei unde relativul ia locul dragostei crestine, unde, cresterea continua a ignorantei intelectuale si sociale transpusa printr-o atitudine de acceptare a orice in afara dragostei crestine, poate imbratisa si dansa chiar si cu demonii. Si de ce nu? Globalizare aduce totul pe tava, pentru crestin  viata este o lupta, in special cu el insusi, suntem invatati de Sfintii Parinti sa nu aplecam urechea la soapta demonilor ce sa mai zic sa dansam cu ei. Parintii din vechime ne arata pe demoni dansand numai atunci cand un crestin cadea intr-un pacat mare, umbrele dansului revarsandu-se pe peretii unei chili ai vreunui sarman monah cazut, o vedenie tulburatoare pentru noi crestinii. Si cum oare sa dansam cu ei?
Hristos ne invita cu dragoste si cu blandete sa ii urmam lui, sa devenim lumina pasind in adevar si la viata, dansand cu ingerii in bucuria de a ne fi eliberat de de umbra pacatului ce exista in oricare dintre noi. In contrast cu aceasta imagine a crestinismului sta imaginea de circ ambulant a Eurovisionului, unde grozaviile Pamantului se aduna ca impreuna sa cleadeasca imaginea unei noi Europe, cea in care femeia cu barba, rockerii demoni si baiatul care ne invita la dansul cu ei sunt atractiile majore. Altele vor urma, si la anul este un concurs care va fi castigat probabil tot de vreo parodiere a realitatii.
Noi, fiecare dintre noi suntem chemati sa alegem. Iar pentru mine nu, nu este asa cum zice suedezul
“Now go sing it like a hummingbirdThe greatest anthem ever heardNow sing together”
Pentru mine the “greatest anthem ever heard” este : Hristos a Inviat din morti cu moarte pre moarte calcand si celor din mormanturi viata daruind!
PS: cititi si singuri versurile :
http://www.versuri.ro/versuri/ggglki_ma-ns-zelmerlo-w-ieroes.html

Care-i treaba cu graffiti-ul cu Sf. Gheorghe?!

Poate știți, poate nu. E vorba de povestea asta.

Deci, de ce s-a ajuns aici?

Am văzut texte plecând de la „gândire medievală” până la Charlie Hebdo. Cel mai amuzant și mizerabil în același timp a fost unul cu „Live crime scene. Just like ISIS but în the EU”.

La fel, văd tot felul de „dăștepți” care o dau sus și tare cum că BOR cenzurează arta. WHAT?!?

Hai s-o luăm pas cu pas.

Este graffiti-ul respectiv artă? Da, este. Mie, personal, chiar îmi plăcea. Un punct de vedere interesant asupra imaginii Sf. Gheorghe (spre deosebire de unii ortodocși care au văzut nu-știu-ce teorie a conspirației).

Este ofensator?

După părerea mea, nu. E o creație stilizată inspirată de iconografia bizantină.

Și atunci, care ar fi problema?

Păi dacă respectiva lucrare ar fi fost într-o galerie de artă, crede cineva că ar fi apărut hoarde, hoarde de ortodocși cu furci și topoare și ar fi dat foc expoziției? Clar nu!

Problema este legată de amplasarea muralului. Pe bune? Chiar lângă o biserică cu hramul Sf. Gheorghe v-ați găsit? Cum ar fi reacționat hipstărimea revoltată acum pe net că a fost acoperit graffiti-ul, dacă am fi amplasat și noi o troiță lângă, nu știu, un bar unde se duc ei sau pe o plajă mai libertină, înțelegeți ce vreau să spun. Cum? Nu ar fi trecut 24 de ore și ar fi fost vandalizată.

Ați văzut vreun „ortodox înapoiat” să facă așa ceva cu graffiti-ul lu’ pește prăjit? NU! Consiliul parohial a ales calea civilizată: AU CONSIDERAT că imaginea este ofensatoare pentru locul respectiv, AU DISCUTAT cu proprietarul clădirii și l-AU CONVINS că este mai de folos ca peretele respectiv să fie pictat într-un alt mod în care să nu supere pe nimeni. Cenzură pură, ce să mai! Fundamentalism și ISIS european, clar!

Pot să spun despre mine că sunt un iubitor de artă contemporană. Îmi place arta urbană și-mi sunt simpatici artiștii, cu năzuința lor spre libertate și spirit, chiar dacă de multe ori nu împărtășim aceleași valori.

De ce nu vor mințile noastre luminate să înțeleagă că nu poți amesteca valorile? Sau poate că, tocmai, înțeleg prea bine și încearcă să vadă până unde pot merge. Hai să vă ajut un pic: apa și uleiul nu se amestecă, copii, oricât ați încerca voi!

Așadar, scurt pe doi, îmi pare rău că o lucrare de artă a fost desființată, dar mă bucur că astfel s-a reușit protejarea sentimentelor religioase ale unor oameni. Întâmplător, creștini ortodocși.

A.

P.S. Îmi spune și mie cineva de ce sunt artiștii contemporani obsedați de poneii roz? :))

Zece membri ASURei

Zece membri ASURei
Vrură-o ţară, nouă.[1]
Unu-a emigrat în rai
Şi-au rămas doar nouă.
 
Nouă membri ASURei
Vrură-n Guvern, promt!
Unul se Cernea din ei
Şi-au rămas doar opt.
 
Opt membri ASURei
Vrură-atee fapte…
Unul s-a crucit. Din ei
Au rămas doar şapte.
 
Şapte membri ASURei
Din Darwin citase.[2]
Unul s-a maimuţărit
Şi-au rămas doar şase.
 
Şase membri ASURei
Icoane au ars…
Unul s-a cam inflamat.
Cinci au mai rămas.
 
Cinci membri ASURei
Jucară mult teatru…
Unu-a fost prea serios
Şi-au rămas doar patru.
 
Patru membri ASURei
Vrură gală GAY.
Unul s-a dosit. Din ei
Au rămas doar trei.
 
Trei membri ASURei
Au un ONG la noi.
Unu-a fost co-tONoGit.
Au rămas doar doi.
 
Doi membri ASURei
Dau în BOR cu tunul.
Unul s-a popit. Din ei
A rămas doar unul.
 
Un membru ASURel,
Visând că e Nero,
S-a umflat instant de zel
Şi-a rămas doar zero.
 
ZERO membri ASURei
Vor al ţării bine:
Cu români nederbedei
Şi şcoli preacreştine.

posted by Cogito ergo s(cr)um

[1] Forma de dativ a pronumelui personal noi.
[2] Licenţă p(r)o(f)etică.